Bucurie pentru șoferi! RCA s-ar putea ieftini. Polița va putea fi achiziționată online

23 Iun. 2022, 15:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Iun. 2022, 15:21 // Actual //  bani.md

Obligativitatea prezentării certificatului de înmatriculare ar putea fi anulată, iar inspectorii de patrulare vor putea  verifica acest lucru în baza sistemului online. Totodată, polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) va putea fi procurată online.

Deputații au modificat, în prima lectură, Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule; Codul Contravențional al Republicii Moldova; Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Proiectul a fost prezentat de președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba. Parlamentarul a specificat că modificările au drept obiectiv digitalizarea procesului de emitere a RCA.

Implementarea inovațiilor digitale în asigurări va duce la dezvoltarea canalelor on-line de distribuție a serviciilor de asigurare și la reducerea costurilor administrative de contractare a polițelor de asigurare obligatorie RCA.

Proiectul urmează a fi supus examinării în lectura a doua.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.