Gazprom a prins Chișinăul în capcană! Tofilat: A lăsat Moldovagaz fără bani ca să șantajeze autoritățile

Expertul în energetică Sergiu Tofilat susține că în urma acordării de către Energocom a împrumutuui de 1,05 miliarde de lei companiei Moldovagaz pentru a soluționa deficitul de cash flow, există riscul ca dobânda creditul să nu fie achitată, deoarece compania nu are bani. Ba mai mult scenariul cu defiitul de lichiditate ar putea să se repete și în perioada următoare.

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a alocat ieri din buget 1,05 miliarde lei către Energocom, care a oferit un împrumut la Moldovagaz pentru achitările cu Gazprom.

În ce constă problema şi din ce cauză a apărut? De ce Moldovagaz nu are suficienţi bani?

Moldovagaz trebuie să achite astăzi avansul pentru gaz, iar banii îi încasează de la noi abia luna viitoare, când începem a primi facturile după data de 10. Când vine sezonul de încălzire şi creşte consumul de gaz, la Moldovagaz se creează un deficit de casă, ei trebuie să ia bani de undeva ca să achite plata în avans. Anul acesta situaţia s-a agravat şi mai mult din cauza faptului că ANRE nu a ajustat la timp tarifele vara. În tarif era inclus preţul de $699 dolari (din septembrie – $899), iar noi vara am procurat gaz cu preţ mult mai mare, $1400 – $1860. În rezultat, Moldovagaz a încasat mai puţini bani de la consumatori şi a acumulat o datorie de 1,8 miliarde lei. Dacă ANRE ar fi ajustat la timp tarifele vara, nu am fi nimerit în această situaţie.

Deficitul de bani la Moldovagaz este o problemă care trebuie s-o rezolve acţionarii – să acorde bani întreprinderii prin emisie suplimentară de acţiuni. Gazprom refuză să facă acest lucru, ei intenţionat ne creează probleme ca mai apoi să ne şantajeze cu deconectarea gazului. Guvernul încearcă să rezolve problema ca să nu rămână fără gaz cetăţenii din Moldova, inclusiv cei stabiliți cu traiul în regiunea transnistreană.

O altă variantă ar mai fi ca Moldovagaz să ia credite de la bănci, dar aceasta nu este posibil din cauza datoriei la gaz de peste $9 miliarde, create tot din cauza Gazpromului.

Problema aceasta a apărut încă acum un an şi Guvernul avea timp suficient să găsească o soluţie mai potrivită. Deoarece nu a făcut-o, acum în regim de urgenţă au alocat bani din buget către Energocom, ca să crediteze Moldovagaz. În gaj a fost luată cota 100% din Moldovatransgaz şi reţelele de transport a gazelor.

Cât este de legal acest împrumut?

În mod normal, tranzacţiile de proporţii (gajarea sau vinderea patrimoniului unei întreprinderi), în funcţie de valoarea lor, se aprobă de Consiliul întreprinderii sau de acţionari. Da, CSE poate hotărâ că tranzacţia se face prin derogare de la legea societăţilor pe acţiuni şi a statutului Moldovagaz, dar mai există tratatele bilaterale moldo-ruse de protecţie a investiţiilor şi aceste tratate sunt mai presus ca legea.

Riscul este că GAZPROM AR PUTEA CONTESTA ÎN ARBITRAJ LEGALITATEA CONTRACTULUI DE GAJ, iar împrumutul acordat de Energocom va rămâne neacoperit. Practic Energocom va trebui să se judece cu Moldovagaz pentru a încasa datoria, dar mai este şi Gazprom care are de încasat o datorie mult mai mare. Cine va fi primul – nu e clar.

Problema s-ar putea să dispară dacă Moldovagaz restituie împrumutul la primăvară, iar arbitrajul să dureze mai multe luni sau chiar ani. Asta ar fi un scenariu optimist, pe care, probabil, mizează Guvernul.

Cine va plăti dobânda la acest împrumut?

Moldovagaz primeşte acest împrumut la o dobândă de 21,5% anual (rata de bază a BNM pe termen scurt, care se revizuieşte lunar). ANRE va accepta în tarif doar vreo 8-9%, cât este costul de atragere a capitalului (rata WACC – weighted average cost of capital). Diferenţa va trebui s-o achite Moldovagaz… din profitul companiei. Este absolut clar că Moldovagaz nu va putea plăti dobânda. Şi atunci Energocom fie trebuie să se judece cu Moldovagaz, fie să „ierte” dobânda sau o parte din ea. Mai rămâne întrebarea: care este ordinea plăţilor potrivit contractului? CE SE ACHITĂ MAI ÎNTÂI – DOBÂNDA SAU ÎMPRUMUTUL? Nu ştim.

