BNM a redus rata de bază la 10% anual

11 Mai 2023, 17:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
11 Mai 2023, 17:43 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a stabilit rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 10,00 la sută anual. De asemenea, au fost stabilite ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight la nivelul de 12,00 la sută și, respectiv de 8,00 la sută anual.  Totodată,  norma rezervelor obligatorii se menține la nivelul actual.

Această decizie continuă setul de măsuri stimulative de politică monetară adoptate începând cu sfârșitul anului trecut pentru a readuce inflația la țintă.

Adoptarea în timp util a măsurilor restrictive de politică monetară pe parcursul anului 2022 a dus la schimbarea trendului inflației. Astfel, după valoarea maximă atinsă în luna octombrie 2022 (34,6 la sută), procesul inflaționist s-a temperat continuu, inflația înregistrând nivelul de 18,1 la sută în luna aprilie 2023.

„Creșterea tarifelor cu efectele lor secundare, războiul din Ucraina, seceta din vara trecută și majorarea accizelor la începutul anului mențin inflația cu mult deasupra țintei. Însă, cererea dezinflaționistă, începând cu mijlocul anului trecut, și aprecierea leului de la începutul acestui an continuă să atenueze din presiunile factorilor menționați”, se arată în decizia de politică monetară a BNM din 11 mai 2023.

Astfel, hotărârea este orientată să stimuleze cererea agregată, inclusiv prin încurajarea consumului și echilibrarea economiei naționale. În acest context, decizia BNM creează condiții prielnice pentru accesul cetățenilor și a mediului de afaceri la credite cu rate mai mici, urmând ca băncile comerciale să își ajusteze cât mai rapid ratele de împrumut.

În ședința de astăzi a fost aprobat și cel de-al doilea Raport asupra inflației, care va fi publicat pe data de 15 mai 2023.

Tendințele anticipate în rundele anterioare rămân valabile. Prognoza inflației a fost micșorată pentru întreaga perioadă comparabilă, în mare parte, din contul tuturor componentelor.

BNM va continua să monitorizeze atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să își adapteze rapid și constant instrumentele de politică monetară, astfel încât să își îndeplinească mandatul eficient.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Ian. 2026, 16:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Probele de motorină prelevate în aceste zile din mai multe loturi destinate pieței din Republica Moldova vor fi supuse analizelor de laborator, în contextul intensificării controalelor asupra calității produselor petroliere introduse în țară, anunță Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC).

Ieri, inspectorii au colectat probe din depozitele situate în zona postului vamal Leușeni, unde sunt stocate cantități de motorină destinate circuitului comercial. Verificările au vizat respectarea cerințelor de calitate și conformitate prevăzute de legislația în vigoare, înainte ca produsul să ajungă la consumatori.

Acțiunile au continuat și astăzi în Portul Internațional Liber Giurgiulești, unde au fost prelevate probe din loturile de motorină la intrarea în țară, înainte de plasarea acestora pe piața internă.

Potrivit ISSPNPC, măsurile întreprinse la punctele de trecere a frontierei Leușeni și în Portul Internațional Liber Giurgiulești au drept scop prevenirea introducerii pe piață a produselor petroliere neconforme și protejarea consumatorilor de riscurile legate de utilizarea unor carburanți de calitate necorespunzătoare.

„Supravegherea calității produselor petroliere constituie o prioritate constantă, motiv pentru care controalele vor continua atât la punctele de intrare în țară, cât și pe întreg lanțul de distribuție”, se arată în comunicatul ISSPNPC.

Probele colectate vor fi analizate în laboratoare acreditate, iar în funcție de rezultate, autoritatea va întreprinde măsurile legale necesare. În cazul în care vor fi depistate neconformități, pot fi aplicate sancțiuni prevăzute de legislație, inclusiv retragerea produselor de pe piață.

Verificările au loc în contextul în care pe piață a apărut un lot de motorină neconformă, cu un punct de curgere (CFPP) sub standardul minim de minus 20 de grade. Din cauza carburantului care a înghețat la temperaturi scăzute, numeroși șoferi s-au confruntat cu defecțiuni tehnice costisitoare.

Deputatul PAS, Dorian Istrati, a declarat că guvernarea PAS a modificat legislația astfel încât produsele importate din Uniunea Europeană să nu mai fie supuse verificărilor de conformitate la vamă, bazându-se exclusiv pe certificarea acestora în statele de origine. 

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!