Băncile rusești au importat în decembrie cinci miliarde de dolari cash

21 Feb. 2022, 17:13
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
21 Feb. 2022, 17:13 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Agenţia rusă de rating ACRA estimează că băncile din Rusia au importat în decembrie bancnote străine în valoare de cinci miliarde de dolari, faţă de 2,65 miliarde cu un an în urmă, transmite luni Reuters.

Agenţia apreciază că este vorba de o măsură preventivă în caz că Moscova va fi supusă unor sancţiuni internaţionale, în contextul crizei ucrainene.

Importurile de cash ale Rusiei sunt în general mai ales sub formă de dolari, pe care mulţi ruşi îi preferă ca protecţie faţă de devalorizarea rublei sau faţă de creşterea inflaţiei – efecte probabile ale eventualelor sancţiuni, scrie Agerpres.

Valeri Piven, director în cadrul ACRA, a declarat agenţiei Reuters că din calculele bazate pe rapoartele tehnice depuse lunar de băncile comerciale la banca centrală a Rusiei reiese de asemenea că în noiembrie s-au importat bancnote în valoare de 2,1 miliarde de dolari.

Printre sancţiunile luate în considerare de SUA se numără şi interzicerea accesului băncilor ruse la tranzacţiile cu dolari şi reducerea capacităţii instituţiilor financiare respective de a-şi onora obligaţiile denominate în dolari, arată surse ale Reuters.

Piven a explicat că raportul dintre activele şi pasivele în valută ale băncilor comerciale sunt reglementate de banca centrală a Rusiei şi nu constituie în momentul de faţă un motiv de îngrijorare. Creşterea importurilor de numerar este mai degrabă legată de o posibilă creştere a cererii, a apreciat el.

Banca centrală a refuzat să comenteze. Conform datelor băncii, aproximativ jumătate din activele şi pasivele în valută ale Rusiei – 100 de miliarde, respectiv 70 de miliarde de dolari – sunt în monedă SUA, nivel în scădere de la 80% în 2002 şi 70% la începutul lui 2014.

Reuters reaminteşte că la sfârşitul lui 2014 s-au adus în Rusia 18 miliarde de dolari cash, în timp ce cursul rublei se prăbuşea după anexarea Crimeei. Acum, Moscova neagă că ar intenţiona să atace Ucraina, dar Occidentul este îngrijorat de această posibilitate.

Ministerul de finanţe de la Moscova şi cele mai mari bănci ruse – Sberbank, VTB, VEB şi Gazprombank – nominalizate luni de Reuters ca posibile ţinte ale sancţiunilor nu au răspuns solicitărilor agenţiei de a comenta.

Ministerul a comunicat săptămâna trecută că în cazul unor sancţiuni va asigura toate pasivele băncilor, inclusiv în valută, însă este posibil ca pieţele să devină temporar mai volatile.

După ce unii oficiali americani au menţionat pentru prima dată posibilitatea unor sancţiuni împotriva Rusiei acum câţiva ani, băncile ruse şi-au deschis conturi corespondente care le permit să îşi transfere unele altora dolari pe plan intern, cu condiţia să rămână cel puţin un creditor important neafectat de sancţiuni, arată surse ale agenţiei Reuters.

Realitatea Live

18 Nov. 2025, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Nov. 2025, 17:33 // Actual //  Grîu Tatiana

În perioada 18–21 noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Consiliul Europei și Centrul Internațional „La Strada”, organizează Conferința internațională „Consolidarea protecției copiilor împotriva exploatării sexuale și abuzului sexual prin elaborarea de politici bazate pe dovezi” și găzduiesc cea de-a 46-a Plenară a Comitetului Lanzarote al Consiliului Europei.

Evenimentele sunt desfășurate la Chișinău, sub auspiciile Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (noiembrie 2025 – mai 2026), cu participarea a peste 150 de reprezentanți ai statelor membre, experți naționali și internaționali, organizații nonguvernamentale și parteneri internaționali.

Daniella Misail-Nichitin, Ministra Afacerilor Interne, și Natalia Plugaru, Ministra Muncii și Protecției Sociale, au cuvântul de deschidere, prin care este exprimat angajamentul Republicii Moldova pentru prevenirea și combaterea exploatării și abuzului sexual asupra copiilor, precum și importanța cooperării interinstituționale și internaționale.

Ministra Afacerilor Interne evidențiază necesitatea consolidării măsurilor de prevenire în mediul online, a mecanismelor eficiente de raportare și a politicilor publice fundamentate pe date și analize riguroase.

Panelurile conferinței

Panelul I – „Elaborarea de politici bazate pe dovezi”

Panelul include intervenția Ministrei Afacerilor Interne, axată pe importanța prevenirii, cooperării interinstituționale și a politicilor fundamentate pe dovezi.
Participanții reprezintă autorități publice, organizații internaționale și experți din domeniul protecției copilului. Discuțiile vizează recomandările Comitetului Lanzarote, prevenirea exploatării și abuzului sexual asupra copiilor și mecanismele de cooperare între instituțiile responsabile.

Panelul II – „Valorificarea datelor de la Barnahus și alte servicii MDIA pentru politici și practici”

Intervenție: Vasile Cușca, Secretar de Stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Mesajul principal vizează rolul colectării și utilizării datelor din centrele de tip Barnahus și din serviciile multidisciplinare pentru actualizarea politicilor publice și întărirea mecanismelor de protecție a copilului.

Modelul Barnahus în Republica Moldova

Centrul de servicii integrate de tip Barnahus este un model modern de asistență pentru copiii victime și/sau martori ai infracțiunilor. Acesta oferă un mediu sigur și prietenos, în care audierea în condiții speciale, examinarea medico-legală, evaluarea și suportul psihologic sunt asigurate într-un singur spațiu.

Ministra Afacerilor Interne menționează că acest model evidențiază importanța unei abordări integrate în protecția copilului și necesitatea unor intervenții rapide, coordonate și adaptate. Extinderea serviciilor Barnahus la nivel național reprezintă o direcție prioritară pentru asigurarea accesului fiecărui copil la standarde înalte de protecție și suport specializat.

Cea de-a 46-a Plenară a Comitetului Lanzarote include:

• evaluarea implementării Convenției de către statele membre;
• analiza preliminară a raportului privind exploatarea sexuală a copiilor facilitată de tehnologiile informaționale, inclusiv autogenerarea de imagini;
• examinarea chestionarului revizuit privind „abuzul sexual în cercul de încredere”;
• discuții privind mecanismele naționale de colectare a datelor;
• prezentarea inițiativelor legislative, a practicilor și politicilor publice implementate în statele membre.

Participarea activă a Republicii Moldova în aceste procese exprimă angajamentul pentru protejarea drepturilor copilului, consolidarea sistemului național de protecție și contribuția la schimbul european de expertiză.

În cadrul Președinției sale la Comitetul de Miniștri, Republica Moldova pune accent pe cooperarea internațională, armonizarea cadrului național cu standardele europene și promovarea unor măsuri riguroase pentru protecția fiecărui copil împotriva exploatării și abuzului sexual, inclusiv în mediul online.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII