Dezamăgire pentru moldovenii care vor la mare în România de 1 mai. Cazări mai scumpe decât în Grecia sau Bulgaria

13 Apr. 2023, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Apr. 2023, 05:00 // Actual //  bani.md

1 mai este un prilej tradițional pentru moldoveni să înceapă sezonul estival. Mulți aleg să meargă la mare, însă, ei trebuie să se pregătească, deoarece prețurile sunt mai mari ca niciodată.

O analiză recentă a arătat că prețurile pentru cazare pe litoralul românesc sunt de până la trei ori mai mari decât cele din stațiunile populare din Grecia sau Bulgaria. La fel se întâmplă și în sezonul estival, atunci când mii de moldoveni aleg să își facă vacanța în străinătate, din cauza prețurilor.

Cum sunt prețurile din România comparativ cu alte stațiuni populare di Grecia sau Bulgaria

În perioada 29 aprilie – 2 mai, pentru două persoane, cazările în Vama Veche încep de la 1.000 de lei românești, însă acestea sunt oferite de pensiuni sau case de vacanță, nu de hoteluri. Cel mai ieftin hotel pentru această perioadă costă peste 2.000 de lei românești.

Cea mai ieftină cazare din Vama Veche pentru această perioadă este o casă de vacanță situată la aproximativ 10-15 minute de plajă, conform unui anunț postat pe o platformă de închirieri.

Dacă vorbim de Mamaia, cazările pentru 1 Mai, cele mai ieftine, pornesc 600 și 800 de lei pentru doi adulți. Cei care caută hoteluri centrale și cu mai multe facilități pot plăti peste 3.000 de lei.

De asemenea, în Costinești prețurile pornesc de la 700 de lei în vile sau pensiuni. La hoteluri de două stele, prețurile sar de 1.100 de lei. În comparație, în Bulgaria, în stațiunea Nisipurile de Aur, cazarea pentru această perioadă la o vilă pornește de la 400 de lei pentru două persoane. Mai mult, în stațiunea Sunny Beach turiștii pot închiria studiouri întregi cu doar 300 de lei pentru această vacanță.

Prețuri mai mici găsim și în Grecia. Spre exemplu, în Halikidiki, Grecia, prețul pentru un hotel în perioada 29 aprilie – 2 mai, în minivacanța de 1 mai, pornește de la 390 de lei. Aproximativ 400-500 de lei costă și cazarea în vile de vacanță.

Și pe insule turiștii pot găsi cazare în această perioadă sub 500 de lei pentru două persoane. De exemplu, în Santorini, sunt vile sau hoteluri de 2 stele cu astfel de prețuri. Cei care caută condiții mai bune sau lux pot păti peste 4.000 de lei la hoteluri mai bine cotate, potrivit ziare.com.

Realitatea Live

13 Ian. 2026, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Ian. 2026, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Modificarea legislației privind activitatea concertată în sectorul asigurărilor a fost discutată în cadrul unor consultări organizate de Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a Moldovei (BNM), cu participarea reprezentanților societăților de asigurare și ai asociațiilor de profil.

Inițiativa, elaborată de BNM și promovată de Ministerul Finanțelor, vizează consolidarea mecanismelor de supraveghere, clarificarea regulilor privind structura acționariatului și prevenirea riscurilor care pot afecta stabilitatea pieței de asigurări, prin sporirea transparenței și responsabilizarea acționarilor.

„Prin aceste consultări ne-am propus să ne asigurăm asupra nivelului de înțelegere a prevederilor, să clarificăm aspectele sensibile și să menținem un dialog deschis cu actorii direct vizați. De asemenea, am dorit să colectăm sugestii concrete pentru ajustarea proiectului”, a declarat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari.

La discuții au participat și viceguvernatorii BNM, Tatiana Ivanicichina și Constantin Șchendra, alături de reprezentanți ai companiilor de asigurări și ai mediului investițional. Propunerile vor fi examinate și integrate în procesul de definitivare a proiectului de lege, care va parcurge etapele de avizare și transparență decizională prevăzute de legislație.

La situația din 30 septembrie 2025, în Republica Moldova activau 9 societăți de asigurare (dintre care 8 societăți practicau doar activitate de asigurări generale și o societate compozită desfășura simultan activitate în categoriile „asigurări generale” și „asigurări de viață”), 56 brokeri de asigurare și/sau de reasigurare, 53 agenți de asigurare și 34 agenți bancassurance.

Potrivit datelor BNM, în primele 9 luni ale anului trecut, activele totale ale societăților de asigurare au însumat 5,63 miliarde de lei, înregistrând o ușoară scădere față de sfârșitul trimestrului II, profitul net a ajuns la 121,3 milioane de lei, fiind cu 50,3% mai mic față de perioada similară a anului 2024, iar despăgubirile brute plătite au ajuns la 1,04 miliarde de lei, cu aproape 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!