Boris Johnson garantează că Vladimir Putin va plăti pentru crimele comise

10 Mart. 2022, 09:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Mart. 2022, 09:22 // Actual //  bani.md

În Mariupol ar fi trebuit ca astăzi să fie oprit bombardamentul pentru ca civilii să părăsească zonele de luptă. Din păcate, armata rusă nu a încetat atacurile, ci din contră, au continuat să lovească atât convoaiele umanitare, cât și clădiri. Unul dintre bombardamentele de miercuri a fost asupra maternității din oraș, distrugând aproape în totalitate clădirea. Boris Johnson a condamnat dur acțiunile lui Vladimir Putin și susține că președintele Rusiei va fi tras la răspundere.

Boris Johnson, premierul britanic, condamnă dur aceste atacuri asupra Ucrainei și susține că Vladimir Putin, cel care a comandat tot acest dezastru, va răspunde pentru toate acțiunile sale.

„Există puține lucruri mai depravate decât să ataci persoanele vulnerabile și lipsite de apărare.

Regatul Unit analizează posibilitatea de a oferi mai mult sprijin Ucrainei pentru a se apăra împotriva atacurilor aeriene și îl vom trage la răspundere pe Putin pentru crimele sale teribile”, a scris premierul britanic pe pagina personală de Twitter.

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 14:46
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
02 Mart. 2026, 14:46 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Câștigul salarial mediu lunar brut în Republica Moldova a constituit 16,3 mii lei în trimestrul IV 2025, în creștere cu 8,9% față de aceeași perioadă din 2024 și cu 5,6% comparativ cu trimestrul III 2025, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS). În termeni reali, însă, majorarea a fost mult mai modestă. Indicele câștigului salarial real a fost de 101,8%, ceea ce înseamnă o creștere efectivă a puterii de cumpărare de doar 1,8% față de trimestrul IV 2024.

Pe întreg anul 2025, salariul mediu lunar brut a ajuns la 15,4 mii de lei, în creștere cu 9,8% nominal față de 2024 și cu 1,9% în termeni reali.

Cele mai bine plătite domenii în trimestrul IV 2025 au fost informațiile și comunicațiile, cu un salariu mediu de 37 mii de lei, urmate de activitățile financiare și de asigurări 30 mii de lei, și sectorul energetic (producția și furnizarea de energie) 25,4 mii de lei.

La polul opus, cele mai mici salarii s-au înregistrat în agricultură, silvicultură și pescuit: 10,7 mii de lei, în activitățile de cazare și alimentație publică 11,4 mii de lei și în domeniul artei și recreerii 12,3 mii de lei.

Comparativ cu trimestrul IV 2024, salariile au crescut în toate activitățile economice. Cele mai puternice avansuri s-au consemnat în activitățile profesionale, științifice și tehnice (+16,8%), distribuția apei și salubritate (+15%), precum și în HoReCa (+15%).

În funcție de sectoare, în trimestrul IV 2025 salariul mediu în sectorul bugetar a fost de 14.256,4 lei (+10,9% anual), iar în sectorul real 17 mii de lei (+8,3%).

Datele BNS mai arată că numărul mediu al salariaților a crescut cu 1,5% față de trimestrul IV 2024. Cele mai mari majorări ale ocupării au fost în construcții (+12,8%), HoReCa (+9,8%) și industria extractivă (+6,5%).

În același timp, reduceri ale numărului de angajați s-au înregistrat în transport și depozitare (-5,3%), informații și comunicații (-4,3%) și serviciile administrative (-3,1%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!