Bill Gates cumpără o participaţie majoritară la operatorul hotelier de LUX Four Seasons. Investiții de 2,21 miliarde $

09 Sept. 2021, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
09 Sept. 2021, 17:35 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Bill Gates va achiziţiona un pachet majoritar în cadrul lanţului canadian de hoteluri de lux Four Seasons pentru 2,21 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Cascade Investment LLC, care gestionează uriaşa avere a cofondatorului Microsoft, va cumpăra participaţia deţinută anterior de prinţul saudit Alwaleed bin Talal. Acordul, realizat în cash, va urca deţinerea lui Gates de la 47,5% la 71,25%, ducând valoarea companiei la 10 miliarde de dolari. Înţelegerea se va finaliza în ianuarie 2022.

Mutarea reprezintă un pariu conform căruia marile oraşe din America de Nord se vor bucura de o revenire a călătoriilor în scop de afaceri de tip high-end, care au suferit din cauza restricţiilor impuse de pandemie. Conform Forbes, hotelurile de lux – precum Four Seasons – pierd bani în condiţiile în care nu operează la o rată ridicată de ocupare a camerelor.

Cu o avere netă de 152 de miliarde de dolari, Bill Gates deţine în prezent locul patru în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!