Atenţie la preţuri: criza cipurilor se acutizează, iar costurile cu transportul pe mare au luat-o razna

25 Aug. 2021, 12:47
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
25 Aug. 2021, 12:47 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Efectele pandemiei sunt evidente și acum, chiar dacă unele industrii își revin, altele au doar de suferit. Acesta este și cazul transportului maritim, unde prețurile cresc semnificativ din cauza blocajelor, crizei de cipuri și a lipsei de muncitori. La peste 18 luni de la declanşarea pandemiei, perturbările suferite de lanţurile mondiale de aprovizionare se acutizează, generând penurii de produse de larg consum şi împingând puternic în sus preţurile de transport al bunurilor. Blocajele persistente, dar şi ameninţarea tulpinii delta vor face ca preţurile să-şi continue probabil urcuşul.

„Presiunile asupra lanţurilor mondiale de aprovizionare nu s-au diminuat şi nu ne aşteptăm ca situaţia să se schimbe prea curând“, a declarat Bob Biesterfeld, CEO al C.H. Robinson, una dintre cele mai mari firme de logistică din lume, pentru CNN.

Cea mai recentă problemă a industriei este acum în China, unde un terminal al portului Ningbo-Zhoushan este închis din 11 august după ce un muncitor a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Companii importante de transport maritim ca Maersk şi-au avertizat clienţii cu privire la viitoare întârzieri.

Închiderea parţială a unuia dintre cele mai aglomerate porturi ale lumii perturbă şi activitatea altor porturi din China, punând presiune pe lanţurile de aprovizionare deja suferinde.

Previziunile pentru viitorul apropiat nu sunt deloc îmbucurătoare, companiile de transport se aşteaptă ca această criză să con­tinue, ceea ce va duce la o creştere masivă a costurilor de transport şi a preţurilor de consum.

Retailerii şi com­paniile din sectorul bunurilor de larg con­sum întâmpină deja probleme în a-şi reface stocurile înaintea sezonului sărbătorilor de iarnă, crucial pentru ele.

Cât priveşte penuria de semiconductoare, aceasta nu va face decât să se înrăutăţească din cauza creşterii puternice a îmbolnăvirilor cu coronavirus din Malaezia, notează Bloomberg.

Creşterea riscă să agraveze penuria de semiconductoare şi alte componente cu care constructorii auto se confruntă de luni întregi. Malaezia nu a avut în mod istoric o importanţă pentru lanţurile de aprovizionare similară cu cea a Taiwanului, Coreei de Suds au Japoniei. Însă în ultimii ani, ţara a devenit un centru major pentru testarea şi ambalarea semiconductoarelor.

Poziţia Malaeziei este critică pentru că aceştia sunt ultimii paşi din producţia de semiconductoare. Produsele electronice şi electrice reprezintă 39% din exporturile totale ale ţării.

Iar problemele întâmpinate de sectorul auto din cauza situaţiei din Malaezia nu sunt limitate la semiconductoare. Ţara este de asemenea o bază cheie de producţie pentru componente necesare în fabricarea unei game întregi de produse, de la telefoane inteligente, la maşini.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.