Astăzi sărbătorim leul moldovenesc! Curiozități despre moneda națională

29 Nov. 2022, 10:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
29 Nov. 2022, 10:17 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Astăzi, 29 noiembrie, sărbătorim Ziua monedei naționale – leul moldovenesc. Cu această ocazie, ți-am pregătit o serie de curiozități despre moneda națională.

Leul moldovenesc, moneda națională a Republicii Moldova a fost introdus în circulație la 29 noiembrie 1993. Dreptul de a emite leul moldovenesc îl are banca centrală a țării – Banca Națională (BNM).

Strămoșul monedei noastre naționale este talerul olandez care a circulat în Moldova și Țara Românească în sec. XVII-XVIII. Locuitorii însă l-au denumit „leu”, deoarece avea gravată pe revers imaginea acestui animal. Mai târziu, în 1867, leul a devenit moneda Principatelor Unite ale Moldovei şi Țării Românești.

Leii moldovenești sunt emiși sub formă de bancnote, monede metalice divizionare și bancnote/monede comemorative.

Dacă vei lua orice bancnotă, vei observa că pe verso sunt reprezentate monumente arhitecturale din Republica Moldova.

Banca Națională emite bancnote de 1 leu, 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei, 500 lei, 1.000 lei.

Toate bancnotele au elemente de siguranță. Astfel, poți depista ușor dacă o bancnotă este falsă.

De asemenea, Banca Națională emite și monede metalice, tradițional numite „bani”. Banca Națională a Moldovei până în prezent a pus în circulație  următoarele tipuri de monede:

  • monede metalice divizionare cu valorile nominale de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 25 bani și 50 bani;
  • monede metalice cu valorile nominale de 1 leu, 2 lei, 5 lei și 10 lei;
  • monede metalice de circulație cu caracter comemorativ cu valoarea nominală de 10 lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Monedele comemorative reprezintă o operă de artă monetară şi se confecţionează de cele mai dese ori din metal preţios – aur sau argint. Acestea se emit în tiraj restrâns şi sunt dedicate unor personalităţi, evenimente istorice, precum şi naturii, ştiinţei sau artelor.

Cu prilejul celebrării monedei naționale, Banca Națională organizează o serie de activități de educație financiară. Astfel, la liceul „Aristotel” din Capitală, BNM organizează dezbaterea cu genericul „Bancnota și moneda metalică versus moneda electronică”.

Un alt eveniment prin care BNM celebrează cea de-a 29-a aniversare a leului moldovenesc este o serie de vizite în sala de expoziții a băncii centrale, destinate grupurilor de elevi interesați de subiectul financiar-bancar. Vizitatorii vor cunoaște colecția de monede comemorative și jubiliare emise de banca centrală, având, totodată, posibilitatea să urmărească o prezentare despre istoricul leului moldovenesc și semnele de siguranță ale monedei naționale.

Doritorii de a se înregistra pentru o următoare vizită pot adresa solicitări la adresa electronică: edufin@bnm.md.

28 Sept. 2026, 16:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 16:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, intră în Guvern cu un portofoliu de investiții, două apartamente, un Mercedes și participații în mai multe companii din România. Cele mai importante active din declarația de avere depusă la numire sunt acțiunile deținute la Banca Transilvania, evaluate în document la peste 25,5 milioane de lei românești.

Declarația, completată la 25 septembrie și aferentă veniturilor și averii din 2025, arată că Năsui a încasat anul trecut o indemnizație de 234.832 de lei românești de la Camera Deputaților din România. Mult mai mari au fost însă veniturile sale din investiții: ministrul declară dividende de 1.187.266 de lei românești de la Banca Transilvania, de peste cinci ori mai mult decât indemnizația sa de parlamentar.

În plus, Năsui a obținut 6 206 euro din chiria unui apartament.

Cea mai valoroasă poziție din declarație este participația sa la Banca Transilvania. Documentul indică o valoare declarată de 25.521.447 de lei românești pentru acțiunile deținute. Năsui mai declară participații la societatea de servicii de investiții financiare Muntenia Global Invest, evaluate la 167 760 de lei românești, și la compania de administrare imobiliară Bio Carpatherra, în valoare de 800 de lei.

Ministrul mai deține trei plasamente în titluri emise de Ministerul Finanțelor din România. În declarație sunt înscrise poziții de 168, 200 și 350 de titluri, cu dobânzi indicate de 1,6%, 5% și, respectiv, 6,8%.

La capitolul imobile, Năsui declară două apartamente. Primul, cu o suprafață de 49 de metri pătrați, a fost dobândit în 2007 și apare în declarație cu o valoare de 400.000 de euro. Cel de-al doilea are 99 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016 printr-un contract de schimb și este declarat la 177.650 de euro.

În proprietatea ministrului se mai află un teren de 10,6 metri pătrați, destinat construcțiilor și amenajărilor, dobândit în 2016 și declarat cu valoarea de un leu românesc.

Năsui conduce un Mercedes GLC fabricat în 2016, cumpărat în același an. În declarație, automobilul figurează cu o valoare de achiziție de 40 000 de euro și o valoare de piață de circa 20.000 de euro, diferența fiind explicată prin amortizarea în timp.

În contul curent de la Banca Transilvania, ministrul indică aproximativ 24.830 de lei românești. Totodată, în declarație nu sunt înscrise datorii care să depășească pragul legal de raportare.

La capitolul interese personale, Năsui declară calitatea de membru al Asociației CFA România și al Societății pentru Libertate Individuală. De asemenea, acesta figurează ca membru al Biroului Național al Uniunii Salvați România și vicepreședinte al filialei municipale București.

Veniturile din dividende sunt indicate la 1,18 milioane RON  și sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât indemnizația sa de parlamentar, iar valoarea declarată a participației la Banca Transilvania depășește 25,5 milioane RON.