În 2022 vom avea salarii mai mari. Cele mai mari majorări vor fi la angajații de asistență psiho-pedagogică și șoferii

25 Nov. 2021, 09:10
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Nov. 2021, 09:10 // Actual //  MD Bani

Ministrul finanțelor Dumitru Budinaschi spune că pentru anul 2022 valoarea de referință pentru întregul sistem de salarizare a bugetarilor a fost majorată cu 100 de lei, ceea se înseamnă o creștere modestă a tuturor salariilor. De asemenea, salariile unor categorii de angajați, printre care șoferii și angajații din serviciul de asistență psiho-pedagogică vor crește semnificativ. Ministrul finanțelor spune că în acest an vor fi majorate și salariile deputaților, însă aceștia nu sunt tratați preferențial. Lefurile aleșilor poporului fiind majorate tot în baza creșterii valorii de referință, notează IPN.

Ministrul finanțelor spune că bugetul pentru anul 2022 nu ia în considerare prognoza Băncii Naționale privind creșterea inflației până la 14%. Oficialul și-a exprimat speranță că o astfel de prognoză nu se va materializa, totuși, în condițiile unor creșteri ale prețurilor și tarifelor, statul vine și cu majorări de salarii.

„Noi am realizat bugetul în baza unor previziuni ale ministerului Economiei din luna octombrie. Banca Națională și-a publicat raportul pe inflație la 8 noiembrie. Sperăm că prognoza BNM privind inflația nu se va adeveri. Noi am majorat fondul de salarizare cu 10%, este vorba, totuși, despre o sumă destul de mare. Dacă inflația va fi mare, adică va depăși prognozele noastre, vom identifica soluții pentru a acoperi această diferență. Noi am majorat valoarea de referință cu 100 de lei pentru tot sistemul bugetar. În plus, s-au majorat salariile pentru câteva categorii de angajați, este vorba despre șoferi, serviciul de asistență psiho-pedagogică. De asemenea, a fost majorat salariul minim de la 2200 de lei la 3100 de lei” a spus Dumitru Budianschi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Ministrul finanțelor spune că, în baza majorării valorii de referință, vor crește salariilor tuturor bugetarilor, inclusiv a deputaților. Anterior, fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, menționa că ar fi vorba despre o majorare a lefurilor deputaților cu 1500 de lei.

„Deputații nu au avut un tratament diferit, la toată lumea s-a majorat salariul de bază cu 100 de lei. Salariul deputaților a fost majorat în baza celor 100 de lei. Întrucât deputații au o clasă de salarizare superioară, această creștere de salariu este mai mare la deputați, față de cei care aparțin unei clase inferioare de salarizare. Cu cât salariul este mai mare, cu atât majorarea este mai mare, pentru că a fost majorată valoarea de referință și aceasta generează o creștere pe tot sistemul”, a mai spus ministrul finanțelor.

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022 este dezbătut la ședința de astăzi a Parlamentului. Documentul prevede venituri de 50,1 miliarde lei și cheltuieli de 65,2 miliarde, ceea ce reprezintă un deficit bugetar record de 15 miliarde de lei. Autoritățile își planifică să acopere acest deficit din împrumuturi externe și vânzarea patrimoniului public.

 

03 Oct. 2026, 15:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 15:58 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova a stabilit un nou record Guinness World Records pentru cea mai mare reprezentare umană a unei vițe-de-vie. 493 de persoane au format, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, imaginea unei vițe-de-vie, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Zilei Naționale a Vinului.

Recordul a fost confirmat oficial în timpul evenimentului de Pravin Patel, adjudecător Guinness World Records.

Imaginea a fost realizată după o schiță aprobată în prealabil de Guinness World Records și a avut o lungime de aproximativ 39 de metri. Participanții au fost poziționați astfel încât să reproducă toate elementele unei vițe-de-vie: rădăcina, trunchiul central, ramurile, șase struguri, șase frunze și mai mulți cârcei.

Pentru ca imaginea să fie ușor de recunoscut din aer, fiecare element a fost evidențiat prin culoarea vestimentației participanților, aceasta fiind una dintre condițiile necesare pentru validarea recordului.

Cei 493 de participanți au rămas în pozițiile stabilite timp de aproximativ 15 minute, perioadă în care reprezentantul Guinness World Records a verificat respectarea tuturor criteriilor.

La realizarea recordului au participat reprezentanți ai Academiei „Ștefan cel Mare”, Universității Tehnice a Moldovei, Centrului de Excelență în Viticultură și Vinificație, ai instituțiilor de învățământ cu profil medical, invitați ai Oficiului Național al Viei și Vinului, membri ai echipei ONVV, precum și oficiali.

Fiecare participant a avut un loc stabilit din timp, iar numărul persoanelor implicate a fost monitorizat cu ajutorul aplicației oficiale Guinness World Records. Sistemul a fost folosit pentru înregistrarea individuală, scanarea codurilor QR și evitarea numărării duble.

Zona în care s-a desfășurat tentativa de record a fost separată de public, cu puncte de acces și ieșire controlate.

Formarea imaginii a fost coordonată de 46 de persoane, fiecare responsabilă de un anumit element al viței-de-vie. Două echipe de organizare au gestionat fluxul participanților și ocuparea pozițiilor, astfel încât imaginea să poată fi formată rapid și să fie clar vizibilă din aer.