Gazprom a dat lovitura! Profit mai mare decât în orice an din istoria companiei

31 Aug. 2022, 11:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Aug. 2022, 11:15 // Actual //  bani.md

Gigantul energetic rus Gazprom a înregistrat în primul semestru din 2022 un profit net record, de 2.500 miliarde de ruble (41,75 miliarde de dolari), iar Consiliul său de Administraţie a recomandat distribuirea unor dividende intermediare, transmite Reuters.

La Adunarea Generală Anuală din iulie, acţionarii Gazprom au votat împotriva acordării unor dividende în valoare de 1.240 miliarde de ruble pentru anul 2021, apreciind că plata acestora nu ar fi o mişcare rezonabilă în contextul actual. A fost pentru prima dată din 1998 când Gazprom nu a distribuit dividende.

„În pofida presiunii sancţiunilor şi a mediului nefavorabil extern, grupul Gazprom Group a raportat venituri şi profituri record în primul semestru din 2022, în timp ce şi-a redus la minim datoria netă şi gradul de îndatorare”. După ajustări, baza pentru plata dividendelor a ajuns la 2.400 miliarde de ruble, a anunţat Famil Sadygov, adjunctul şefului Gazprom.

Board-ul Gazprom a recomandat pentru primul semestru din 2022 distribuirea unor dividende de 51,03 ruble (0,8558 dolari) pentru o acţiune obişnuită, astfel încât valoarea totală a dividendelor ajunge la 1.208 miliarde de ruble (20,26 miliarde de dolari).

Şi acţionarii trebuie să se pronunţe în privinţa plăţii dividendelor. Adunarea Generală Extraordinară este programată în 30 septembrie.

De asemenea, Sadygov a declarat că Gazprom intenţionează să continue politica sa de dividende, care vizează plata sub formă de dividende a cel puţin 50% din profitul net ajustat.

Gazprom a anunţat luna aceasta că preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, deoarece exporturile şi producţia companiei ruse de stat continuă să scadă, în urma sancţiunilor occidentale.

În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un Megawatt oră (MWh).

Per total, exporturile de gaze ale Gazprom au scăzut cu 36,2%, la 78,5 miliarde metri cubi, în perioada ianuarie – 15 august, în timp ce producţia a înregistrat un declin de 13,2%, la 274,8 miliarde metri cubi, faţă de anul precedent, se arată în comunicatul companiei ruse.

Realitatea Live

19 Ian. 2026, 10:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Victor
19 Ian. 2026, 10:23 // Slider //  Ursu Victor

În anul 2026, inflația din Statele Unite ale Americii este prognozată să scadă la 2,4%, însă va rămâne peste ținta stabilită de Rezerva Federală. În același timp, multe țări europene și asiatice sunt așteptate să înregistreze creșteri ale prețurilor sub pragul de 2%, arată datele prezentate de International Monetary Fund (FMI), citate de Visual Capitalist.

Potrivit prognozelor FMI, care vizează 190 de economii la nivel global, Republica Moldova se situează pe locul 37, cu o rată estimată a inflației de 5,5% în anul 2026.

La polul opus, Venezuela continuă să se confrunte cu cea mai ridicată inflație din lume, la o distanță considerabilă față de restul statelor. FMI estimează că inflația în această țară va ajunge la 682,1% în 2026. Prognozele au fost publicate înainte de capturarea președintelui Nicolas Maduro și de anunțurile privind planurile SUA de a prelua producția petrolieră a Venezuelei.

Datele IMF includ un clasament al perspectivelor inflației pentru anul 2026 în circa 190 de economii. În acest context, Republica Moldova se poziționează pe locul 37, cu o inflație estimată la aproximativ 5,5% pentru anul viitor, ceea ce reflectă o temperare a presiunilor prețurilor după nivelurile ridicate din anii precedenți.

De asemenea, mai multe state afectate de conflicte și instabilitate politică, printre care Sudan, Iran și Myanmar, sunt așteptate să înregistreze rate ale inflației care vor depăși 25% în 2026.

În cazul Statelor Unite, deși inflația este estimată să continue tendința de scădere, există riscuri care ar putea influența evoluția prețurilor. Deși efectele tarifelor au fost atenuate în 2025 prin aplicarea anticipată a acestora, impactul transferului costurilor către consumatori ar putea deveni mai vizibil în 2026.

În paralel, mai multe economii, inclusiv Italia, Spania, Senegal și Arabia Saudită, sunt prognozate să atingă o rată a inflației apropiată de 2%, nivel considerat țintă de majoritatea băncilor centrale.

Cele mai scăzute niveluri ale inflației la nivel mondial sunt anticipate în Elveția și Liechtenstein, unde creșterea prețurilor este estimată la doar 0,6%. În cazul Elveției, aprecierea francului elvețian a dus la reducerea prețurilor la importuri, continuând o tendință observată și în ultimii doi ani.

Totodată, în Thailanda și China, prețurile de consum sunt prognozate să crească cu doar 0,7%, pe fondul presiunilor deflaționiste.