Franța pune capăt sacrificării puilor masculi. Cum vor proceda crescătorii

19 Iul. 2021, 18:02
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Iul. 2021, 18:02 // Actual //  MD Bani

Franța va interzice sacrificarea puilor masculi, începând cu anul viitor. Potrivit ministrului francez al Agriculturii, Julien Denormandie, din cauza acestei practici, anual, sunt uciși circa 50 de milioane de pui.

Organizațiile de protecție a animalelor califică omorârea puilor de găină masculi prin zdrobire sau gazare ca o practică barbară.

„Franța este prima țară din lume, alături de Germania, care a pus capăt zdrobirii și gazării puilor masculi”, a declarat ministrul într-un interviu pentru Le Parisien.

Astfel, cele două țări vor încerca, în cadrul unui consiliu al miniștrilor agriculturii din UE, să-și convingă partenerii din întregul bloc să scoată în afara legii această practică.

În acest sens, începând cu 2022, crescătorii din Franța vor trebui să se echipeze cu mașini pentru a detecta sexul puilor înainte de eclozare.

”Dinamica este în curs şi, având în vedere comenzile deja plasate, echipamentele vor fi deja instalate pentru două treimi din producţia din Franţa până la sfârşitul primului trimestru din 2022”, a adăugat Denormandie.

Pentru a ajuta crescătorii să cumpere echipamente, Franța va acorda subvenții în valoare totală de 10 milioane de euro.

De asemenea, Denormandie a menționat că începând 2022, în Franța va fi interzisă și castrarea porcilor.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 22:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Feb. 2026, 22:22 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții a găzduit o delegație extinsă de potențiali investitori din Republica Elenă, interesați să exploreze oportunitățile de afaceri din Republica Moldova. Din delegație fac parte reprezentanți ai trei companii majore, cu expertiză în infrastructură, energie termică și electrică, sisteme hidraulice și inginerie metalurgică.

Potrivit instituției, discuțiile au vizat sectoare considerate prioritare pentru dezvoltarea economică, în contextul interesului tot mai accentuat al mediului de afaceri elen față de piața moldovenească.

Printre participanți s-a numărat cea mai mare companie de construcții din Grecia, cu un portofoliu extins de proiecte de infrastructură în Europa de Sud-Est. De asemenea, la întrevedere au fost prezenți un furnizor important de soluții de pompare și sisteme hidraulice, activ în 42 de țări, precum și o companie globală de inginerie metalurgică, axată pe inovare și sustenabilitate în infrastructura energetică.

În cadrul reuniunii, echipa Agenției de Investiții a prezentat avantajele competitive ale climatului investițional din Republica Moldova și instrumentele de suport disponibile pentru investitori. Pentru o abordare tehnică aplicată, instituția a facilitat ședințe de lucru între delegația elenă și reprezentanții Ministerului Energiei, Ministerului Mediului și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Autoritățile subliniază că această coordonare interinstituțională urmărește să ofere investitorilor claritate privind cadrul de reglementare și proiectele prioritare ale statului.

Agenția de Investiții consideră că interesul tot mai pronunțat al companiilor elene confirmă atractivitatea Republicii Moldova ca destinație investițională și își reafirmă rolul de partener strategic pentru investitorii care vizează modernizarea economiei naționale.