Castel Mimi vă invită după Revelion, pe 2 ianuarie, să savuraţi un brunch delicios, în compania persoanelor dragi

31 Dec. 2023, 12:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Dec. 2023, 12:38 // Actual //  bani.md

Începeţi anul 2024 cu plăcerea de a lua micul dejun târziu, fără grabă şi grija pregătirii mesei. Relaxaţi-vă şi lăsaţi-vă pe mâna iscusită a bucătarilor noştri profesionişti; a chelnerilor, care vor fi acolo pentru confortul vostru şi a ambianţei exclusiviste, cum numai la un castel o puteţi trăi.

Sunteţi aşteptaţi pe 2 ianuarie, în intervalul orelor 11.00 şi 14.00, în Wine Bar Castel Mimi, unde pregătim o masă delicioasă. Nu vor lipsi aperitivele, un fel principal de mâncare, dar şi un desert la alegere.

Aşa cum suntem încă în perioada sărbătorilor de iarnă, vom turna în pahare spumant Animaliens nelimitat. Oaspeţii noştri vor putea servi gratuit vin, dar şi vin fiert îndulcit, cu aromă de portocală şi scorţişoară. Iar amatorii de băuturi fierbinţi vor putea alege din varietatea meniului băutura lor preferată.

Nu uităm şi de preferinţele copiilor. Pentru ei, pregătim un meniu special, în care includem neapărat cartofii copţi combinaţi cu nuggets crocant de pui. Copiii vor putea servi la alegere un desert, precum şi compot sau băuturi fierbinţi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Începeţi noul an într-o atmosferă relaxantă de poveste, cu bucate delicioase şi oameni dragi sufletului alături, la Castel Mimi!

Pentru detalii accesaţi: https://iticket.md/event/brunch-la-castel-mimi.

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 16:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
02 Mart. 2026, 16:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul Ucrainei a pregătit un proiect de hotărâre care ar putea introduce regimul de licențiere pentru importurile de struguri, vin și alcool din Republica Moldova, ca reacție la măsurile comerciale adoptate anterior de Chișinău cu privire la interdicția cărnii de pasăre.

Potrivit Ministerului Economiei de la Kiev, proiectul vizează aplicarea unor măsuri considerate proporționale la ceea ce partea ucraineană numește acțiuni discriminatorii ale Republicii Moldova și are drept scop protejarea intereselor economice ale Ucrainei în conformitate cu normele comerțului internațional.

Inițiativa vine după ce Republica Moldova a suspendat temporar importul de carne de pasăre și produse avicole din Ucraina. Kievul susține că, în notificarea transmisă Organizației Mondiale a Comerțului, ar fi fost incluse informații incorecte privind motivele restricției.

Autoritățile ucrainene afirmă că, în urma verificărilor, metronidazolul a fost depistat doar într-un singur eșantion de furaje, ceea ce ar indica un incident nesistemic, iar în carnea de pasăre nu ar fi fost constatate neconformități.

„Ucraina pornește de la principiul toleranței zero față de substanțele interzise, însă restricțiile impuse de partea moldovenească sunt disproporționate”, a declarat adjunctul ministrului economiei, mediului și agriculturii al Ucrainei, Taras Vîsoțki.

Autoritățile de la Kiev subliniază că introducerea licențierii importurilor de produse vitivinicole moldovenești este văzută drept un instrument legal de reacție, în cazul în care restricțiile asupra produselor avicole ucrainene nu vor fi revizuite.

Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) de la Chișinău a precizat pe 27 februarie că nu există, deocamdată, niciun embargo aplicat vinurilor moldovenești pe piața ucraineană. Instituția afirmă că discuțiile din ultimele zile reprezintă doar consultări tehnice între autorități.

„Aceste discuții tehnice nu echivalează cu impunerea unor blocaje comerciale”, a subliniat ministerul.

MAIA mai precizează că se află în contact permanent cu instituțiile competente din Ucraina și că nu a recepționat nicio notificare oficială privind eventuale restricții la importul de vinuri sau alte produse vitivinicole.

Potrivit datelor statistice, exporturile de vin ale Republicii Moldova către Ucraina se ridică la aproximativ 2,5 milioane de dolari anual.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!