Fiscul, cu ochii pe afaceri: Conformarea voluntară aduce milioane la buget

13 Aug. 2025, 09:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Aug. 2025, 09:38 // Actual //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a organizat ședința Comitetului de management al riscurilor de conformare, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Programului de conformare a contribuabililor pentru perioada iunie 2024 – iunie 2025 și provocările întâmpinate în aplicarea acestuia.

Directoarea SFS, Olga Golban, a subliniat că instituția va continua să adopte o abordare pro-activă și echilibrată în gestionarea riscurilor de neconformare:
„Rezultatele obținute confirmă necesitatea monitorizării riguroase și a dialogului permanent cu mediul de afaceri. Doar printr-un efort comun putem construi un sistem fiscal corect, echitabil și sustenabil”, a declarat Golban.

În perioada de raportare, au fost monitorizate sectoare economice cu risc sporit de neconformare: comerțul cu ridicata și amănuntul, industria prelucrătoare, asistența stomatologică, transportul și depozitarea, precum și construcțiile.

Contribuabililor selectați li s-au aplicat tratamente de conformare voluntară, inclusiv:

2.033 scrisori de conformare expediate sau înmânate;
693 ședințe individuale cu reprezentanții companiilor;
3.984 vizite fiscale cu rol consultativ și de informare.

În urma acestor acțiuni: obligațiile fiscale calculate la Bugetul Public Național (BPN) au crescut cu 15% (+141,3 milioane lei), sumele achitate au crescut cu 15% (+146,2 milioane lei), ponderea impozitelor calculate raportat la un leu vânzări a urcat cu 26%, iar a celor achitate cu 24% și restanțele la BPN au scăzut cu 13% (-1,8 milioane lei).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Apr. 2026, 16:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Apr. 2026, 16:30 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea susține că nu cunoaște despre situația taximetriștilor de la aeroportul, care trag de pasageri să-i transporte în centru orașului cu spume care pornesc de a 15 de euro.

Moderatorul emisiunii de la TV8, Anatolie Golea a descris atmosfera de la ieșirea din aeroport ca fiind comparabilă cu anii ’90, menționând că pasagerii sunt abordați de persoane necunoscute care le oferă curse la prețuri arbitrare, de 300 sau chiar 500 de lei până în centrul Chișinăului. „Este o situație nenormală. Oamenii sunt nemulțumiți, inclusiv mie mi-au scris despre acest lucru”, susține moderatorul.

Întrebat dacă statul poate interveni pentru a face ordine în acest domeniu, Bolea a spus că va discuta cu conducerea aeroportului și că aceasta este responsabilă de gestionarea situației. Totodată, el a admis că administrarea actuală „nu este una bună”.

În același timp, ministrul a subliniat că prioritatea instituției pe care o conduce este dezvoltarea infrastructurii, inclusiv lansarea unei conexiuni feroviare către aeroport, care ar urma să ofere o alternativă mai accesibilă și confortabilă pentru pasageri.

„Ministerul își face treaba construim, dezvoltăm. În ceea ce privește administrarea aeroportului, vom cere explicații”, a spus Bolea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!