Cum funcţionează dronele kamikaze iraniene folosite de Rusia în Ucraina

17 Oct. 2022, 17:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Oct. 2022, 17:32 // Actual //  bani.md

Zboară cu 185 de kilometri pe oră, au o rază de acţiune de aproape 2000 de kilometri şi nu poartă încărcături explozive mari.

Drona Shahed 136, denumită arma „democratică”, pentru că şi ţările „mai mici” o pot folosi, are un cost relativ mic. Sunt drone-kamikaze utilizate în raidurilor ruşilor asupra oraşelor Ucrainei.

Moscova, după luni de conflict, a observat scăderea stocurilor de rachete: a folosit până acum mii şi vrea să păstreze o parte pentru viitor.

Aşa că a apelat la ajutorul Iranul, care a furnizat sute de aeronave de recunoaştere Shahed 136 şi Mohajer. Mijloacele respective s-au dovedit eficiente, în special pentru terorizarea populaţiei.

Zboară cu 185 de kilometri pe oră, au o autonomie de 1.800 de kilometri (poate chiar mai mult), pot fi lansate din camioane, cu încărcături explozive nu foarte mari, sunt totuşi o ameninţare concretă pentru infrastructuri, pentru mediul urban şi pentru centrale electrice.

Realitatea Live

13 Mart. 2026, 18:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Mart. 2026, 18:32 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Mai multe companii aeriene din Europa și Asia au început deja să majoreze prețurile biletelor de avion sau să introducă suprataxe pentru combustibil, după ce costul kerosenului a crescut puternic pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. În medie, scumpirile anunțate sunt de 10–15%, potrivit analizelor din industria aviației.

Creșterea tarifelor vine după ce prețul combustibilului pentru avioane a urcat brusc, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril la 150–200 de dolari, în doar câteva zile, ca urmare a tensiunilor geopolitice și a creșterii prețului petrolului.

Mai multe companii au confirmat deja majorări. Transportatori precum Qantas, SAS și Air New Zealand au anunțat ajustări de tarife, iar alte companii introduc suprataxe pentru combustibil sau modifică programele de zbor pentru a face față costurilor mai mari.

Unele exemple sunt deja concrete: grupul Air France-KLM a adăugat aproximativ 50 de euro la biletele dus-întors pentru zborurile lung-curier, iar mai multe companii din Asia au introdus taxe suplimentare sau au crescut prețurile biletelor pentru a compensa scumpirea carburantului.

În același timp, industria aviației se confruntă și cu alte probleme generate de conflict, inclusiv ocolirea unor rute aeriene din Orientul Mijlociu, ceea ce duce la zboruri mai lungi și costuri operaționale mai mari.

Experții avertizează că, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate, scumpirile la biletele de avion ar putea continua în lunile următoare, iar unele companii ar putea reduce numărul de zboruri pentru a limita pierderile.