În ce măsură Ucraina și Moldova se apropie de UE: nuanțe ale legislației fiscale a celor două țări

13 Sept. 2023, 10:07
 // Categoria: Comercial // Autor:  MD Bani
13 Sept. 2023, 10:07 // Comercial //  MD Bani

Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de candidate la aderare la Uniunea Europeană în 2022. În vara anului 2014, ambele țări au semnat, de asemenea în mod sincron, Acordul de Asociere cu UE. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră că Ucraina și Republica Moldova pot adera la UE în termen de patru ani. În acest timp, ambele țări trebuie să-și armonizeze legislațiile naționale cu cea europeană, în special să adapteze TVA și accizele la cerințele directivelor UE, tranmsite infotag.md.

 

Regimurile fiscale ale UE includ impozite directe și indirecte. Impozitarea directă este gestionată de statele membre ale UE. Cu toate acestea, un număr mare de cerințe privind impozitarea indirectă (primordial TVA și accize) sunt stabilite de autoritățile UE. Va fi deosebit de dificil să se asigure armonizarea între legislația Ucrainei, a Republicii Moldova și a UE în domeniul accizelor la produsele din tutun.

Trebuie remarcat faptul că, în Ucraina și Republica Moldova, cheltuielile pentru țigări reprezintă aproximativ un sfert din venitul mediu al fumătorilor din aceste țări. Prin urmare, o creștere substanțială a accizelor ar crea premise serioase pentru creșterea comerțului ilicit cu tutun.

Reamintim că, în Ucraina, în 2017 a fost adoptat un plan de accize, care prevedea o anumită rată de creștere a acestei taxe – 20% pe an, pentru a ajunge la un nivel de impozitare de 90 de euro pentru o mie de țigări până în 2025. În acest termen, Moldova de asemenea intenționează să atingă același obiectiv. Cu toate acestea, există un aspect important – impozitarea noilor produse din tutun și a celor care conțin nicotină nu s-a apropiat nici în Ucraina, nici în Moldova de practica europeană.

„În Ucraina, politica în domeniul accizelor se confruntă cu o sarcină dificilă, deoarece este necesar să se asigure un echilibru optim între sănătatea publică, integrarea europeană și suplinirea bugetului de stat. Până în prezent, aceasta este extrem de instabilă, complicată, imprevizibilă și însoțită de volume mari de comerț ilegal cu țigări. Prin urmare, este nevoie de o anumită relaxare a poverii fiscale asupra produselor din tutun, în special, prin introducerea unor accize diferite în funcție de gradul de risc pentru sănătatea consumatorilor, în conformitate cu practica statelor membre ale UE”, a declarat Oleg Getman, economist, specialist în administrarea fiscală la Institutul de Transformări Socio-Economice pentru UNIAN.

În toate țările UE, ratele accizelor pentru noile produse din tutun și pentru cele care conțin nicotină sunt mai mici decât cele pentru țigări. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Growford Institute. Țările UE au libertatea de a stabili mecanismele de impozitare, mai ales în vederea reducerii potențiale a riscurilor pe care consumul acestora le prezintă pentru sănătatea fumătorilor.

„Acciza este una dintre cele mai armonizate taxe din UE. Ucraina, după ce a solicitat aderarea la UE, ar trebui să țină cont de cerințele legislației europene comunitare în domeniul accizelor pentru produsele din tutun, precum și de abordările țărilor UE în ceea ce privește stabilirea ratelor accizelor”, menționează studiul Institutului Growford.

În 2023, dintre cele 18 țări din UE care au fost analizate, diferența dintre accizele la produsele de încălzire a tutunului și țigări varia de la 82,5% în Olanda, la 14,9% în Ungaria.

În șapte state membre ale UE, acciza pentru produsele din tutun încălzit este de cel puțin patru ori mai mică decât acciza pentru țigări. Doar într-o singură țară acest raport al accizelor a fost diminuat de peste două ori. În marea majoritate a statelor membre ale UE, ratele accizelor pentru produsele din tutun încălzit sunt stabilite per kilogram de tutun, în timp ce în Ucraina și în Moldova acestea sunt stabilite per unitate.

 

„Ucraina și Republica Moldova, care acum pășesc cot la cot pe calea integrării europene, sunt obligate să își adapteze treptat legislația fiscală la cerințele directivelor UE, printre care și Directiva 2011/64/CE a Consiliului de reglementare a accizelor la țigări, trabucuri, țigări de foi și tutun pentru fumat. Dar este la fel de important să se țină cont de experiența țărilor UE în ceea ce privește reforma fiscală. Aceasta se referă, în primul rând, la o creștere treptată a ratei accizei pentru țigări, pentru a evita o creștere a comerțului ilegal cu acestea, urmând standardul de acciză de 90 de euro per mia de unități. În al doilea rând, o rată diferită a accizelor pentru dispozitivele de încălzire a tutunului și pentru țigări. Începând cu aprilie 2023, în medie, acciza pentru acestea era de 3,5 ori mai mică în UE în comparație cu cea pentru țigări, ceea ce echivalează cu un nivel de diferențiere de 66,3 %. Acest lucru se datorează, în special, riscului potențial redus  pentru sănătate al utilizării dispozitivelor de ultimă generație”, a rezumat expertul în fiscalitate al Institutului Growford, Tatiana Koșciuk.

 

Realitatea Live

28 Nov. 2025, 17:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Nov. 2025, 17:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Gazprom a raportat un profit net de 134,2 miliarde de ruble (1,34 miliarde de euro) în trimestrul III al anului 2025, după ce în aceeași perioadă a anului trecut compania înregistrase o pierdere de aproape 53 de miliarde de ruble (0,53 miliarde de euro), potrivit raportului companiei.

Pentru primele nouă luni ale anului, profitul atribuibil acționarilor se ridică la 1,17 trilioane de ruble (11,7 miliarde de euro), însă cifra este sub așteptările analiștilor consultați de Interfax, care anticipau un rezultat de circa 200 de miliarde de ruble doar pentru trimestrul III.

Veniturile Gazprom în trimestrul III au totalizat 2,175 trilioane de ruble, în scădere cu 9,8% față de anul precedent, însă peste nivelul prognozat de specialiști (2,164 trilioane de ruble).

Pe segmente: veniturile din gaz au scăzut cu 15,4%, până la 1,14 trilioane de ruble, iar veniturile din petrol au coborât cu 10,5%, la 1,01 trilioane de ruble. În total, pentru primele nouă luni ale anului 2025, cifra de afaceri a grupului a scăzut cu 4,5%, până la 7,17 trilioane de ruble. Profitul înainte de impozitare în trimestrul III a coborât cu aproape 20%, ajungând la 230,3 miliarde de ruble.

În primul semestru al anului, Gazprom raportase un profit net IFRS de 983,1 miliarde de ruble, cu 6% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut, o evoluție pusă pe seama aprecierii rublei și a scăderii prețurilor la petrol.

Acțiunile Gazprom au crescut cu 1,85% pe bursa de la Moscova, atingând un vârf de 126,35 ruble, înainte ca avansul să se tempereze la 1,5%.

Analiștii avertizează însă că dividendele vor rămâne sub semnul întrebării în următorii ani, în contextul: creșterii programelor de investiții, scăderii prețurilor internaționale la gaz,
planului UE de a elimina importurile de gaz rusesc prin conducte până la sfârșitul lui 2027.

Gazprom nu a mai plătit dividende din 2022, când acționarii au primit 51,03 ruble pe acțiune, cu o randament de aproximativ 26%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII