Ce prevede starea de urgență solicitată de prim-ministra Gavrilița și votată de deputați

21 Apr. 2022, 18:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Apr. 2022, 18:05 // Actual //  bani.md

Starea de urgență la nivel național a fost prelungită de către Parlament, la inițiativa Guvernului, prin aprobarea unui proiect de hotărâre în acest sens, astăzi, 21 aprilie, în cadrul ședinței plenare. Proiectul de hotărâre a fost prezentat în plenul Legislativului de Natalia Gavrilița și a fost susținut de 55 de deputați ai PAS. Prim-ministra Natalia Gavrilița a spus ce prevede acest lucru.

Gestionarea în regim prompt a fluxului migrațional și adaptarea sau crearea instrumentelor și organismelor care să realizeze acest obiectiv au fost posibile printr-o serie de derogări, completări și adaptări ale cadrului normativ și doar prin conjugarea eforturilor tuturor celor implicați: societate civilă, voluntari din interiorul sau exteriorul țării, autorități publice locale, parteneri de dezvoltare sau autorități publice centrale.

Inițial, Republica Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați raportat la numărul de locuitori, iar modul de gestionare a acestei crize umanitare este apreciat de cetățenii noștri și de partenerii externi. Circa 424 de mii de persoane au trecut hotarul RM din Ucraina și până în prezent în țară se află circa 92 de mii de refugiați.

  • intrarea și șederea pe teritoriul Republicii Moldova sau tranzitarea acestuia a persoanelor refugiate din Ucraina, facilitând inclusiv obținerea protecției statului, asigurarea hranei, cazării, accesul la serviciile medicale și angajarea în muncă, respectiv crearea și gestionarea centrelor temporare;
  • asigurarea accesului gratuit la educație a copiilor refugiați din Ucraina, inclusiv pentru tinerii refugiați înscriși la programele de studii superioare. Subliniez, în acest context, că astăzi toți copii refugiaților pot avea acces în grădinițele, școlile primare, gimnaziile și liceele din țară;
  • facilitarea tranzitării frontierei de stat și intrarea în Republica Moldova a mijloacelor de transport, simplificând procedurile și termenele ce vizează obținerea cărții verzi;
  • cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene sau cu autoritățile altor state pentru gestionarea fluxului de migranți și pentru asigurarea unor culoare umanitare (coridoare verzi). Menționez în mod expres  cooperarea cu autoritățile române pentru asigurarea pe cale terestră și feroviară a culoarelor umanitare de la Palanca la Huși, respectiv de la Căușeni/Chișinău la Iași și pentru facilitarea tranzitării frontierei comune;
  • crearea Centrului Unic de Gestionare a Crizei;
  • înființarea și gestionarea unor linii telefonice gratuite destinate problemelor refugiaților din Ucraina, prin intermediul cărora și cetățenii Republicii Moldova  au beneficiat de informații suplimentare referitoare la posibilitatea de a ajuta autoritățile sau persoanele refugiate.

Cu toate acestea, războiul asupra Ucrainei, început la 24 februarie 2022, este în continuă desfășurare, iar prognoze clare sau predicții pertinente care să indice ameliorarea situației nu există în prezent.

Negocierile inițiate între părțile aflate în război nu au produs rezultate sau dinamici pozitive, astfel alimentându-se o incertitudine generală cu privire la evoluția stării de lucruri. În aceste condiții este posibilă și uneori chiar probabilă degenerarea rapidă a situației și producerea unor evenimente care să afecteze, suplimentar, în mod grav, securitatea în regiune, dar și securitatea națională, ce include și securitatea energetică a Republicii Moldova.

Războiul continuă în mai multe regiuni ale Ucrainei, în prezent atestându-se о intensificare a luptelor în est. De asemenea, persistă riscuri reale de acțiuni militare vizând mai multe localități în partea de sud a Ucrainei, precum și în regiunea Odesa care se află în imediata apropiere a frontierei terestre între Republica Moldova și Ucraina.

Există în continuare riscuri în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu energie electrică, gaze naturale și produse petroliere, în special începând cu data de 1 mai 2022. Securitatea energetică a țării este afectată de instabilitatea piețelor energetice și volatilitatea sporită a prețurilor, se reflectă în mod firesc și asupra funcționalității regulilor de piață și a viabilității normelor/mecanismelor aferente piețelor energetice ale Republicii Moldova, stat importator net de gaze naturale și produse petroliere și de electricitate.

 

28 Sept. 2026, 10:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 10:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, afirmă că întârzierile în cadrul proiectului „Curtea Europeană” sunt cauzate în mare parte de lipsa companiilor de construcții capabile să preia și să execute volumul mare de lucrări. Declarațiile au fost făcute la Exclusiv TV, în cadrul emisiunii „Na grani”.

Potrivit ministrului, autoritățile au primit numeroase plângeri din partea locuitorilor Chișinăului, nemulțumiți că lucrările au început în curți, însă în unele cazuri acestea avansează lent și nu este clar când vor fi finalizate.

Bolea a precizat că au fost semnate 69 de contracte, iar alte 32 de proiecte, care erau pregătite pentru licitație, au fost suspendate temporar.

„Am oprit aceste licitații pentru că s-a constatat că nu există suficienți agenți economici care să poată executa un asemenea volum de lucrări”, a declarat ministrul.

El a explicat că problema nu vizează doar proiectul „Curtea Europeană”, ci și alte programe de infrastructură, inclusiv cele privind construcția drumurilor în localități.

Potrivit lui Bolea, proiectul „Curtea Europeană” a fost lansat în toamna anului 2025, iar pentru unele curți licitațiile au fost organizate de două sau chiar trei ori, fără ca vreun agent economic să depună ofertă.

În același timp, unele companii au câștigat contracte pentru 11 sau chiar 16 curți, ceea ce, potrivit ministrului, arată cât de redus este numărul operatorilor capabili să preia astfel de lucrări.

Valoarea investiției pentru amenajarea unei curți poate ajunge la circa 5 milioane de lei. Lucrările includ reabilitarea drumurilor din interiorul curților, amenajarea spațiilor de odihnă și schimbarea ușilor de la intrările în blocuri.

Bolea susține că peste 35 de proiecte au fost deja finalizate și date în exploatare.

Pentru anul curent au rămas 69 de contracte care urmează să fie finalizate. Potrivit ministrului, gradul de executare diferă de la un proiect la altul: unele sunt realizate în proporție de 70%, altele de 80% sau chiar 90%.

Restul proiectelor urmează să fie continuate în 2027.

„Totul depinde de agenții economici care au câștigat licitațiile”, a subliniat Vladimir Bolea.