Cripto, în cădere liberă: Bitcoin a pierdut peste 5% și a coborât la 86 000 de dolari

01 Dec. 2025, 17:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
01 Dec. 2025, 17:49 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Criptomonedele au scăzut brusc luni, aducând un nou impuls unei vânzări masive care părea să se fi stabilizat. Bitcoin a scăzut cu până la 6%, sub 86.000 de dolari, la începutul tranzacțiilor din Asia, în timp ce Ether a scăzut cu peste 7%, la aproximativ 2.800 de dolari, conform datelor compilate de Bloomberg. Majoritatea token-urilor au urmat un model similar, Solana scăzând cu 7,8%. Ulterior, Bitcoin şi-a recuperat o parte din pierderi şi se tranzacţiona în jur de 86 788 de dolari

Piaţa crypto se află într-o situaţie fragilă după o perioadă de vânzări masive care a început când aproximativ 19 miliarde de dolari au fost lichidate la începutul lui octombrie, la doar câteva zile după ce Bitcoin a atins un maxim istoric de 126.251 dolari. Criptomoneda originală şi-a pierdut 16,7% din valoare în noiembrie, dar o reducere a presiunii de vânzare i-a permis să recupereze teren săptămâna trecută, urcând peste 90.000 de dolari, scrie zf.ro.

După noul val de vânzări de luni, traderii se pregătesc pentru scăderi şi mai mari.

„E un început risk-off pentru luna decembrie”, a spus Sean McNulty, şeful tranzacţiilor cu derivate APAC la FalconX. „Cea mai mare îngrijorare este reprezentată de intrările foarte reduse în ETF-urile pe Bitcoin şi de absenţa cumpărătorilor la corecţii. Ne aşteptăm ca aceste presiuni structurale să continue luna aceasta. Urmărim pragul de 80.000 de dolari pentru Bitcoin ca următor nivel-cheie de suport.”

 

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 17:08
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
02 Mart. 2026, 17:08 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

De la 10 000 la 100 000 de euro va crește plafonul pentru unele operațiuni valutare pe care moldovenii le vor putea efectua fără autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei. Măsura este prevăzută într-un proiect de modificare a Legii privind reglementarea valutară, examinat de secretarii de stat în ședința din 2 martie.

Potrivit documentului, imediat după intrarea în vigoare a legii, pragul actual de 10 000 de euro va fi majorat la 100 000 de euro pentru o serie de operațiuni de capital, iar din 1 ianuarie 2028 plafonul va urca la 250 000 de euro.

Noua limită va fi aplicabilă pentru cumpărarea de instrumente financiare străine, acordarea de împrumuturi și garanții, donații și împrumuturi între persoane fizice sau juridice, deschiderea în străinătate a unor conturi legate de împrumuturi sau garanții, precum și alte operațiuni de capital. În paralel, este eliminat complet regimul de notificare pentru împrumuturile și creditele primite de rezidenți de la nerezidenți, obligație care în prezent se aplică pentru sumele ce depășesc 10 000 de euro. Eliminarea notificării va intra însă în vigoare la 1 octombrie 2027, pentru a permite BNM să creeze un nou mecanism de raportare.

Totodată, moldovenii care emigrează vor putea transfera activele deținute și vor avea dreptul să deschidă conturi la bănci din străinătate fără autorizarea BNM, inclusiv în perioada stabilirii cu domiciliul peste hotare.

Sunt operate schimbări și în ceea ce privește plățile în valută pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul restabilește dreptul rezidenților de a achita în valută străină, inclusiv în numerar, în unitățile comerciale amplasate în aeroporturile internaționale după zonele de control vamal și de frontieră, la punctele internaționale de trecere a frontierei sau la bordul aeronavelor antrenate în curse internaționale. De asemenea, se permite nerezidenților să achite în valută străină serviciile hoteliere din țară, măsură justificată prin necesitatea susținerii turismului și alinierii la practicile europene.

Pentru casele de schimb valutar și hotelurile care desfășoară activitate de schimb valutar în numerar, proiectul introduce reguli noi. Acestea vor putea furniza servicii de plată în numele și pe contul unor societăți de plată sau emitente de monedă electronică licențiate, cu obligația de a separa strict fondurile destinate serviciilor de plată de cele utilizate pentru schimbul valutar. În plus, casele de schimb valutar vor fi obligate să prezinte anual BNM situațiile financiare, pentru o monitorizare mai strictă a capitalului social și a lichidităților.

Un alt element nou este extinderea temeiurilor de refuz pentru autorizarea operațiunilor valutare. BNM va putea respinge o cerere dacă operațiunea implică riscul încetării relațiilor de corespondență bancară sau riscul aplicării unor sancțiuni internaționale asupra instituției sau asupra prestatorilor de servicii de plată rezidenți.

Legea va intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, iar BNM va avea la dispoziție șase luni pentru a-și ajusta actele normative secundare la noile prevederi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!