Gazprom se spală pe mâini în cazul reducerii livrărilor de metan către Moldova: Ucraina refuză să accepte gazul rusesc

01 Oct. 2022, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Oct. 2022, 16:25 // Actual //  bani.md

Gazprom anunță oficial că a confirmat livrările de gaz pentru Republica Moldova din luna octombrie. Este vorba de 5,7 mil. metri cubi în 24 de ore. Volumul mai mic autorizat este determinat de refuzul părții ucrainene de a transporta gazul rusesc.

În mesajul gigantului rus se mai spune că Republica Moldova încalcă sistematic termenele de plată a metanului.

Gazprom amintește și că până în prezent nu a fost semnat un acord cu privire la soluționarea problemei datoriei istorice. „De aceea, Gazprom își rezervă dreptul de a rezilia în orice moment contractul de livrare a metanului”.

Ucraina, deocamdată, nu a comentat acuzațiile Gazprom cu privire la refuzul de a transporta gazul rusesc.

De astăzi, 1 octombrie, livrările de gaz către Republica Moldova au fost reduse cu 30%.

Adevăratul motiv, potrivit experților, este că Moscova este nemulțumită de formula actuală a prețului la gaz și ar vrea să schimbe prevederile contractuale, deoarece din 1 octombrie prețul de achiziție al metanulu s-a redus semnificativ.

În perioada lunilor de iarnă formula de calcul a prețului la gaz este 70% prețul la petrol și 30% prețul spot, iar în lunile de vară formula se inversează.

Din 1 octombrie, confrom noii formule, prețul de achiziție al metanului ar urma să ajungă la 1031 USD pe mia de metri cubi față e 1882 USD cât este în septemberie.

Traiful pentru populație este de 29,26 lei pentru metrul cub.

07 Sept. 2026, 11:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Sept. 2026, 11:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune micșorarea tarifelor fixe pentru energia electrică produsă din unele surse regenerabile. Proiectul prevede reduceri pentru toate cele patru tehnologii analizate, comparativ cu tarifele aplicabile în prezent. 

Cea mai mare reducere este propusă pentru biogazul produs din deșeuri municipale lichide. Tariful ar urma să scadă de la 2,36 lei/kWh la 2,05 lei/kWh, ceea ce înseamnă cu 31 de bani mai puțin pentru fiecare kWh, sau o reducere de aproximativ 13,1%.

Pentru biogazul obținut din deșeuri municipale solide, ANRE propune diminuarea tarifului de la 2,04 la 1,90 lei/kWh. Diferența este de 14 bani/kWh, respectiv aproximativ 6,9%.

Și tariful pentru energia produsă din biogaz provenit din dejecții animaliere, deșeuri zootehnice și agricole, culturi agricole, plante energetice și deșeuri din industria alimentară ar urma să fie redus. De la actualele 2,37 lei/kWh, acesta ar coborî la 2,28 lei/kWh, adică cu 9 bani/kWh, sau aproximativ 3,8%.

În cazul biomasei prin ardere directă, tariful propus este de 2,22 lei/kWh, față de 2,30 lei/kWh în prezent. Reducerea ar fi de 8 bani/kWh, echivalentul a aproximativ 3,5%.

Potrivit proiectului, calculele au fost făcute pentru o perioadă de studiu de 15 ani. Investiția specifică estimată variază între 67 996 și 73 456 lei pentru fiecare kW, în funcție de tehnologie, iar cheltuielile medii anuale de întreținere și exploatare sunt cuprinse între 3 569 și 5 568 lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!