ANRE taie din poftele Moldovagaz: Cheltuieli mai puține pentru investiții si transportul gazului

30 Nov. 2021, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Nov. 2021, 16:19 // Actual //  bani.md

În cadrul ședinței din 30 noiembrie, ANRE a aprobat diminuarea costului aferent transportului de gaz al Moldovatransgaz cu 2,9 miliarde de lei.

În cadrul ședinței de astăzi, ANRE a aprobat și planul de investiții pentru Moldovagaz cu 1,1 mil. de lei mai puțin, la 498 mil. de lei, iar la Moldovatransgaz cu 12,7 mil. de lei mai puțin, la 101,3 mil. de lei.

Din 1 noiembrie, consumatorii achita 10,26 de lei pentru un metru cub de gaze, față de 4,30 lei cât era.

Urmare a dublării tarifului la gaz autoritățile au venit cu măsuri de sprijin.

Astfel, de ajutorul pe timp de iarnă familiilor cu venituri mici le vor fi alocate 523 mil. de lei. De compensarea facturilor la gaz vor beneficia toți consumatorii și vor fi alocați 770 mil. de lei. Pentru un consum de până la 50 de metri cubi de gaz costul metrului cub va fi de 6,8 lei, iar pentru un consum de până la 150 metri cubi prețul metrului cub va fi de 7,9 lei.

Pentru compensarea tarifului la căldură au fost alocați 340 mil. de lei. Iar tariful va fi compensat cu 2/3 din factură sau 450 de lei din prima gigacalorie.

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!