Comerțul SUA–China, în comă! OMC prevede prăbușirea cu peste 80% fără excepții tehnologice

17 Apr. 2025, 11:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2025, 11:33 // Actual //  Ursu Victor

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a emis un avertisment sever privind colapsul schimburilor comerciale dintre cele mai mari două economii ale lumii — Statele Unite și China — în urma războiului tarifar relansat de fostul președinte american Donald Trump. Potrivit estimărilor prezentate de directoarea generală a OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, volumul comerțului bilateral ar putea scădea cu până la 81–91% dacă nu vor fi aplicate excepții pentru produse tehnologice esențiale, precum smartphone-urile.

„Aceasta este o separare economică de facto între cele două economii și va avea consecințe profunde asupra ordinii comerciale globale”, a declarat șefa OMC, exprimându-și îngrijorarea față de intensificarea confruntării dintre Washington și Beijing.

Potrivit raportului publicat, comerțul mondial va înregistra în 2025 o scădere de 0,2%, contrar previziunilor anterioare de creștere de 2,7%. Estimarea de creștere a PIB-ului global pentru 2025 a fost și ea revizuită negativ, de la 2,8% la 2,2%.

Pe 2 aprilie, Donald Trump a impus un tarif general de 10% pentru importuri din toate țările, majorând simultan taxele vamale pentru circa 60 de state. Deși ulterior a anunțat o amânare de 90 de zile pentru noile tarife, tensiunile cu China au continuat să escaladeze. În prezent, produsele chineze sunt vizate de taxe de până la 145%, cu promisiunea lui Trump de a le majora la 245%, în timp ce Beijingul a răspuns cu tarife de până la 125% pentru produsele americane.

Deși inițial s-a anunțat că smartphone-urile — inclusiv iPhone-urile — vor fi exceptate de la noile tarife, Casa Albă a transmis că măsura este temporară și că se pregătesc taxe separate pentru semiconductori. Potrivit Bloomberg, autoritățile chineze nu vor relua negocierile fără „semne de respect” din partea Washingtonului și solicită numirea unui reprezentant special american pentru viitoare discuții.

În 2024, comerțul bilateral dintre SUA și China a atins 582 miliarde de dolari, din care 438,9 miliarde reprezintă importuri americane de produse chinezești. Deficitul comercial al SUA față de China a urcat la 295,4 miliarde de dolari, în creștere cu 5,8% față de anul precedent.

Publicații precum The Wall Street Journal și Bloomberg relatează că tensiunile au dus deja la scăderi de comenzi din partea marilor companii americane, iar unele fabrici din China au trimis angajații în concedii forțate. Amazon ar fi suspendat achiziții pentru o gamă largă de produse — de la șezlonguri și scutere, până la aparate de aer condiționat — imediat după anunțul tarifelor făcute de Trump.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Ian. 2026, 07:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Ian. 2026, 07:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Produsele petroliere aduse din Uniunea Europeană ajung în Republica Moldova fără teste suplimentare la frontieră, fiind acceptate în baza certificatelor de conformitate emise de producători autorizați din UE. Clarificările au fost făcute de șeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNC), Sergiu Dărănuță, după ce mai mulți șoferi au reclamat în ultimele zile probleme legate de calitatea motorinei.

Dărănuță a explicat, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, că autoritățile au mers până acum pe încrederea în documentele emise în spațiul european. „Mergem pe prezumția că producătorul din UE livrează un produs conform. Nu am avut motive să credem că aceste certificate ar fi falsificate sau ar conține date eronate”, a spus el.

După apariția sesizărilor online, inspectorii au declanșat controale pe tot lanțul de distribuție – de la importatori și depozite până la stațiile PECO. Potrivit oficialului, verificările sunt în desfășurare, iar primele rezultate de laborator sunt așteptate în câteva zile. „Trebuie să stabilim exact unde au apărut eventualele abateri: la depozit sau direct la stație. Controalele sunt în curs și nu putem deocamdată nominaliza agenții economici”, a precizat șeful Inspectoratului.

El a adăugat că probe se prelevează inclusiv la punctele vamale, iar analiza lor durează între 5 și 13 zile, în funcție de gradul de încărcare al laboratoarelor. „Abia a venit primul raport și este pozitiv. Continuăm prelevările pentru a identifica dacă există motorină neconformă și de unde ar proveni aceasta”, a menționat Dărănuță.

Oficialul nu exclude nici alte cauze tehnice care ar putea afecta funcționarea autovehiculelor, cum ar fi utilizarea unor piese de proastă calitate. „Sunt situații când un filtru de motorină, care ar trebui să coste sute de lei, este înlocuit cu unul foarte ieftin. Și aceste lucruri trebuie luate în calcul”, a spus el.

În același timp, autoritățile explică și cum își pot recupera șoferii eventualele pagube. Consumatorii sunt îndemnați să păstreze bonurile fiscale de la stația PECO, de la serviciile de tractare și de la atelierul auto. „Pe baza acestor dovezi, Inspectoratul poate obliga agentul economic care a vândut produsul neconform să acopere prejudiciul”, a declarat Dărănuță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!