Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat organizația de creditare nebancară O.C.N. „Prima Finanțare” S.R.L. cu o amendă în valoare de peste 3 milioane lei, în urma constatării mai multor abateri grave de la cadrul normativ.
Decizia a fost aprobată de Comitetului executiv și vizează încălcări în mai multe domenii esențiale ale activității de creditare.
Potrivit BNM, compania nu a respectat cerințele privind creditarea responsabilă, ceea ce ridică semne de întrebare asupra modului în care au fost acordate împrumuturile clienților. De asemenea, au fost identificate nereguli ce țin de actele interne și organizarea activității, dar și de condițiile de finanțare ale organizației.
Autoritatea de supraveghere a mai constatat deficiențe în asigurarea transparenței, precum și în raportarea către autorități. În plus, O.C.N. „Prima Finanțare” nu ar fi respectat pe deplin regulile privind clasificarea creditelor și transmiterea informațiilor către birourile istoriilor de credit, elemente esențiale pentru funcționarea corectă a pieței financiare.
Compania de microfinanațare este controlată de către Sergiu Cozmolici și administrată de către Natalia Secrieru. Compania are o cotă de piață de 1,2%.