Cine sunt cei care domină piața exporturilor de orz din Republica Moldova

Exporturile de orz din Republica Moldova au înregistrat o creștere semnificativă în anul 2023, atingând un total de 149 745 de tone, ceea ce reprezintă o creștere de 4,2 ori față de anul precedent și o scădere de 18,1% față de 2021. Cu toate acestea, prețul mediu de export pentru orz în 2023 a înregistrat cea mai mică valoare din ultimii trei ani, ajungând la 3,25 lei/kg, în contrast cu 5,15 lei/kg în 2022 și 3,78 lei/kg în 2021, potrivit arată datele publicate de economistul Iurie Rija de la Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere.

Scăderea prețurilor la grâu și porumb a influențat și prețurile pentru orz. În condițiile pieței internaționale, la sfârșitul lunii februarie 2024, prețul orzului la DAP Constanța a fost de 160 euro/t, marcând o scădere semnificativă față de valoarea din februarie 2023, care era de 240 euro/t.

Exporturile de orz din sezonul 2023/2024, desfășurate între iulie 2023 și ianuarie 2024, au reprezentat aproximativ 78-83% din recolta globală estimată la nivel de țară, situată între 170 și 180 de mii de tone.

În ceea ce privește distribuția exporturilor pe companii, primele 20 de companii au acoperit 97% din totalul exporturilor de orz în 2023, cu Agrofloris-Nord SRL în frunte cu o cotă de piață de 15%, urmată de Demir-Agro SRL și Orom-Imexpo SRL, ambele cu o cotă de 14%.

România a fost principalul destinatar al exporturilor de orz din Republica Moldova în 2023, absorbând aproximativ 64% din totalul exportat, urmată de Cipru, Spania și Singapore. În perioada iulie 2023 – ianuarie 2024, Republica Moldova nu a efectuat importuri de orz, iar estimările indică un stoc de aproximativ 20-25 de mii de tone de orz la începutul lunii februarie 2024, suficient pentru acoperirea necesarului intern pentru furaje și continuarea exportului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

#orz #export #Moldova

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.