Acest împrumut rezolve definitiv problema?

Nici asta nu e clar. Ne putem trezi cu aceeaşi problemă pe 20 noiembrie, sau decembrie, sau ianuarie, când consumul de gaz este mult mai mare decât acum. Dacă preţul gazului va scădea sub $900 dolari, probabil ne vom descurca. Dacă nu, atunci ce vom pune în gaj data următoare?

Cum ar fi trebuit să procedăm? Cum rezolvăm problema?

Dacă anul trecut Putin ne-a prins nepregătiţi, de data aceasta Guvernul singur şi-a creat probleme. Cât încă nu este târziu, trebuie elaborat un plan de rezervă, care să prevadă ce facem dacă Gazprom sistează livrarea gazelor, mai ales că a şi deconectat gazul mai multor ţări europene. Planul de rezervă trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

– să negociem procurarea gazului şi energiei de la alţi furnizori. Fără gazul rusesc, centrala MoldGRES nu va putea produce energie, Ucraina şi România nu ne pot acoperi integral necesităţile, trebuie să căutăm energie şi pe alte pieţe învecinate.

– să estimăm ce cheltuieli suplimentare vom avea şi să solicităm asistenţă financiară externă. Cetăţenii Republicii Moldova au venituri modeste şi nu pot plăti energia cu 300 euro/MW, avem nevoie de bani pentru compensaţii.

– să ne pregătim pentru gestionarea unei potenţiale crize umanitare în regiunea transnistreană. Fără gazul „pe datorie” de la Putin, regiunea transnistreană îşi pierde existenţa. Malul stâng nu poate importa nici energie, nici gaze, cel mai probabil ne vom confrunta cu un val de migranţi pe care trebuie să-i găzduim şi să-i întreţinem.

– să coordonăm măsurile enumerate mai sus cu partenerii externi, pentru a solicita finanţare, pentru a evacua contingentul militar rusesc din Transnistria şi pentru a readuce acest teritoriu în spaţiul constituţional al Republicii Moldova.

Dacă planul de rezervă ar fi fost elaborat la timp şi agreat cu partenerii externi, am fi avut poziţii de negociere mult mai bune cu Moscova. Putin înţelege că dacă deconectează gazul, noi ne vom descurca, iar el va pierde controlul asupra regiunii transnistrene. El pierde totul, iar noi rezolvăm conflictul transnistrean. Despre aceste lucruri vorbim cu Victor Parlicov cel puţin din luna mai şi mă întristează faptul că aşa şi nu s-au întreprins paşi în acest sens. Sperăm că vom putea contribui şi noi la elaborarea unui astfel de plan, care trebuie coordonat foarte operativ cu partenerii externi.

Au mai fost crize şi ne-am descurcat. Va fi greu, dar ne vom descurca şi de această dată. Trebuie să ne facem temele petru acasă şi să nu aşteptăm că va veni cineva să ne salveze.

#gaz #Moldovagaz #Gazprom #credit

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

De ce Donald Trump este un pericol mult mai mic față de ceea ce urmează; JD Vance

Trump, omul care râdea de Biden că adoarme în conferințe, că se contrazice în aceeași propoziție, că e un ramolit ținut în viață de medicamente și de staff, a devenit exact Biden. Soarta e și crudă, și dreaptă: același mers ezitant, aceleași fraze care se întorc unele împotriva altora, același aer de marțafoi căruia îi scapă realitatea printre degete. Tabloul clinic e aproape identic.

Însă în umbra lui Trump, tânăr și lucid, stă JD Vance! Patruzeci și unu de ani, soția lui așteaptă al patrulea copil, omul care e convins că numai credința poate conduce lumea. Convins că democrația e un experiment eșuat. Convins că el și doar el știe ce urmează.

Doamnelor și domnilor, noi încă nu-l cunoaștem bine pe JD Vance. Dar vă asigur, el ne cunoaște foarte bine pe noi toți. Și știe inclusiv cum ar trebui să trăim.

Vă invit la lectură pentru a înțelege de ce lansarea unei cărți va însemna, cel mai probabil, și noua direcție a politicii americane republicane. Cititul este gratuit, dar un abonament plătit este doar pentru cei care si vor să înțeleagă mai mult!

