Creștere surpriză a exporturilor moldovenești în CSI! Ucraina le-a tras în sus

18 Apr. 2023, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Apr. 2023, 15:41 // Actual //  bani.md

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în ianuarie-februarie 2023, au avut o valoare de 170,5 milioane dolari SUA (cu 92,0 milioane dolari SUA sau de 2,2 ori mai mult, în raport cu perioada similară din anul 2022), care echivalează cu o cotă de 24,8% în total exporturi, în creștere cu 13,0 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-februarie 2022, arată datele Biroului Național de Statistică.

Această majorare a fost generată, în temei, de sporirea exporturilor de mărfuri în Ucraina (cu 94,2 milioane dolari SUA sau de 7,1 ori mai mult, față de ianuarie-februarie 2022), depășind, astfel, cu 2,0 milioane dolari SUA creșterea exporturilor pe total țările CSI.

Ponderea exporturilor în Ucraina constituie 16%, majorându-se cu 13,7 puncte procentuale față de ianuarie-februarie 2022.

În Belarus exporturile s-au majorat de două ori, Kazahstan (de 8,0 ori, datorită sporirii livrărilor de mere, struguri, medicamente, aparate pentru filtrarea sau purificarea lichidelor, gazelor și aerului, filtre de aer pentru motoare, tractoare agricole, Kârgâzstan (de 6,9 ori, datorită sporirii livrărilor de mere, struguri, lacuri și vopsele, medicamente.

Federația Rusă, care anterior avea o pondere semnificativă în totalul exporturilor moldovenești, în prezent volumul mărfurilor și produselor nu depășește 4%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Apr. 2026, 16:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Apr. 2026, 16:07 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Transportatorii avertizează că tot mai multe rute riscă să fie suspendate dacă motorina continuă să se scumpească, iar presiunea financiară asupra operatorilor devine tot mai greu de suportat.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că ponderea cheltuielilor pentru motorină a ajuns la un nivel critic.

„Noi oricum suntem în situația în care, în medie, depășim 50% cheltuieli pentru motorină din volumul încasărilor. Asta este inadmisibil. Nu ne putem imagina că ramura poate merge înainte sau măcar să funcționeze așa cum a funcționat până acum”, a spus Alexa, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Acesta a subliniat că multe curse erau deja în dificultate, însă situația s-a agravat în ultima perioadă: „Și până acum șchiopătam. Aveam deja multe curse care nu se mai fac, practic abandonate”.

Cele mai vulnerabile sunt rutele din mediul rural, unde numărul redus de pasageri face activitatea nerentabilă. În unele zile, operatorii transportă doar câțiva călători, iar fluxul crește doar la începutul sau sfârșitul săptămânii.

Pe lângă dificultățile financiare, transportatorii reclamă și conflicte cu autoritățile locale și controale soldate cu sancțiuni. În aceste condiții, spun ei, tot mai mulți operatori aleg să renunțe complet la cursele neprofitabile.

Între timp, Agenția Națională Transport Auto a introdus tarife provizorii, pe fondul scumpirii carburanților, susținând că măsura este necesară pentru menținerea funcționării sectorului. Astfel, pentru cursele interraionale tarifele ajung până la 1,03 lei/km, iar pentru cele raionale până la 1,15 lei/km, în funcție de categoria de confort. Autoritățile afirmă că majorările sunt temporare.

Pentru data de 10 aprilie, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul: 29,83 lei/litru pentru benzina COR 95, în creștere cu 1 ban și 34,49 lei/litru pentru motorina standard, în scădere cu 49 de bani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!