Covidul ne arde, iar MAI-ul se uită la camere! 20.000.000 lei pentru supravegherea circulației rutiere (DOC)

22 Mart. 2021, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Mart. 2021, 15:49 // Actual //  MD Bani

Gestionarea pandemiei Covid a impus limitarea cheltuielilor investiționale în infrastructura Republicii Moldova. Mesajul central al autorităților suna în modul următor: banii trebuie direcționați în scopul stingerii focarului de coronavirus.

În pofida acestui fapt, Serviciul Tehnologii Informaționale al Ministerul Afacerilor Interne planifică un buget de 20 de milioane de lei pentru extinderea Sistemului automatizat de supraveghere a circulației rutiere în mai multe regiuni ale țării. A lansat și un tender în acest scop.

Potrivit documentației publicate pe portalul achiziții.md, obiectul procedurii constă în achiziționarea de bunuri și servicii destinate extinderii Sistemului automatizat de supraveghere a circulației rutiere în anumite locații, livrat la cheie, în care să fie asigurată fixarea automată a contravențiilor în domeniul rutier. Printre acestea se numără un post central de dirijare și 23 de posturi de supraveghere a circulației rutiere. Numărul posturilor de supravghere nu reflectă cantitatea unităților de supraveghere a circulației rutiere.

Criteriul de evaluare a ofertelor ce urmează a fi depuse până pe data de 1 aprilie – este „cel mai bun raport cost – calitate”.

În același timp, astăzi, 22 martie 2021, Ministerul Finanțelor anunță despre faptul că Republica Moldova va beneficia de un împrumut în valoare de 24,8 milioane de Euro din partea Băncii Mondiale, pentru a susține implementarea procesului de imunizare anti-COVID-19 la nivel național. Proiectul Acordului de finanțare dintre Republica Moldova şi Asociația Internaţională pentru Dezvoltare (IDA) a fost negociat la începutul acestei luni.

Potrivit Bugetului Republicii Moldova pentru anul 2021, veniturile de stat vor constitui 41,4 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile – 55,4 miliarde de lei. Deficitul bugetului, estimat la 14 miliarde de lei, ar urma să fie finanțat surse externe (intrări nete din împrumuturi externe pentru suport bugetar și implementarea proiectelor finanțate din surse externe) și sursele interne (inclusiv mijloace din privatizare a patrimoniului public).

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.