Energocom cumpără curent ieftin, dar ANRE ține tarifele mari! Cine câștigă din afacerea asta?

03 Iun. 2025, 10:47
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Iun. 2025, 10:47 // Actual //  Ursu Victor

Deși Energocom a achiziționat în luna mai energie electrică la cel mai mic preț mediu ponderat din acest an, tarifele plătite de consumatori rămân neschimbate, iar ANRE tace. În timp ce autoritățile promit prețuri accesibile și siguranță energetică, realitatea din facturile oamenilor arată altceva.

Potrivit unui comunicat publicat de Energocom, în luna mai s-au cumpărat aproximativ 318.000 MWh de energie electrică, dintre care peste 72% provin din importuri. Prețul mediu ponderat a fost de 106,60 euro/MWh – cel mai mic din 2024. Cu toate acestea, ANRE nu a ajustat tarifele, menținând prețurile mari pentru consumatori.

„Oamenii nu sunt proști, știu să facă calcule. Toate aceste jocuri electorale cu tarifele pot avea un final nefast pentru guvernare”, a avertizat Alexandr Slusari, membru al Consiliului de Administrație al Energocom. El acuză direct ANRE de incompetență și lipsă de transparență: „Interesant cât timp cei de la ANRE își vor bate joc de consumatori și nu vor micșora tarifele la energia electrică?”

Detaliile despre sursele de achiziție arată o diversificare a livrărilor:

9,12% din energie a fost importată din România, la un preț preferențial;
37,63% au fost cumpărate prin contracte bilaterale cu furnizori externi;
25,96% au fost achiziționate de pe bursele OPCOM și BRM;
Din producția internă, CET-urile Chișinău și Bălți au asigurat doar 7,11% din necesar, iar sursele regenerabile 20,18%.

Prețul de achiziție nu include costurile de transport, logistică sau rezervare a capacităților de livrare, însă, chiar și așa, tarifele pentru populație ar trebui să fie mai mici, susțin specialiștii din domeniu.

În timp ce Energocom declară că „muncește 24/7 cu diligență enormă pentru aprovizionarea țării cu energie electrică fără întreruperi și la prețuri accesibile”, rămâne neclar de ce ANRE nu reflectă aceste scăderi în tarifele finale.

Slusari atrage atenția asupra riscului politic al acestei situații: „Ne jucăm cu nervii oamenilor, iar asta poate exploda electoral”.

În prezent, consumatorii casnici achită 16,74 lei/m³ pentru gazele naturale. în ceea ce privește energia elecctrică, 4,10 lei/kWh pentru curentul furnizată de Premier Energy, dar cu o compensație aplicată, consumatorii plătesc efectiv 2,34 lei/kWh până la finalul anului. 4,68 lei/kWh achită consumatorii pentru energia furnizată de FEE Nord (în nordul țării), tarif compensat la 2,84 lei/kWh.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Iun. 2026, 09:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Iun. 2026, 09:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Lira sterlină riscă să intre sub presiune în următoarele luni, după ce recuperarea puternică din ultimii ani a transformat-o în cea mai supraevaluată monedă din grupul statelor dezvoltate G10, potrivit unei analize realizate de banca americană Goldman Sachs.

Strategul Goldman Sachs, Stuart Jenkins, susține că moneda britanică a depășit nivelul justificat de fundamentele economice, iar efectele Brexitului continuă să influențeze valoarea sa reală.

„Brexitul a redus probabil valoarea justă a lirei cu aproximativ 6%. După aprecierea semnificativă din ultimii ani, lira sterlină este cea mai supraevaluată monedă din G10”, a declarat Jenkins într-o notă adresată investitorilor.

Deși Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană în 2020, lira sterlină a recuperat o mare parte din terenul pierdut după referendumul din 2016. Moneda britanică s-a apreciat cu circa 1,5% față de dolar după Brexit, însă rămâne cu aproximativ 10% sub nivelul anterior votului care a decis ieșirea țării din UE.

Analiștii consideră că spațiul pentru noi creșteri este limitat, deoarece cea mai mare parte a discountului generat de Brexit a fost deja recuperată.

În plus, lira ar putea fi afectată de o combinație de factori economici și politici. Investitorii urmăresc atent deciziile viitoare ale Băncii Angliei, dar și evoluțiile de pe scena politică britanică.

Potrivit Goldman Sachs, diferențele dintre politica monetară a Băncii Angliei și cea a principalelor bănci centrale, precum Banca Centrală Europeană și Rezerva Federală a SUA, ar putea pune presiune asupra monedei britanice. În același timp, incertitudinea politică din Regatul Unit amplifică volatilitatea de pe piețe.

Investitorii așteaptă și rezultatele alegerilor parțiale din circumscripția Makerfield, care ar putea alimenta speculațiile privind viitorul premierului britanic Keir Starmer.

Cu toate acestea, Stuart Jenkins consideră că, pe termen lung, situația lirei este mai puțin alarmantă. Analiza bazată pe indicatorii istorici ai ultimilor 30 de ani arată că moneda britanică se află aproape de valorile sale normale.

Expertul mai afirmă că o eventuală consolidare a relațiilor comerciale dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană ar putea susține moneda și ar compensa o parte dintre efectele negative asociate Brexitului.

Chiar și așa, Goldman Sachs avertizează că actualul nivel al lirei sterline reprezintă un obstacol important pentru noi aprecieri în perioada următoare și poate limita potențialul de creștere al monedei britanice pe termen mediu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!