De la Poșta Moldovei la administrarea proprietăților statului. Cine este noul șef la APP

28 Iun. 2023, 10:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iun. 2023, 10:14 // Actual //  bani.md

Roman Cojuhari, directorul de la Poșta Moldovei a fost numit șef la Agenția Proprietății Publice în ședința de astăzi a Guvernului. Funcția a rămas vacantă după ce Alexandru Musteață a demisionat.

„Agenția Proprietății Publice trebuie restructurată și să facem ordine în gestionarea proprietății statului”, a comentat premierul Dorine Recean numirea lui Cojuhari.

În cea mai recentă declarație de avere și interese personale, Roman Cojuhari indică că, în anul 2020 a încasat un salariu de peste 129 000 lei de la IP Direcția Generală pentru Administrarea Clădirilor Guvernului Republicii Moldova, dar și o indemnizație de 76 273 lei de la Primăria municipiului Chișinău.

În același timp, Roman Cojuhari a indicat un apartament cumpărat în anul 2016, de 73,4 M2 contra sumei de doar 406 411 lei – dacă ar fi să transpunem această sumă în euro (19 587,87 EUR – conform cursului BNM în data de 22.09.2021), putem cu ușurință să verificăm pe site-urile specializate de anunțuri că astfel de imobil, nu se va regăsi la așa preț bun.

Cojuhari a mai indicat și venituri de 18 599,61 lei sub formă de indemnizații de la S.A. Combinatul Auto nr. 4 din Chișinău și S.A. „Apă Canal Chișinău” din activitatea de reprezentant al statului în societățile comerciale. La fel, Cojuhari a obținut dividende de la RV ProInvest (fondatorul firmei fiind chiar el) – 140 411,22 lei, precum și un venit obținut din vânzarea automobilului, marca căruia nu se specifică, de doar 20 000 lei.

Alexandru Mustață a demsionat din fucnție după scandalul cu șefa de la Anticorupție, Veronica Dragalin. Musteață a  sesizat instituțiile de anchetă cu privire la ilegalitățile pe care le-ar fi comis adjunctul șefei de la Anticorupție, Veronica Dragalin – Vasile Plevan.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.