Glasul roților de tren al marfarelor ucrainene via Moldova răsună în portul Galați. Prima garnitură a ajuns în port

19 Aug. 2022, 15:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Aug. 2022, 15:10 // Actual //  bani.md

CFR Infrastructură Galaţi a redeschis după 22 de ani linia de cale ferată ce ajunge în portul Galaţi, pe care a ajuns în port primul tren cu cereale din Ucraina, care a tranzitat Republica Moldova.

“Este prima garnitură, formată din 15 vagoane încărcate de cereale, care circulă, după 22 de ani, pe linia de cale ferată cu ecartament larg 706 J Galaţi Largă Ana – Galaţi Bazin – Galaţi Mărfuri – Port Docuri – Siloz, de unde marfa poate fi încărcată direct pe nave”, au transmis oficialii companiei.

SRCF Galaţi a redeschis linia cu ecartament larg 706 J Galaţi Largă Ana – Galaţi Bazin – Galaţi Mărfuri – Port Docuri luna trecută, lucrările de reparaţii fiind executate în regie proprie şi finalizate în 30 de zile. Au devenit astfel funcţionale linia de cale largă (3,58 km) şi linia cu ecartament normal (1,52 km).

Prin redeschideriea celor două linii de cale ferată se reia, după 22 de ani,  transportul de marfă prin punctul feroviar de frontieră cu Republica Moldova (CFM). Mai mult, trenurile încarcate cu cereale din Ucraina (via Republica Moldova) ajung acum direct în Siloz (Portul Galaţi), pe linia cu ecartament larg. Vagoanele cu cereale sunt preluate din Siloz direct de un operator de marfă şi ies pe linia cu ecartament normal. Silozul are capacitate de depozitare de 25.000 de tone.

Primul tren cu cereale din Ucraina, care a tranzitat Republica Moldova, a intrat aseară în complexul Galaţi, staţia Galaţi Largă, grupa A. După finalizarea formalităţilor de vamă, trenul va ajunge astăzi direct în Portul Galaţi, pe linia de cale ferată cu ecartament larg 706 J Galaţi Largă Ana – Galaţi Bazin – Galaţi Mărfuri – Port Docuri, potrivit oficialilor companiei CFR Infrastructură.

Redeschiderea celor două linii de cale ferată Galaţi Largă Ana – Galaţi Bazin – Galaţţ Mărfuri – Port Docuri (ecartament larg) şi Siloz Port Docuri – Galaţi Mărfuri – Galaţi Călători (ecartament normal) contribuie la revigorarea activităţii din Portul Galaţi, prin operaţionalizarea transporturilor de cereale care ajung acum direct în Siloz.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

19 Ian. 2026, 17:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
19 Ian. 2026, 17:42 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Grupul KazMunayGas International, proprietarul Rompetrol Moldova, a încheiat anul 2025 cu un profit net de 128 de milioane de dolari, cel mai mare din istoria companiei, potrivit datelor prezentate de compania-mamă din Kazahstan, notează economica.net.

Conform informațiilor oficiale, EBITDA consolidată a KMGI a ajuns la 424 de milioane de dolari în 2025, în creștere cu 61% față de 2024.

“Volumul total de materii prime procesate la rafinăria Petromidia s-a ridicat la 5,88 milioane de tone, cu o capacitate medie reală de procesare de 14,9 mii de tone pe zi. Volumele de vânzări ale subsidiarelor de retail ale KMGI au crescut cu 14% față de 2024, ca urmare a majorării vânzărilor en-gros și de trading în România, precum și în alte țări – Republica Moldova, Bulgaria și Georgia”, mai arată compania kazahă.

De asemenea, veniturile din activități non-combustibili au ajuns la 56,9 milioane de dolari, în creștere cu 9% comparativ cu anul precedent.

Rompetrol este principala marcă a KMG International, grup deținut de compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas. KMG International are aproximativ 6 000 de angajați și desfășoară activități în 11 piețe principale din regiunea Mării Negre și a Mării Mediterane.

Marca Rompetrol este reprezentativă pentru operațiunile de rafinare și petrochimie, activitățile de distribuție din România, Republica Moldova, Bulgaria și Georgia, precum și pentru serviciile la sondă din domeniul upstream. Grupul deține și operează rafinăria Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, precum și rafinăria Vega, singurul producător și furnizor de produse speciale.

Grupul KMGI deține și Rompetrol Moldova, cel mai mare comerciant și importator de produse petroliere. Rompetrol asigură circa o treime din importul de carburanți pe piața locală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!