Declarație-bombă din partea lui Anatol Țăranu: Moldova nu este un stat. Am fost luați la întreținere de UE

19 Oct. 2023, 09:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Oct. 2023, 09:56 // Actual //  bani.md

Anatol Țăranu, analist politic, a atras atenția asupra unor probleme fundamentale cu care se confruntă Republica Moldova în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” difuzată de Jurnal TV. În intervenția sa, Țăranu a subliniat că, deși Rusia poate fi percepută ca un pericol pentru țară, aceasta este doar o componentă a unei probleme mai ample cu care Republica Moldova se confruntă.

Anatol Țăranu a evidențiat faptul că Moldova se confruntă cu dificultăți majore în procesul de construire a unei identități statale solide. El a argumentat că țara nu dispune de elementele constitutive ale unui stat funcțional, iar politica adoptată în ultimii ani nu a reușit să consolideze o statalitate viabilă.

„Noi nu suntem stat asta e problema nu avem elementele constitutive ale unui stat și toate politicele promovate de-a lungul anilor așa nu a dus la formarea unei statalități viabile. (…) Noi am fost luați la întreținere de UE. Statul nu funcționează în parametrii care asigură autoservirea autoguvernarea”, a explicat Țăranu.

În contextul discuției despre relația cu Rusia, Țăranu a subliniat că, în ciuda preocupărilor cu privire la Rusia, aceasta nu reprezintă un pericol existențial pentru Republica Moldova. El a susținut că problema fundamentală a țării este lipsa unei identități puternice și a capacității de a-și gestiona propriile afaceri în mod eficient.

Anatol Țăranu a criticat abordarea securității naționale, menționând că aceasta a omis să abordeze problema fundamentala a identității statale. În opinia sa, contracararea potențialelor amenințări din partea Rusiei poate fi importantă, dar nu va rezolva problema existențială a Republicii Moldova.

Recent, într-un mesaj critic, fostul premier și actual om de afaceri Ion Sturza a avertizat asupra realităților economice ale Republicii Moldova, subliniind scăderea economică în al doilea an consecutiv și inflația persistentă. Sturza, recunoscând succesul campaniei de strângere de fonduri condusă de președinta Maia Sandu, îndeamnă la o implicare mai activă în gestionarea economiei.

Marți, în cadrul Platformei de sprijin pentru Republica Moldova de la Chișinău, țara noastră a semnat șase acorduri de finanțare, primind un sprijin financiar semnificativ de 148,7 milioane de euro. Acest sprijin include 38,7 milioane de euro sub formă de granturi și 110 milioane de euro sub formă de credite în condiții avantajoase, destinat dezvoltării sectoarelor strategice ale țării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Mai 2026, 10:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Mai 2026, 10:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Veniturile colectate la vamă nu reflectă în totalitate volumul real al importurilor, iar în sistem persistă practici vechi care afectează bugetul de stat. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul unei emisiuni Realitatea de privește de la Realitatea TV.

Întrebat dacă încasările din vamă corespund realității, oficialul a răspuns: „De obicei nu” și a spus t că există fluxuri de bunuri care nu sunt impozitate, precum coletele sau anumite bunuri personale. În același timp, ministrul a lăsat să se înțeleagă că în sistem persistă practici informale.

„Există cu siguranță… sunt tradiții mai vechi. Vom continua să luptăm cu ele”, a declarat Gavriliță, sugerând indirect probleme de integritate în activitatea vamală.

Ministrul a precizat că autoritățile vor continua investițiile în echipamente, tehnologii și sisteme de control pentru a reduce tentativele de fraudare a bugetului.

Cu toate acestea, oficialul a evitat să ofere o estimare clară a pierderilor anuale cauzate de evaziune sau subevaluarea mărfurilor. „Nu cred că aș putea opera cu asemenea cifre”, a spus acesta, menționând că lipsa unor date exacte indică dificultatea de a cuantifica fenomenul.

În lipsa unor evaluări oficiale, ministrul a sugerat că eventualele estimări ar putea veni din surse externe, însă a admis că, în multe cazuri, prejudiciile reale rămân necunoscute, iar doar o parte dintre tentativele de fraudă ajung să fie depistate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!