După nebun, vine „profetul”

Donald Trump și JD Vance nu sunt două grade ale aceluiași pericol, sunt două specii diferite. Președintele Trump este catastrofa meteorologică violentă, imprevizibilă, spectaculos de caraghioasă, dacă există așa ceva, dar în cele din urmă trecătoare. Vance e altceva, e proiectul construit cu mare grijă în spatele furtunii. În timp ce primul talks shit, celălalt desenează planuri. Trump distruge din instinct, este incult și înțelege puțin.

JD Vance este altă marfă. El construiește din convingere.

Iar între instinct și convingere, între haos și doctrină, între nebunie și „profeție”, distanța aceasta, e exact măsura pericolului suplimentar pe care îl reprezintă vicepreședintele Statelor Unite, posibilul candidat republican la alegerile din 2028, autorul viitoarei cărți Communion: Finding My Way Back to Faith („Împărtășanie: Regăsirea drumului către credință”), care va apărea pe 16 iunie la Harper Collins Publishers.

Creatorul din Silicon Valley

JD Vance nu s-a inventat singur. Ca orice produs politic, a fost inventat.

Peter Thiel, miliardarul din Silicon Valley care a scris răspicat că nu mai crede că libertatea și democrația sunt compatibile, l-a descoperit, l-a finanțat și l-a introdus în rețelele unde se construiesc doctrine, nu partide. Vance este o creație a lui Thiel. Și, la fel ca binefăcătorul său, îmbrățișează o ideologie radicală care urmărește să distrugă guvernarea democratică ca sistem. Nu să o reformeze, ci să o distrugă.

Ideologul din spatele acestui proiect se numește Curtis Yarvin, blogger cunoscut sub pseudonimul Mencius Moldbug, fondatorul mișcării Dark Enlightenment sau NRx, Neoreacționarismul. Yarvin este gânditorul principal al unei mișcări care promovează deschis dictaturile ca superioare democrațiilor și care vede națiunile ca sisteme software depășite ce trebuie pur și simplu dezinstalate. Iar acestea nu sunt metafore, sunt componente explicite ale doctrinei.

Vance l-a lăudat public pe Yarvin în 2021 și, preluând direct una dintre ideile lui, a spus că Trump ar trebui să concedieze fiecare funcționar de rang mediu din administrația federală și să-l înlocuiască cu „oamenii noștri”, iar dacă instanțele l-ar opri, să iasă în față și să declare că decizia judecătorilor nu îl privește.

Teologul de la Notre Dame

Dar Yarvin și Thiel sunt doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate e mai subtilă și, în felul ei, mai periculoasă — pentru că vine învelită în latină și în miros de tămâie.

Vance s-a aliniat cu mișcarea catolică postliberală, al cărei principal teoretician, Patrick Deneen de la Notre Dame, scrie că este nevoie de „schimbare de regim, răsturnarea pașnică, dar viguroasă a clasei conducătoare liberale corupte și crearea unei ordini postliberale.”

Consensul acestui curent e că metodele și modelele democratice nu sunt suficiente pentru a salva societatea. Integraliștii speră că Trump va dezmembra sistemul democratic astfel încât creștinii, cum a spus chiar Trump, „să nu mai trebuiască să voteze niciodată.“
Vance a spus că, data viitoare când aliații săi controlează președinția sau Congresul, „trebuie să fim cu adevărat necruțători în exercitarea puterii” și că republicanii trebuie să pună mâna pe instituții, inclusiv universități, „pentru a le face să lucreze pentru oamenii noștri.”

Dacă n-am fi văzut cum lucrează actuala administrație americană, am fi zis că e doar un mic exces verbal. Dar nu e. E viziune de stat și, din pacate, si o viziune asupra viitorului.
Înțelegeți ce se întâmplă? Vance a reușit o sinteză extraordinară: pe de o parte, techno-autoritarismul Silicon Valley al lui Thiel și Yarvin, statul ca o corporație, democrația ca software defect ce trebuie șters și reinstalat, pe de altă parte, integralismul catolic, adică statul subordonat Bisericii, ordinea naturală divină impusă prin lege. Două ideologii radical diferite ca sursă, convergente însă ca scop: sfârșitul pluralismului liberal și instalarea unei elite care știe, mai bine decât tine și decât mine, cum trebuie să trăim.

