Bate vântul în Germania, dar nu suficient de tare. Producția ia de energie verde rămâne sub plafonul UE pentru 2030

12 Dec. 2022, 09:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Dec. 2022, 09:37 // Actual //  bani.md

Producţia de energie din surse regenerabile a Germaniei a crescut în 2022, dar încă este sub plafonul necesar pentru a atinge ţinta de a genera 80% din electricitate din regenerabile, până în 2030, a anunţat luni Agenţia pentru Mediu, transmite Reuters.

Energia regenerabilă ar urma să reprezinte 46% din consumul de energie electrică anul acesta, în creştere faţă de un nivel de 41% în urmă cu un an, se arată în raportul anual al organizaţiei.

Anul trecut, au fost generaţi aproximativ 256 TWh (terawatt-oră), în special din energie solară şi eoliană, o creştere anuală de 9%, dar sub obiectivul de 269 TWh pentru un an, în vederea atingerii ţintei de aproximativ 600 TWh până în 2030, informează Agenţia pentru Mediu.

„Evoluţia decisivă pentru o expansiune cu succes a energiei din surse regenerabile trebuie rapid stabilită”, a afirmat Dirk Messner, preşedintele instituţiei.

Având obiectivul de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2045, Berlinul şi-a majorat anul acesta ţinta privind energia regenerabilă şi a adoptat câteva reglementări menite să atenueze restricţiile şi să accelereze investiţiile în energiile din surse regenerabile, susţinând că expansiunea este „de interes public”. Cea mai mare economie europeană încearcă diverse metode pentru a compensa scăderea livrărilor de gaze ruseşti, după ce Moscova a invadat Ucraina.

Anul acesta, vântul a generat în total 128 TWh (terawatt-oră), 103 TWH fiind de la turbine eoliene terestre, dar producţia nu a ajuns la precedenta valoare de vârf din 2020 deoarece au fost prea puţine instalaţii eoliene noi, informează Agenţia pentru Mediu.

Doar 0,8% din teritoriul Germaniei este în prezent desemnat pentru energie eoliană terestră, dar autorităţile au stabilit recent suprafaţa minimă care trebuie alocată de fiecare din cele 16 landuri pentru parcurile eoliene.

Generarea de energie din instalaţii fotovoltaice a urcat în ritm anual cu 23% în 2022, la 61 TWh, datorită vremii calde în vară şi a amplasării de noi instalaţii, se arată în raportul organizaţiei.

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!