Benzina a depășit pragul de 25 de lei pe litru, iar motorina a ajuns la 24,30 lei/litru. Pentru data de 11 martie, prețul maxim de comercializare pentru benzina COR 95 a fost stabilit la 25,20 lei/litru, cu 0,38 lei mai mult decât în ziua precedentă, iar motorina standard s-a scumpit cu 0,71 lei, potrivit datelor publicate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
Anterior, ANRE a explicat că scumpirile sunt determinate de evoluțiile de pe piețele internaționale, în contextul conflictului din regiunea Golfului Persic. De la începutul confruntărilor, cotațiile Platts pentru produsele petroliere au crescut cu 161 de dolari pe tonă la benzină (circa 23%) și cu 377 de dolari pe tonă la motorină (aproximativ 50%).
În același timp, prețul petrolului Brent a depășit 116 dolari pentru un baril, pe fondul riscurilor legate de transportul petrolului prin Strâmtoarea Hormuz, atacurilor asupra infrastructurii energetice și incertitudinilor privind durata conflictului. Pentru Republica Moldova, care depinde integral de importurile de produse petroliere, aceste evoluții se reflectă direct în prețurile la pompă.