Algeria, supărată pe Spania, a închis robinetul la gaz

25 Iul. 2022, 05:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Iul. 2022, 05:45 // Actual //  bani.md

Livrarea de gaze algeriene spre Spania prin gazoductul submarin Medgaz este „momentan” suspendată din cauza unui incident „în partea spaniolă”, a anunțat duminică grupul de petrol şi gaze algerian Sonatrach, în condițiile în care importurile de gaze algeriene de către Spania au scăzut puternic în ultimele luni în contextul unor tensiuni de natură politică între Alger şi Madrid.

„Un incident s-a produs în partea spaniolă, spre sfârşitul dimineţii de duminică, la gazoductul Medgaz (care leagă Algeria de Spania – n.r.), provocând o întrerupere momentană a aprovizionării cu gaze a Spaniei”, a precizat Sonatrach într-un comunicat. „Echipele tehnice spaniole sunt pe teren pentru a efectua reparaţiile necesare şi a restabili aprovizionarea Spaniei cu gaze în cel mai scurt timp”, a adăugat aceeaşi sursă.

Pe de altă parte, Enagas, operatorul reţelei spaniole de gaze, susține că fluxul de gaze care soseşte în Spania din Algeria prin Medgaz nu a încetat niciun moment duminică, ci doar s-a diminuat, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„La miezul zilei, potrivit unei informaţii provenite de la Medgaz, o întrerupere temporară, care a durat două ore, fluxul plecând de la uzina din Algeria, a provocat o diminuare, dar nu o întrerupere în debite la intrarea în Spania”, a afirmat grupul spaniol, care precizează că „fluxul cel mai scăzut a fost de 704.000 Nm/h”. Sistemul de securitate nu a fost afectat şi „nu a existat niciun motiv tehnic pentru ca o astfel de situaţie să se producă”, punctează Enagas. Compania spaniolă mai spune că „problema a fost reglementată şi că fluxul de gaze este pe cale să revină la normal”.

Decizia Spaniei care a nemulțumit Algeria

Spania obișnuia să importe cea mai mare parte a gazelor sale din Algeria, în special prin Medgaz, gazoductul care leagă Peninsula Iberică de zăcămintele de gaz exploatate de compania Sonatrach, dar Spania și-a ostilizat guvernul algerian, după ce executivul socialistului Pedro Sanchez a decis, în martie, să susţină planul de autonomie marocan pentru Sahara Occidentală, cu scopul de a pune capăt unei crize diplomatice de peste un an între Madrid şi Rabat. Ca reacţie la această cotitură în poziţia tradiţional neutră a Madridului, autorităţile algeriene au suspendat la începutul lunii iunie un tratat de cooperare cu Spania.

Problema Saharei Occidentale, fostă colonie spaniolă considerată „teritoriu neautonom” de către ONU, opune de mai multe decenii Marocul – care controlează 80% din teritoriul acesteia – separatiştilor din Frontul Polisario, susţinuţi de Alger.

Așa se face că aceste probleme politice au ajuns să se reflecte și în furnizarea gazului. Potrivit Enagas, 24,4% din gazele importate de Spania în luna iunie au venit din Rusia, faţă de 29,6% din SUA. Dar Algeria, care mult timp a fost primul furnizor al ţării, nu a figurat decât cu 21,6% în aceste importuri de gaz făcute în luna iunie.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!