Ce se întâmplă în viața reală

Dacă cineva crede că acestea sunt discuții rezervate revistelor de științe politice, se înșală. Toate aceste idei vor avea consecințe cât se poate de practice atunci când JD Vance va ajunge să decidă politici publice.

Adică vor avea efecte asupra corpului nostru, consecințe în dormitorul tău, asupra drepturilor și libertăților tale cetățenești.

Avortul
Vance s-a descris pe sine drept „100% pro-life” și a declarat că „ar dori ca avortul să fie ilegal la nivel național.“ A apărat lipsa excepțiilor pentru viol și incest din interzicerea avortului în Texas, spunând că „două greșeli nu fac o dreptate.“

Și, poate cel mai orwellian detaliu: Vance a semnat o scrisoare prin care cerea retragerea regulilor ce protejau confidențialitatea dosarelor medicale ale femeilor care călătoreau în alt stat pentru a întrerupe o sarcină, deschizând practic ușa supravegherii sarcinilor de către stat. Proiectul 2025, pe care Vance l-a descris drept conținând „idei bune,” propune redenumirea Departamentului de Sănătate în „Departamentul pentru Viață” și implementarea unui sistem național de supraveghere a avorturilor, fiecare procedură, la ce vârstă gestațională, din ce motiv, din ce stat provenea pacienta.

George Orwell ar fi recunoscut imediat sistemul.

Libertatea de gândire
La un miting din ianuarie 2026, Vance a declarat că e rolul Americii să „combată DEI și ideologiile radicale de gen care vânează copiii noștri”, nu al statelor individuale, nu al comunităților locale, ci al Americii ca proiect unitar guvernat de o viziune morală centralizată. Adică al lui JD Vance.

Modelul politic pe care îl admiră în mod declarat este Viktor Orbán. Nu în sens abstract; pe 7 aprilie 2026, JD Vance va zbură personal la Budapesta pentru a-l susțină pe premierul ungar cu doar câteva zile înainte de alegerile legislative care îi vor decide soarta politică. Are programat un discurs despre „bogatul parteneriat dintre Ungaria și Statele Unite.” Secretarul de stat Rubio a fost deja acolo cu câteva săptămâni înainte, să-i ureze „succes.” Iar Trump l-a descris pe Orbán ca pe „un lider cu adevărat puternic, cu o capacitate dovedită de a produce rezultate fenomenale.“

Cine a trăit în Europa de Est și în UE știe bine exact ce înseamnă aceste „rezultate fenomenale” în practică. Și cât de mult a decăzut societatea maghiară sub bagheta lui Orban.

„Communion” sau invitație la “Împărtășanie”

Pe 16 iunie 2026, JD Vance va publica o carte despre cum și-a găsit drumul înapoi spre Dumnezeu. O va lansa în America, pentru americani. Și americanii o vor citi cu emoție, cu interes, poate cu admirație. Pentru că americanii nu știu și înțeleg destul de puțin, așa au demonstrat lumii de multe ori.

De exemplu, nu știu ce înseamnă un stat care decide pentru tine și pe corpul tău. Nu știu ce înseamnă Decretul 770. Nu știu că în România lui Nicolae Ceaușescu avortul a fost interzis în 1966, că femeile mureau cu miile în spitale improvizate sau în bucătării, că generații întregi de copii nedoriți au crescut în orfelinate despre care, cum scria cineva recent, nici măcar Stephen King n-ar fi avut tupeu să scrie. Nu știu că între 1966 și 1989 au murit oficial aproape 10.000 de femei din cauza avorturilor ilegale, iar numărul real era cu mult mai mare, îngropat în statistici falsificate, în tăcere administrativă, în rușinea sistemului. Nu știu ce înseamnă frica, nu frica abstractă, cea de la televizor, ci frica de propria sarcină, de propriul corp devenit proprietate de stat.

Noi, românii, știm. Cei care am trăit în comunism știm exact ce înseamnă când statul decide că are dreptul să intre în dormitorul tău și să decidă în numele unui drept pe care el, statul, îl batjocorește în fiecare secundă. În realitate, statul român nu dă doi bani pe viața ta, și când nu te omoară, te umilește continuu. Dar când e vorba de a decide asupra corpului femeii, cum să scape o asemenea ocazie, el, un ticălos fără de margini?
Ș iată unde am ajuns: un sondaj INSCOP din martie 2026, realizat pe un eșantion reprezentativ de tineri români între 18 și 35 de ani, arată că 58,4% dintre ei sunt împotriva avortului. Cincizeci și opt la sută dintre tinerii unei țări care a trăit pe propria piele ce înseamnă interdicția. Între timp, un sondaj din 2024 al Asociației Moașelor Independente a constatat că 90% dintre spitalele și clinicile din România, din 959 analizate, au refuzat să ofere trimiteri pentru femeile care solicitau avort.

