Gaura neagră din coastele Moldovei. Bolton: Transnistria este unul dintre conflictele vulnerabile pentru Moscova

07 Dec. 2021, 15:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Dec. 2021, 15:11 // Actual //  bani.md

Problema transnistreană este complicată, dar crede că în stânga Nistrului Rusia ar avea „cărți mai slabe” decât în alte conflicte înghețate din fostul spațiu sovietic, cum sunt cele din Georgia sau Nagorno-Karabach, între Armenia și Azerbaidjan, susține într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, John Bolton, fostul consilier prezidențial american pe probleme de securitate națională în administrația Trump, între 2018-2019.

Cred că în acest moment, conjunctura politică din Republica Moldova este propice rezolvării problemei [transnistrene n.r.]. Președinta și premierul au un mandat popular puternic și ambele sunt interesate să rezolve acest conflict înghețat cu Rusia privind regiunea transnistreană. Eu nu subestimez dificultățile situației. Însă sunt câteva chestiuni importante ce trebuie punctate. Întâi de toate, cred că Transnistria, probabil, este unul dintre cele mai vulnerabile conflicte înghețate pentru Federația Rusă, mai ales din cauza poziției geografice, fiind teritorial departe de Rusia”, a punctat Bolotn, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

De asemenea, fostul consilier prezidențial american pe probleme de securitate națională în administrația Trump a mai adăugat:

Cred că putem beneficia de pe urma poziționării Transnistriei între R. Moldova și Ucraina. De asemenea, cred că aici trebuie să luăm calea presiunilor economice. Cred că în aceasta rezidă și diferența cu situația din Belarus sau chiar Ucraina, unde presiunea economică ar putea fi insuficientă pentru a descuraja acțiunile Moscovei”.

În opinia fostului consilier prezidențial, Republica Moldova poate înregistra progrese pe domeniul reglementării transnistrene. „Este important că încercăm, pentru că reprezintă o cale de a ridica un pic din presiunea la care sunt supuse acum Ucraina și forțele pro-democratice din Belarus. Dacă Federația Rusă continuă să provoace cele șase țări din zona gri [Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina și Belarus n.r.] și Vestul continuă numai să răspundă, atunci nu vom prelua niciodată inițiativa, iar acest lucru va avea un final nefericit într-un fel sau altul”, a mai spus John Bolton.

Regiunea stângă a Nistrului este considerată o gaură negară cu depozite de arme şi muniţii nesecurizate pe teritoriul său, cu un regim politic acuzat de corupţie, trafic de arme şi practici sovietice adaptate la capitalism. Este un spaţiu al traficului de stupefiante, de oameni şi chiar de substanţe radioactive, după cum susţine presa occidentală. În plus, Transnistria este şi un instrument de şantaj al Moscovei.

Realitatea Live

23 Ian. 2026, 15:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Ian. 2026, 15:20 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul Republicii Moldova a inițiat o procedură de achiziție publică în valoare de circa 8,6 milioane de lei pentru înlocuirea ferestrelor și ușilor din clădirea administrativă a Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, situată pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 162 din Chișinău.

Potrivit documentației tehnice, proiectul prevede demontarea ferestrelor vechi din metal și lemn și instalarea unor ferestre noi din PVC cu profil de 5 camere și geam tripan Low-E, precum și a glasvandurilor din aluminiu cu barieră termică.

În total, urmează să fie montate aproximativ 1.829 m² de ferestre din PVC, de mai multe tipuri.

Caietul de sarcini mai prevede lucrări de reparații ale tencuielilor în jurul tocurilor (peste 6.400 metri liniari), montarea a circa 966 metri liniari de glafuri metalice, utilizarea spumei poliuretanice, siliconului, materialelor de finisaj, precum și transportarea și evacuarea materialelor demontate.

Autoritatea contractantă este Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova, iar lucrările vor fi executate cu respectarea standardelor tehnice privind eficiența energetică, durabilitatea și siguranța construcțiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!