(FOTO) Planifici să călătorești în Dubai? 10 obiective turistice pe care să le vizitezi

17 Apr. 2021, 13:52
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
17 Apr. 2021, 13:52 // Au Bani //  MD Bani

Dubai este orașul care se află printre cele mai vizitate destinații turistice din lume. Acesta este și cel mai bogat oral din Emiratele Arabe Unite. Dacă planifici să vizitezi Dubai-ul ar trebuie să pregătești o sumă frumușică. Orașul este potrivit pentru mediul de afaceri și te va uimi prin infrastructura modernă.

Obiective turistice pe care să le vizitezi:

1. Burj Khalifa

Burj Khalifa sau Burj Dubai este cea mai înaltă clădire construită de om. Are o înălțime de 828 de metri și oferă o priveliște uimitoare asupra orașului. Aici vei avea ocazia să urci cu cel mai rapid ascensor din lume. Pentru un tur în Burj Khalifa este recomandat să aveți rezervare din timp, pentru că locul este destul de aglomerat, dar și prețurile sunt mai mari chiar dublu. Un tur prin Burj Khalifa începe de la 37 de euro, iar fără rezervare ai putea achita 77 de euro.

 

 

2. Dubai Mall

Este cel mai mare mall din lume, după suprafața totală a terenului, și cel de-al 26-lea cel mai mare centru comercial din lume, după suprafața închiriabilă brută. Aici sunt peste 1200 de magazine și sute de localuri. Aici vei putea vizita și Acvariul Dubai, Grădina zoologică subacvatică și un complex de cinematografe.

 

 

3. Fântânile coreografice 

Ele pot fi întâlnite lângă Burj Khalifa și Dubai Mall. Aici vei putea admira cele mai înalte fântâni coreografice din lume. Jeturile de apă ajung până la 150 de metri înățime și oferă un spectacol cu apă, muzică și lumini. Poți auzi cele mai cunoscute melodii din lume. Poți admira frumusețea lor după-amiază începând cu ora 13:00 și vineri de la 13:30, ele au loc din 30 în 30 de minute și pot dura până la ora 23:00.

 

4.  Palm Jumeirah

Palm Jumeirah este o insulă artifială în formă de copac cunoscută pentru hotelurile luxoase, zgârie-norii eleganți și restaurantele sofisticate, cu specific internațional. Pe faleza Palm Jumeirah, cu vedere la coasta Dubaiului și la hotelul sub formă de velă Burj Al Arab, se află numeroase rulote care vând în principal șaorma. Cluburile la malul mării cu centre spa și piscine infinite se transformă în cluburi de noapte animate, cu DJ live la lăsarea serii. 

 

5.  Dubai Marina 

Dubai Marina este un cartier prosper, cunoscut pentru The Beach at JBR, un complex pentru petrecerea timpului liber, cu restaurante al fresco și plaje cu nisip pentru relaxare. Cafenelele elegante și piețele artizanale sunt înșiruite pe lângă promenada Dubai Marina Walk, iar Dubai Marina Mall este plin de mărci de lux și lanțuri de magazine internaționale. Yachturile de lux navighează în marea artificială, iar activitățile variază de la plimbarea cu jet-skiul la parașutism. 

6.  Dubai Creek

Este un pârâu cu izvor de apă sărată, este cunoscut pentru taxiurile pe apă. Dacă vei alege o plimbare pe apă vei avea parte de priveliști uimitoare. De asemenea, aici vei putea savura mâncare la prețuri mult mai scăzute față de alte regiuni din Dubai.

 

7. Deșerturile din Dubai

Deșerturile sunt o atracție. Vei putea avea parte de excursie în orice parte a zilei. Prețul pentru o excursie este de mai puțin de 150 de dirhami.

 

8. Cartierul istoric Al Fahidi

Al Fahidi Historical Neighborhood este o regiune istorică din Dubai. Construcția cartierului istoric Al Fahidi datează din anii 1890. În primul său punct, localitatea era capabilă de 60 de unități de locuință, majoritatea fiind separate prin benzi înguste și șerpuite.

 

9. IMG Worlds of Adventure

IMG Worlds of Adventure este un parc de distracții acoperit din Emiratele Arabe Unite din Dubai. Este prima destinație de divertisment mega tematică din Dubai. Parcul este împărțit în cinci „zone epice”.

 

 

 

 

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.