Floarea-soarelui, noul „aur negru” al Moldovei. Trei companii domină piața și dictează prețurile

09 Nov. 2025, 09:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Nov. 2025, 09:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exporturile de floarea-soarelui din Republica Moldova au atins în perioada iulie–octombrie 2025 cel mai înalt nivel din istorie, atât ca volum, cât și ca valoare, arată o analiză a economistului Iurie Rija. După o campanie agricolă reușită și o cerere regională în creștere, producătorii moldoveni au reușit să valorifice 154 mii tone de semințe în doar trei luni (august–octombrie), generând venituri de 1,693 miliarde lei – cu 53% mai mult decât recordul anterior, înregistrat în 2024, când valoarea exporturilor ajungea la 1,106 miliarde lei.

Luna octombrie 2025 s-a dovedit a fi momentul de vârf al pieței. Moldova a exportat 120,17 mii tone de semințe, cea mai mare cantitate lunară consemnată vreodată. Creșterea s-a produs pe fundalul unei recolte întârziate, dar abundente. În același timp, prețul mediu de export a rămas ridicat – 10,90 lei/kg, cu aproape 1 leu peste nivelul din 2024 și cu 46% peste cel din 2023.

Pe harta exporturilor, Turcia (69,7 mii tone) și România (56 mii tone) domină topul destinațiilor. Bulgaria a preluat 14,7 mii tone, iar Grecia, Germania, Polonia și Ucraina au cumpărat volume mai mici, dar la prețuri superioare – până la 24,1 lei/kg pentru livrările către Ucraina.

Sezonul 2025 marchează și o rotire a liderilor exportului. Compania „OromImExpo” SRL a devenit exportatorul numărul unu, cu 35 192 tone livrate (23% din totalul național), detronând Rusagro-Prim SRL (24 100 tone, 16%). Urmează Vadalex Grains SRL (12 555 tone), Agro-Nova Prim SRL (6 250 tone), Trans Oil Refinery, Avvaterra-SM și Crown SRL, fiecare cu cote între 2% și 3%.

Economistul Iurie Rija subliniază că actuala dinamică oferă motive de optimism, dar și prudență. Estimările preliminare indică o recoltă totală de peste 800 mii tone de floarea-soarelui – suficientă pentru a menține un ritm susținut al exporturilor și a sprijini procesarea internă. Totuși, odată cu creșterea volumelor disponibile, este posibilă o presiune descendentă asupra prețurilor în lunile următoare.

Un factor suplimentar de risc îl constituie decizia Argentinei de a elimina taxele la exportul de soia, măsură ce va crește oferta globală de uleiuri vegetale și ar putea determina o scădere a cotațiilor internaționale la floarea-soarelui. „2025 este, fără îndoială, anul exporturilor de floarea-soarelui pentru Moldova. Țara a reușit să combine o recoltă bogată cu prețuri competitive și o cerere externă solidă”, conchide economistul Iurie Rija.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Feb. 2026, 09:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Feb. 2026, 09:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Neprelungirea regimului de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase în anul 2026 nu a generat un val de importuri în Republica Moldova, contrar temerilor exprimate de o parte a fermierilor. Datele statistice analizate de economistul Iurie Rija arată că piața internă nu a fost inundată cu floarea-soarelui din exterior, iar volumele importate au rămas reduse și strict orientate către material semincer și utilizări speciale.

Odată cu introducerea licențierii, piața moldovenească a fost practic închisă pentru importurile de floarea-soarelui destinate procesării în ulei. În consecință, importurile realizate în ultimii ani au vizat aproape exclusiv semințe certificate, utilizate pentru însămânțare sau pentru sectoare de nișă, precum industria de cofetărie.

Statisticile confirmă caracterul restrâns al acestui flux. În anul 2024, Republica Moldova a importat 4.049 tone de semințe de floarea-soarelui, aproape integral ca material semincer, la un preț mediu foarte ridicat, de peste 168 lei per kilogram. În 2025, volumul a crescut ușor, până la 5.686 tone, însă destinația a rămas aceeași, iar prețul mediu s-a situat în jur de 128 lei/kg.

Important este faptul că neprelungirea licențierii în 2026 nu a schimbat radical situația. În luna ianuarie 2026 au fost importate doar 588 tone de semințe de floarea-soarelui, tot ca material semincer, la un preț mediu de 151,69 lei/kg — un volum considerat nesemnificativ din punct de vedere al impactului asupra pieței interne.

Structura importatorilor confirmă că nu este vorba despre operatori orientați spre procesare sau speculație. Piața este dominată de companii mari, specializate în comercializarea semințelor certificate și a inputurilor agricole, precum SYSTEM CAPITAL MANAGEMENT SRL, TRANSTEST SRL, VADALEX-AGRO SRL, BIOPROTECT SRL sau DIAZCHIM SRL. Aceste firme deservesc în principal fermierii, nu industria de procesare.

Și din punct de vedere geografic, importurile indică o orientare clară către parteneri regionali și europeni. România este principalul furnizor de semințe de floarea-soarelui pentru Republica Moldova, urmată de Turcia și Bulgaria, care și-au majorat livrările în 2025. Franța completează lista ca sursă tradițională de genetică agricolă și material semincer certificat, ceea ce confirmă că importurile vizează produse cu standarde tehnologice și fitosanitare ridicate.

Potrivit analizei, lipsa importurilor de floarea-soarelui pentru procesare are o explicație strict economică. În sezonul curent, prețul semințelor în Ucraina este similar cu cel din Republica Moldova, iar costurile suplimentare de transport, logistică și finanțare fac nerentabilă achiziția și livrarea acestora către fabricile moldovenești.

În concluzie, datele arată că temerile privind un aflux masiv de importuri după eliminarea licențierii nu s-au confirmat. Piața rămâne protejată de realitățile economice, iar importurile de floarea-soarelui continuă să fie limitate, scumpe și orientate aproape exclusiv către material semincer, fără a afecta procesatorii sau prețurile interne.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!