Invazia propriu-zisă este considerată o victorie, iar președintelui rus îi va fi greu în aceeași măsură să piardă sau să câștige războiul, scrie Financial Times.Financial Times.
Ordinul, potrivit căruia trupele rusești trebuie să se retragă din Herson, un oraș important al Ucrainei – singurul centru regional pe care au reușit să-l cucerească începând din luna februarie – reprezintă una dintre recentele înfrângeri importante ale Moscovei din Ucraina. Cu numai două luni în urmă, armata rusă a fost silită să se retragă din toate zonele ocupate anterior în regiunea Harkov.
Generalul Serghei Surovikin, care a fost numit comandant al trupelor din Ucraina după retragerea din Harkov, a avertizat că ar putea urma niște ‚decizii dificile’. Pierderea Hersonului este tot ce poate fi mai rău, întrucât zona se număra printre cele patru regiuni ucrainene a căror anexare a fost anunțată de Kremlin la sfârșitul lunii septembrie.
Încă de la începutul invaziei, s-au făcut speculații potrivit cărora eșecul armatei ar putea duce la căderea lui Putin.
În definitiv, juntele grecești și argentiniene s-au dezmembrat tocmai după o serie de aventuri militare eșuate, iar războaiele coloniale păguboase au dus la Revoluția Garoafelor, din Portugalia, și la dezmembrarea regimului Salazar-Caetano.
Și alte exemple sugerează că ar trebui să ne arătăm precauți: înfrângerea din Kuweit, din 1991, nu l-a înlăturat pe Saddam Hussein, iar regimul naționalist al lui Slobodan Miloșevic a supraviețuit înfrângerii forțelor sârbe în Croația și în Bosnia. Totuși, chiar dacă eșecurile mai mari din Ucraina nu duc la căderea lui Putin, s-ar putea ca ele să schimbe ‚fața’ regimului.
Obiectivele Rusiei în acest război împotriva Ucrainei numai clare nu sunt. Printre ele s-au numărat ‚denazificarea’ și ‚decomunizarea’, securitatea locuitorilor din Donbas, demilitarizarea și împiedicarea aderării Ucrainei la NATO, returnarea unor foste teritorii rusești, protecția limbii ruse, ba chiar și ‚salvarea’ orașelor ucrainene în fața paradelor gay.
Lipsa unor obiective clare face ca definiția victoriei să nu fie sigură. Dar această ambiguitate face totodată ca și criteriile înfrângerii să fie neclare – ca să nu mai vorbim de cel mai prost dintre ele, respectiv, punerea în pericol a lui Putin. De fapt, președintele rus a supraviețuit deja mai multor înfrângeri: deschiderea invaziei în stil ‚blitzkrieg’ a eșuat, iar trupele rusești au fost silite să se retragă din jurul Kievului și din alte orașe.
Rusia a pierdut nava Moskva, mândria flotei sale din Marea Neagră, și a părăsit Insula Șerpilor – prima sa cucerire de succes de la începutul războiului. După retragerea în grabă de la marginea Harkovului, un alt simbol important – podul spre Crimeea – a fost atacat. S-ar putea ca alți lideri să fi fost deja înlăturați de la putere până acum din cauza unor asemenea eșecuri militare, dar nu și Putin.
Adevărul este că susținătorii lui Putin nu văd invazia dn Ucraina ca pe un act de agresiune. Pentru ei, este vorba de o răzbunare la adresa Occidentului mai puternic. Cercetători ai societății ruse observă un paradox uimitor. Istoria plasează Rusia în rândul celor mai mari imperii coloniale occidentale. Dar după înfrângerea sa de pe vremea Războiului Rece, după dezmembrarea Uniunii Sovietice și după criza economică din anii ’90, un tot mai mare număr de ruși se simt reduși la o colonie condusă de forțele occidentale. Ei cred acum că scapă de jugul care le-a umilit atât de mult țara, ’impunându-i’ capitalismul.
În ochii rușilor nemulțumiți, orice formă de rezistență în fața Occidentului reprezintă o victorie, aproape indiferent de rezultatul ei. Chiar și în retragere, ei se vor consola cu gândul că au împiedicat o sclavie mai mare a Rusiei. De aceea, nu există nicio legătură directă între eșecurile armatei și slăbirea puterii lui Putin. Președintelui îi este greu în aceeași măsură să piardă sau să câștige războiul. Pe plan intern, chiar și invazia însăși este un fel de victorie. În același timp, majoritatea pasivă poate fi convinsă că oricare ar fi rezultatul, el este cel mai bun. Iar ciritcii vor fi reduși la tăcere prin represiune, la fel ca acum.
Există semne din care reiese că, după retragerea din Herson, o serie de elemente mai pragmatice de la Kremlin vor căuta să ajungă la un compromis. Indiferent dacă o retragere este sau nu o capcană pentru trupele ucrainene, așa cum mulți se tem, Moscovei i-ar fi imposibil să controleze orașul și să-și sprijine forțele, altminteri rupte de liniile de alimentare prin marele fluviu al Niprului. Cuvântul ‚negocieri’, pe vremuri, aproape tabu, se face acum tot mai auzit printre oficialii ruși.
S-ar putea ca, până la iarnă, Moscova să încerce să obțină recunoașterea oficială a controlului său asupra restului teritoriilor ocupate și o încetare a ofensivei ucrainene în schimbul realipirii Hersonului la Ucraina și al încetării bombardamentelor asupra infrastructurii de primă importanță. Dar o asemenea ofertă implică două probleme Una ar fi lipsa totală de încredere din partea Kievului. Cealaltă problemă ar fi faptul că asta ar periclita poziția lui Putin drept adversar al Vestului. Riscul ar fi că asta l-ar împinge pe președintele rus într-un aparent război nesfârșit de dragul războiului și la o represiune în țară chiar mai dură decât ar fi crezut el că e necesar.
