Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova lansează proiectul „AIR Antreprenorial”

22 Sept. 2022, 12:26
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
22 Sept. 2022, 12:26 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR) susține mediul academic din țara noastră. În acest context a fost lansat proiectul „AIR Antreprenorial” dedicat studenților.

Prin intermediul „AIR Antreprenorial”, studenții din Republica Moldova vor avea acces la o serie de webinarii și workshopuri. Proiectul include trei module :

  • Istorii de succes;
  • Dezvoltare și mentorat;
  • Finanțare pentru tineri.

Anunțul a fost făcut ieri, 21 septembrie 2022, de către președintele executiv al AIR, Dan Nuțiu, în cadrul evenimentului de deschidere a primei ediții a Expoziției Internaționale de Creativitate și Inovație – EXCELLENT IDEA 2022, organizată de Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic al Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM) în comun cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și Academia de Științe a Moldovei.

„Trebuie să recunosc că mediul de afaceri, fără inovare și cercetare, nu ar fi existat. Vă mulțumesc, în numele mediului de afaceri, tuturor celor care aduceți un aport prețios și vă dedicați acestui nobil scop”, a declarat Dan Nuțiu.

Proiectul „AIR Antreprenorial” vine să inspire studenții în găsirea vocației, dezvoltarea aptitudinilor și mindset-ului necesare unui antreprenor de succes. Printre obiectivele acestuia se numără identificarea oportunităților de finanțare și de promovare a inițiativelor tinerilor din Republica Moldova, crearea unui HUB Antreprenorial Studențesc, precum și crearea unei Arene a Ideilor, în cadrul căreia studenții și elevii vor propune idei inovative pentru antreprenori și investitori, iar cele mai bune vor fi premiate și preluate spre realizare.

De asemenea, universitățile organizatoare vor avea posibilitatea să apeleze la membrii Asociației, care dispun de laboratoare moderne și dotate, unde studenții ar putea pune în practică cunoștințele, abilitățile și competențele.

„Vă invităm cu drag să apelați la noi și vom primi studenții dumneavoastră să vină alături de colegii care deja lucrează în domeniul cercetării, de a-i ajuta la dezvoltarea capacităților. Moldova nu are doar viitor, are și prezent, iar dumneavoastră sunteți cei care reprezentați prezentul și construiți viitorul”, a conchis președintele executiv al AIR, Dan Nuțiu.

„Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

Realitatea Live

04 Feb. 2026, 16:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Feb. 2026, 16:03 // Actual //  Grîu Tatiana

Energocom a achiziționat în luna ianuarie un volum mai mare de energie electrică decât în decembrie, însă la un preț mediu ponderat semnificativ mai ridicat, potrivit datelor prezentate de companie.

Pe parcursul primei luni din acest an, întreprinderea a procurat în total 478,233 mii MWh de energie electrică, provenită atât din surse interne, cât și din importuri. Prețul mediu ponderat al energiei cumpărate a fost de 144,52 euro/MWh. În decembrie, volumul achiziționat a fost de 458,15 mii MWh, iar prețul mediu ponderat s-a situat la 132,57 euro/MWh.

Astfel, în ianuarie, cantitatea de energie cumpărată a crescut cu aproximativ 20 mii MWh, echivalentul unei majorări de circa 4,4%. În același timp, prețul mediu de achiziție a fost mai mare cu 11,95 euro/MWh, ceea ce înseamnă o scumpire de aproximativ 9% față de luna decembrie.

Din volumul total achiziționat în ianuarie, 56,25% a provenit din importuri, iar 43,75% de la producători autohtoni. Totodată, 29,36% din energia cumpărată a fost procurată prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România, iar 26,89% a fost achiziționată prin intermediul platformelor de tranzacționare BRM și OPCOM.

Reprezentanții companiei au precizat că aceste costuri de achiziție nu includ taxele și cheltuielile aferente transportului, rezervării de capacitate și altor costuri logistice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!