Moldovenii renunță la titlul de campioni la fumat! Vameșii se plâng de venituri mai mici din fum

27 Iul. 2022, 14:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iul. 2022, 14:43 // Actual //  bani.md

Datele cu privire la importurile de țigări arată o tendință constantă de micșorare a pieței interne de consum, anunță Serviciul Vamal.

Importul de țigări în șale luni ale anului 2022 s-a redus cu 55% față de perioada similară a anului 2021, iar în perioada 2020 – 2022 cu 49%.

În ultimii 5 ani la capitolul importul de țigări putem observa că în 6 luni ale anilor 2018 și 2019 au fost importate cantități aproximativ similare, în aceeași perioadă din 2020 importul crește cu circa 61%, iar în anul 2021 se înregistrează o scădere cu 49% și tendința de scădere se menține și în 2022 cu 13,4%.

Prin urmare, în contextul descreșterii importului cantitativ al țigărilor înregistrăm pierderi la capitolul încasărilor la bugetul de stat. Astfel, în analiza comparativă pentru primele 6 luni din 2021 și perioada similară din 2022, constatăm că cu peste 151 milioane lei mai puțin au fost încasați la bugetul de stat în 2022, pe motivul micșorării volumelor de import a țigărilor.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.