Cărți de citit în această vară recomandate de bloggerița Tania Goncear. „Oamenii care citesc mișcă pământul”

12 Iun. 2021, 06:00
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
12 Iun. 2021, 06:00 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Sezonul de vară deja a început, iar majoritatea dintre noi vor să aibă o vară cât mai interesantă și productivă. O metodă de a vă petrece timpul util ar fi o carte bună pe care să o citiți în zilele răcoroase de vară. În acest sens, bloggerița Tania Goncear vine cu câteva recomandări de carte.

  1. De la idee la bani – NAPOLEON HILL

De la idee la bani este cea mai cunoscută carte a lui Napoleon Hill și, totodată, una dintre cele mai vândute cărți din toate timpurile. Autorul prezintă 13 idei prin care te poți îmbogăți, abordând teme precum succesul, cunoștințe și prosperitate. Vei învăța cum să atingi, dar și cum să menții succesul.

2. Capcanele mâncatului emoțional. Slăbitul – o provocare fizică sau mentală? – LAURA ENE

Autoarea cărții împărtășește experiența ei personală și profesională în ceea ce privește schimbarea stilului de viață și scăderii în greutate. Te poate ajuta și pe tine să începi un mod sănătos de viață și să slăbești corect ținând cont atât de starea emoțională cât și de cea fizică.

3. Cele 12 pârghii ale succesului – STEPHEN R. COVEY

În această carte autorul îți dezvăluie mecanismele după care se conduc oamenii de succes. De asemenea aici vei învăța că ceea ce contează cu adevărat este caracterul, integritatea, dăruirea de sine și nicidecum averea, faima, popularitatea sau imaginea publică.

4. Planul financiar de o pagină. O metodă simplă de a-ți administra banii inteligent – CARL Richards

Cartea scrisă de Carl Richards te va ajuta să reduci decalajul între ceea ce ești și ceea ce vrei să fii. Vei învăța ce anume îți dorești de la viață și ce variante ai din punct de vedere financiar pentru a obține toate aceste lucruri.

5. Shantaram – GREGORY DAVID ROBERTS

Cartea a fost tradusă în 40 de limbi și vândută în peste 4 milioane de exemplare. Este un roman de inspirație autobiografică care a cucerit milioane de cititori.

6. Cei șase stâlpi ai încrederii în sine – NATHANIEL BRANDEN

Citind această carte vei înțelege cât de importantă este încrederea în sine pentru sănătatea ta psihică, pentru realizările personale și pentru a stabili relații pozitive cu cei din jurul tău.

7. Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat – DANIEL PINK

Autorul te va învăța să încetezi să mai crezi în faptul că banii reprezintă adevărata sursă de motivație. Potrivit lui secretul satisfacției și performanței în orice domeniu, profesional sau personal este nevoia de a ne dirija propriile vieți, de a învăța și de a crea lucruri noi, de a deveni mai buni și de a face din lume un loc mai bun.

8. UNFU*K YOURSELF. Eliberează-ți mintea și trăiește-ți viața – GARY JOHN BISHOP

În această carte vei afla majoritatea răspunsurilor la întrebarea „Ce te împiedică să trăiești cea mai bună dintre vieți?”.

9. Vindecarea copilului interior – STEFANIE STHAL

Această carte te va ajuta să găsești răspunsuri la întrebări pe care le are fiecare persoană: Cum să ne redobândim încrederea? Cum să trecem peste dezamăgiri?, Cum să nu ne mai complacem în mediocritate și să ne aruncăm în viață plini de curaj?

10 Aug. 2026, 10:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Aug. 2026, 10:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a început procesul de achitare a ajutoarelor financiare destinate fermierilor afectați de secetă și arșiță puternică în anul 2025, la culturile de porumb și floarea-soarelui.

Cererile pentru sprijin au fost recepționate în perioada 25 mai – 22 iunie 2026. În total, agricultorii au depus 345 de cereri, dintre care 333 au fost aprobate, pentru o suprafață totală eligibilă de 34 668,30 hectare.

Având în vedere fondurile disponibile, în valoare totală de 50 de milioane de lei, cuantumul sprijinului financiar a fost stabilit la 1 442,24 lei pentru fiecare hectar eligibil.

Potrivit ordinului AIPA, printre beneficiarii care primesc cele mai mari sume se numără SRL Agrotera Sud, cu peste 4,02 milioane de lei, SRL Global Farming International, cu circa 1,37 milioane de lei, și SRL Cioburciu-Agro, cu peste 1,02 milioane de lei. Alte plăți importante sunt de 924,6 mii de lei pentru SRL Focaro Agro și 906,1 mii de lei pentru CAP Slobozia Hănesei.

Fondurile sunt acordate din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, în cadrul măsurii de sprijin aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 240/2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!