MAI a ars 123 de milioane pe mașini: Auditul a găsit vehicule defecte, trasee fără control și alimentări suspecte

03 Iun. 2026, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Iun. 2026, 17:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Peste 600 de milioane de lei au fost contabilizate eronat, subevaluate sau raportate necorespunzător la Ministerul Afacerilor Interne, arată auditul Curții de Conturi pentru anul 2025. Auditorii au descoperit active înregistrate greșit de 260 de milioane de lei, patrimoniu subevaluat cu 189 de milioane lei, granturi supraevaluate cu 156 de milioane de lei și alte milioane raportate eronat în cheltuieli și reparații.

Raportul scoate la iveală și probleme în gestionarea parcului auto al MAI. La sfârșitul anului trecut, ministerul administra 3417 mijloace de transport, dintre care 405 erau nefuncționale, iar aproape 1247 de vehicule funcționale nu aveau sisteme GPS instalate. În același timp, cheltuielile pentru parcul auto au ajuns la 123,1 milioane de lei, dintre care 93,2 milioane pentru combustibil și lubrifianți, iar 29,8 milioane pentru întreținere și asigurare. Curtea de Conturi a constatat utilizarea parțială a sistemului GPS, neconcordanțe între datele GPS și foile de parcurs, depășiri ale limitelor de parcurs și chiar cheltuieli pentru alimentarea unor mașini declarate nefuncționale.

Auditul mai arată că MAI nu a înregistrat în evidența contabilă 45 de edificii cu suprafața totală de peste 51 de mii de metri pătrați, iar în gestiunea ministerului figurau active uzate moral și fizic în valoare de 141 de milioane de lei, inclusiv clădiri abandonate, construcții nefinalizate și proiecte nevalorificate. Auditorii au identificat 51 de clădiri neutilizate sau aflate într-o stare avansată de degradare, dar și construcții abandonate de ani de zile, inclusiv o remiză de pompieri din Revaca, unde lucrările sunt blocate de peste 14 ani.

O altă problemă majoră a fost depistată la proiectul de dotare cu autospeciale pentru stingerea incendiilor, finanțat printr-un grant oferit de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională. Potrivit Curții de Conturi, operațiunile financiare aferente proiectului, realizate în perioada 2022–2024, au fost recunoscute integral abia în 2025, după recepționarea autospecialelor. În rezultat, veniturile din granturi au fost supraevaluate cu 156,1 milioane de lei, iar cheltuielile – cu 3,4 milioane de lei.

Probleme persistă și la înregistrarea bunurilor la cadastru. Deși MAI a întreprins unele măsuri în 2025, la finalul anului rămâneau neînregistrate 247 de clădiri și 13 terenuri.

Raportul mai arată că infrastructura sistemului TETRA, utilizat pentru comunicațiile operative ale Poliției de Frontieră și ale Serviciului 112, figurează juridic în patrimoniul unei companii private, deși este utilizată de stat. Mai mult, bunuri strategice estimate la 31,2 milioane de lei au fost puse sub sechestru într-un litigiu comercial pentru datorii de circa 2,3 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.