Avortul e legal în România. Și ce dacă, de când în România legea trebuie si respectată ?

Directorul INSCOP, Remus Ștefureac, a comentat rezultatele astfel: „Ne arată și un filon mai conservator al tinerilor și efectul unor dezbateri din societatea românească. Ne arată și vulnerabilitatea categoriei tinere asupra dezinformării, asupra populismelor de orice tip.”

Asta înseamnă că îndoctrinarea funcționează. La treizeci și șase de ani după ce Nicolae Ceaușescu a crăpat, proiectul lui merge mai departe. Fără el, dar prin Biserică și prin algoritmi.

Aceasta e România pe care o recunoaște JD Vance.

Aceasta e lumea pe care o construiește, rafinată ideologic, legitimată teologic, exportată global. Un Vance președinte nu ar face altceva decât să dea apă la moară „credincioșilor” care nu sunt capabili să gândească pentru ei înșiși, dar care sunt gata oricând să decidă pentru alții.
La fel si cu medicii și cu asistentele care refuză avorturile în spitale publice invocând conștiința, dar care nu au nici o tresărire când vine vorba de condiționarea actului medical de sfânta șpagă! A celor care confundă credința cu puterea și puterea cu dreptul de a controla. Dacă ar fi așa cum propovăduiesc aceste carcase ale moralității, România n-ar mai fi țara furtului, a corupției și a preacurviei, nu ar mai fi țara imposturii, a bigotismului medieval și a lipsei de sacru.

Iar aici nu e doar nostalgie după comunism în sens strict. E ceva mai difuz și mai periculos: imensa disponibilitate de a ceda dreptul de a decide, de a preda cheile propriei vieți unui sistem care promite în schimb ordine, sens și mântuire. Ceaușescu promitea și el ceva. Promitea nație, familie, viitor. Și a livrat foamete în bucătării, moarte în orfelinate și frică în fiecare casă.

Titlul cărții lui Vance nu e ales întâmplător. Communion — Împărtășanie, este în teologia catolică ritualul central prin care credincioșii consumă pâine și vin care, conform dogmei transsubstanțierii, se transformă apoi în trupul și în sângele lui Hristos. Dar euharistia nu e un act individual. E actul prin care te unești cu corpul mistic al Bisericii, cu toți ceilalți credincioși. E dizolvarea eului în colectivul sacru.

Asta este exact ceea ce propune Vance din punct de vedere politic: nu libertatea individuală, ci subordonarea individului față de un adevăr comun, revelat, inatacabil.
Titlul cărții lui e, în felul acesta, și un manifest. Nu spune „iată călătoria mea personală.” Spune „iată corpul din care fac parte și din care ar trebui să faceți parte și voi.”

E subtil. E inteligent. Și e înfricoșător tocmai pentru că e sincer.

Iar diferența față de omul pe care îl servește acum este abisală. Trump e ținut în geam, îmbătrânit, previzibil, prizonier al propriei guri slobode și al degenerării evidente. Lumea lui are două culori: good guy și bad guy. Atât. Mintea lui n-are nuanțe, nu a avut niciodată și nici n-a simțit nevoia — pentru că în lumea lui binară totul se rezolvă simplu: ești cu mine sau ești dușmanul meu. Un om periculos, da. Dar un om pe care îl înțelegi, pentru că nu face nimic surprinzător.

JD Vance e altă specie. El nu mai are nici măcar gândirea binară. Nu pentru că ar fi mai complicat, ci pentru că acolo unde există credință ca program politic, binarul dispare și el, rămâne doar adevărul revelat, singurul, întreg și inatacabil. Nu există negociere cu adevărul revelat. Nu există excepții, nuanțe, cazuri particulare. Există doctrina și există cei care n-au înțeles-o încă.

Platformele electorale se negociază în Congres. Cosmologiile nu se negociază nicăieri.

Trump doar urlă și trece. Prin Vance vine însă vraja. Pentru că Dumnezeu i-a dat învățătura, iar Vance i-a găsit cea mai lumească și mai periculoasă dintre întrebuințări.

SERGIU TOADER | București, România