Castel Mimi va construi un centru wellness, susţinut de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi UE

22 Mai 2025, 10:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Mai 2025, 10:13 // Actual //  bani.md

Singurul castel vinicol din Republica Moldova, care în 2024 a deschis primul şi deocamdată unicul hotel cu zero emisii din ţara noastră, este în continuă ascensiune şi dezvoltare. Castel Mimi a semnat un acord de sprijin financiar şi grant cu BERD şi Uniunea Europeană în Republica Moldova prin intermediul băncii moldoveneşti Moldova Agroindbank, pentru a dezvolta turismul vinicol din ţara noastră, se precizează într-un comunicat plasat pe site-ul oficial al BERD.

Datorită împrumutului în valoare de 25 de milioane de lei, la care BERD îşi asumă jumătate din riscul creditului, şi a grantului UE de până la 327 mii de euro, Castel Mimi, una dintre cele mai frumoase 15 vinării din lume, va construi un centru wellness modern la Bulboaca, într-o clădire cu două etaje. Astfel, investiţiile în sustenabilitate şi grija pentru mediu continuă la Castel Mimi, care este unul dintre promotorii afacerilor sustenabile şi durabile în Republica Moldova.

Acordul de finanțare a fost semnat în sala Bibliotecii Constantin Mimi, de către Directorul General al BERD pentru Ucraina şi Republica Moldova, Arvid Tuerkner; E.S. Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova; Andrii Glevatskyi, Vicepreședinte al Comitetului de Conducere al MAIB şi Adrian Trofim, Chief Executive Officer al Castel Mimi. Cu toţii au exprimat mari speranţe şi încrederea în această colaborare de extindere a Castel Mimi, care presupune dezvoltarea durabilă, rezilienţa economică, eficienţă energetică şi crearea locurilor de muncă.

„La Castel Mimi, investim în sustenabilitate cu accent pe viitor. Suntem recunoscători Uniunii Europene, BERD și MAIB pentru susținerea proiectelor noastre și sperăm că exemplul nostru va inspira și pe alții din Moldova și din regiune”, a declarat Adrian Trofim, CEO Castel Mimi.

„Această investiție exemplifică angajamentul Băncii de a sprijini economia și dezvoltarea durabilă, realizate printr-o creștere bazată pe patrimoniu. Castel Mimi dovedește că, având viziunea potrivită și un sprijin strategic, istoria și modernitatea pot coexista și prospera cu succes”, a declarat Arvid Tuerkner, Directorul General al BERD pentru Ucraina și Moldova.

„Investițiile în tehnologii climatice inovatoare vor îmbunătăți eficiența energetică, vor crește reziliența economică și climatică a Moldovei și vor crea noi locuri de muncă, ceea ce este deosebit de important pentru afaceri precum Castel Mimi. Uniunea Europeană este bucuroasă să sprijine pionierii în domeniu, care stabilesc un standard înalt pentru întregul sector”, a declarat E.S. Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Parteneriatul nostru cu Castel Mimi reflectă încrederea noastră în potențialul local și angajamentul nostru de a păstra patrimoniul cultural. Investițiile în infrastructură și practicile ecologice avansate, sunt pași concreți către un viitor durabil – unul pe care îl construim împreună”, a menționat Andrii Glevatskyi, Vicepreședinte al Comitetului de Conducere al MAIB.

Pe lângă sustenabilitate şi turism vinicol, Castel Mimi este vinăria de familie care pune accent pe tradiţii şi soiurile autohtone de struguri, pe care le cultivă şi promovează în cadrul concursurilor locale şi internaţionale, obţinând înalta apreciere a somelierilor mondiali. Castel Mimi este situat în localitatea Bulboaca, din raionul Anenii Noi, fiind înconjurat de 174 de hectare de viţă de vie, cultivate în localităţile din împrejurimi.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.