Cofondatorul Dogecoin, în 2015 și-a vândut toate monedele pentru o Honda scond-hand. Cât valorează acum Honda și Doge

09 Mai 2021, 11:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
09 Mai 2021, 11:00 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Moneda virtuală Dogecoin a atins un nivel record în această săptămână și are o capitalizare de 86 de miliarde de dolari, depășind companii de renume mondial. Cu toate acestea, co-fondatorul său, Billy Marcus, nu este nici pe departe unul dintre bogații lumii.

Billy Marcus, în vârstă de 38 de ani, lucrează acum ca programator la o companie din domeniul educației. El a dezvăluit că și-a vândut toate monedele virtuale în 2015 și a folosit profiturile pentru a-și cumpăra o mașină Honda Civic la mâna a doua.

El spune acum că este surprins să vadă la ce valoarea uriașă a ajuns Dogecoin, care a atins o capitalizare de piață mai mare decât Honda.

Moneda virtuală Dogecoin s-a lansat în 2013, fiind o aluzie la Bitcoin și meme-ul „Doge”, două dintre cele mai populare elemente de pe internet în acel an. Logo-ul companiei este compus dintr-o monedă aurie, asemănătoare cu Bitcoin, pe care apare capul unui câine din rasa Shiba Inu.

Dogecoin s-a bucurat de succes și valoarea de piață a companiei a depășit în anul lansării 100 de milioane de dolari, însă a scăzut ulterior, în 2014 valorând doar o treime din acea sumă.

Un an mai târziu, aflat în impas financiar după ce își pierduse locul de muncă, Marcus a vândut toate monedele. Nu știa atunci ce avere ar fi putut să îi aducă șase ani mai târziu.

Billy Marcus spune însă că mai deține câteva criptomonede, la care însă nu intenționează să renunțe, tocmai pentru a nu repeta greșeala din 2015.

În timp ce producătorul auto Honda Motor are o capitalizare de piață de 54,52 miliarde de dolari în 2021, Doge a depășit compania cu o capitalizare de piață de 86 de miliarde de dolari.

De asemenea, Dogecoin a depășit Ford Motor Company care are o capitalizare de piață de 45,6 miliarde de dolari și chiar a învins gigantul social media Twitter, care are o capitalizare de piață de 43,6 miliarde de dolari.

Doge este considerat un succes fulminant, iar creșterea accelerată pare să fie doar la început. De altfel, criptomoneda a început să crească mai ales după ce miliardarul Elon Musk a publicat mai multe mesaje pe Twitter referitoare la aceasta.

Dogecoin a atins 0,69 dolari pe 5 mai 2021 și încearcă să atingă primul său obiectiv de 1 dolar. Doge a crescut cu 60% în doar două zile, iar investitorii speră că vor trece pragul de 1 dolar pe 8 mai 2021.

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.