A.S.I.C.S. a donat o tablă interactivă pentru liceul ”Onisifor Ghibu” din Orhei

15 Sept. 2023, 12:22
 // Categoria: Social // Autor:  MD Bani
15 Sept. 2023, 12:22 // Social //  MD Bani

Elevii și profesorii din Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Orhei au primit în dar de la Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului o tablă interactivă. Donația va contribui la aplicarea metodelor moderne de predare în clasă, care le vor permite să asimileze mai rapid și mai eficient cunoștințele, precum și să-și dezvolte mai solid competențele.

”Una din prioritățile Asociației A.S.IC.S. este să ajutăm elevii din Republica Moldova să aibă condiții mai bune de studii. De această dată am adus o tablă interactivă elevilor din Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Orhei. Suntem bucuroși să avem elevi dornici de carte și îi vom susține pentru că ne pasă”, a declarat Victoria Kriukova, directorul Asociației A.S.I.C.S.

Liceul ”Onisifor Ghibu” este una dintre cele mai mari instituții de invățământ din Orhei, iar discipolii obțin ani la rând performanțe școlare remarcabile, participă în proiecte de voluntariat, sunt încadrați în peste 40 de proiecte internaționale și în peste 60 de parteneriate internaționale.

”Asociația A.S.I.C.S. prin această tablă interactivă și-a adus un aport considerabil în educația tinerei generației, în pregătirea educațională și în susținerea examenelor de bacalaureat. Panourile interactive au foarte multe avantaje și vom oferi fiecărui elev condiții bune de studii. Cu greu ne reușește, pentru că în liceu învață aproximativ 1200 de elevi”, a remarcat Ana Ceban, directorul L.T. ”Onisifor Ghibu” din Orhei.

Dotarea unei clase a liceului cu tehnologii performanțe a fost apreciată de către cadrele didactice, care spun că utilizarea tablei interactive permite o interacțiune dinamică între elevi și conținutul educațional.

”La mulți elevi, memoria vizuală este mai bine dezvoltată decât cea auditivă. Folosesc mereu panoul interactiv, atunci când lucrez cu elevii, pentru că sunt autorul lecțiilor la mai multe discipline în școlile naționale de pe platforma educatie.md și a jocurilor interactive. Desigur, panourile interactive mă ajută foarte mult, de aceea m-am bucurat enorm, când Asociația A.S.I.C.S. a răspuns pozitiv la solicitarea noastră”, a explicat profesoara Elena Gîscă.

”Acum acest panou interactiv o să ajute elevii, pentru că vor avea examen de bacalaureat la istorie. O să lucrăm foarte intens și nu vom avea hărți pe suport de hârtie, pentru că vom utiliza acele digitale”, a adăugat profesorul Nicolae Sîngereanu.

Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului pregătește mai multe campanii de susținere a educației din Moldova.

Realitatea Live

05 Feb. 2026, 11:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Feb. 2026, 11:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Potrivit datelor din Registrul de stat al transporturilor, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 decembrie 2025, punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița au documentat cu plăci de model neutru 14.863 de autovehicule necomerciale. Anul 2025 a marcat o creștere  a numărului de înmatriculări, după reluarea procesului în august 2024, ca urmare a blocajelor impuse unilateral de Tiraspol în decembrie 2021, anunță Biroul de reintegrare.

Astfel, numărul autovehiculelor documentate cu plăci neutre a crescut de la 12.206 la sfârșitul anului 2024 la 14.863 la finele anului 2025. Doar în anul 2025 au fost înregistrate 2.656 de autovehicule, ceea ce reprezintă o creștere de 21,76% față de anul precedent.

La data de 31 decembrie 2025, numărul total de certificate de înmatriculare de model neutru și de plăci auto de model neutru, eliberate la punctele din Râbnița și Tiraspol, a ajuns la 21.915. În paralel, numărul total al autovehiculelor cu plăci de înmatriculare de tip național (MD), deținute de cetățeni ai Republicii Moldova domiciliați în regiunea transnistreană, a constituit în 2025 circa 23.800 de unități.

Autoritățile subliniază că mecanismul plăcilor neutre rămâne o soluție alternativă, tranzitorie și provizorie, în drumul spre documentarea completă cu plăci de model național. Accesul în traficul rutier internațional este permis doar în condițiile identificării clare a statului Republica Moldova pe autovehicul, deținerii permisului de conducere de tip național și a altor acte emise de autoritățile competente.

În contextul sporirii siguranței rutiere, prin Guvernul Republicii Moldova a fost modificat cadrul normativ prin Hotărârea nr. 5/2025, care a actualizat Regulamentul aprobat prin HG nr. 181/2022. Începând cu 16 ianuarie 2025, echivalarea dreptului de a conduce vehicule pentru persoanele din regiunea transnistreană are loc doar după susținerea, pe malul drept al Nistrului, a probelor teoretice și practice corespunzătoare.

În ceea ce privește permisele de conducere de model național obținute prin mecanismul simplificat, în perioada 2017–2025 au fost preschimbate în total 19.176 de permise, dintre care 3.066 în anul 2025. Din acestea, 2.917 au fost eliberate fără examinare, iar 149 în urma susținerii examenului. Totodată, în afara procedurii de preschimbare, în intervalul 2017–2025 au fost eliberate 2.777 de permise de conducere de tip național cetățenilor Republicii Moldova domiciliați în stânga Nistrului, inclusiv 238 în cursul anului 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!