Băncile „fac bani cu ciocanul”. Și-au majorat profitul cu 40%

21 Dec. 2021, 16:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
21 Dec. 2021, 16:20 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Băncile din Republica Moldova au înregistrat un profit de 2,1 miliarde de lei cu peste 40,3% mai mult în 11 luni ale anului față de perioada similară a anului precedent, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei.

Aproape 90% din totalul profitului a revenit la patru bănci. Este vorba de maib, Moldindconbank, Victoriabank și OTP Bank. Restul de 307,7 mil. de lei a revenit celorlalte șapte bănci.

Cel mai mare profit l-a înregistrat – 649 mil. de lei (în ianuarie-noiembrie 2020 – 622,6 mil. de lei), Moldindconbank – 624,8 mil. de (385,49 milioane), Victoriabank – 291,3 mil. de lei (222,2 mil. de lei) și OTP Bank – 277 mil. de lei (119,5 mil. de lei). ProCreditBank – 87 mil. de lei (în ianuarie-noiembrie 2020 – 49,95 milioane lei), FinComBank – 75,2 mil. de lei (50 mil. de lei), Energbank – 51,9 mil. de lei (40,78 milioane lei), Eximbank – 36,4 mil. de lei (în aceeași perioadă – pierderi de 7,8 mil. de lei), EuroCreditBank -19,3 mil. de lei (profit 13,1 milioane), BCR Chișinău -19,06 mil. de lei (24,05 mil. de lei), Comertbank – 18,7 mil. de lei (12,78 milioane lei).

Economiștii susțin că majorarea profitului băncilor se datorează creșterea volumului creditelor acordate.

09 Apr. 2026, 16:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Apr. 2026, 16:07 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Transportatorii avertizează că tot mai multe rute riscă să fie suspendate dacă motorina continuă să se scumpească, iar presiunea financiară asupra operatorilor devine tot mai greu de suportat.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că ponderea cheltuielilor pentru motorină a ajuns la un nivel critic.

„Noi oricum suntem în situația în care, în medie, depășim 50% cheltuieli pentru motorină din volumul încasărilor. Asta este inadmisibil. Nu ne putem imagina că ramura poate merge înainte sau măcar să funcționeze așa cum a funcționat până acum”, a spus Alexa, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Acesta a subliniat că multe curse erau deja în dificultate, însă situația s-a agravat în ultima perioadă: „Și până acum șchiopătam. Aveam deja multe curse care nu se mai fac, practic abandonate”.

Cele mai vulnerabile sunt rutele din mediul rural, unde numărul redus de pasageri face activitatea nerentabilă. În unele zile, operatorii transportă doar câțiva călători, iar fluxul crește doar la începutul sau sfârșitul săptămânii.

Pe lângă dificultățile financiare, transportatorii reclamă și conflicte cu autoritățile locale și controale soldate cu sancțiuni. În aceste condiții, spun ei, tot mai mulți operatori aleg să renunțe complet la cursele neprofitabile.

Între timp, Agenția Națională Transport Auto a introdus tarife provizorii, pe fondul scumpirii carburanților, susținând că măsura este necesară pentru menținerea funcționării sectorului. Astfel, pentru cursele interraionale tarifele ajung până la 1,03 lei/km, iar pentru cele raionale până la 1,15 lei/km, în funcție de categoria de confort. Autoritățile afirmă că majorările sunt temporare.

Pentru data de 10 aprilie, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul: 29,83 lei/litru pentru benzina COR 95, în creștere cu 1 ban și 34,49 lei/litru pentru motorina standard, în scădere cu 49 de bani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!