Gata cu roaming-ul în România. Când va fi scos

05 Oct. 2021, 09:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Oct. 2021, 09:47 // Actual //  bani.md

Anularea roaming-ului cu România se va face în lunile următoare, iar anul viitor vom avea tarife mai mici, a dat asigurări, în cadrul emisiunii ”În Profunzime”, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

„Cred ca se va întâmpla în lunile următoare. Avem un proiect de acord, iar acest proiect este în avizare. Avem și o decizie pe care trebuie să o ia Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației a Republicii Moldova. Imediat ce vom avea avizele tuturor instituțiilor, vom avea discuții și cu partea română”, a opinat Spînu.

Potrivit ministrului, au fost purtate discuții și cu operatorii de telefonie mobilă și în luna decembrie va fi o decizie, iar de anul viitor să fie reduse tarifele. ”Pe termen mediu și lung, dacă reușim să implementăm această decizie cu România, se deschide calea și pentru parteneriate de acest tip și cu alte țări din UE”.

Spînu a precizat că în paralel se discută reducerea tarifelor la roaming și cu țările din Parteneriatul Estic. Dacă reușim să aprobăm toate actele până la sfârșitul anului, s-ar putea ca anul viitor și pentru Ucraina sa avem tarife mai bune.

03 Sept. 2026, 16:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Sept. 2026, 16:35 // Actual //  Grîu Tatiana

Operatorii care vor depozita rezervele de produse petroliere pentru situații de urgență vor avea nevoie de o autorizație specială. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care introduce un mecanism distinct de autorizare pentru aceste activități.

Potrivit proiectului, autorizația va fi eliberată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), gratuit, pentru o perioadă de cinci ani. Aceasta va fi necesară doar pentru operatorii care vor asigura stocarea produselor petroliere destinate rezervelor de urgență.

Mecanismul nu va afecta activitatea comercială obișnuită de depozitare a carburanților. Scopul autorizării este ca autoritățile să poată verifica dacă operatorii și instalațiile lor îndeplinesc condițiile necesare pentru păstrarea în siguranță a stocurilor de urgență.

ANRE va avea atribuții de autorizare, monitorizare și control. Printre elementele care vor fi urmărite se numără capacitatea instalațiilor, cantitățile de produse petroliere stocate, sistemele de măsurare și monitorizare, precum și disponibilitatea fizică a rezervelor.

Măsura face parte din mecanismul prin care Republica Moldova urmează să constituie stocuri de urgență de produse petroliere. Potrivit legislației adoptate anterior, rezervele trebuie să acopere consumul intern pentru cel puțin 61 de zile sau echivalentul a 90 de zile de importuri nete, fiind aplicat indicatorul mai mare.

Constituirea stocurilor va avea loc treptat, până la 30 iunie 2034. Potrivit autorităților, etapizarea urmărește evitarea unor presiuni financiare asupra bugetului și economiei.

Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua, iar după adoptare modificările vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.