De la fundul oceanelor până la cerul de deasupra noastră, evoluția naturală ne-a umplut planeta cu o gamă vastă și diversă de forme de viață, cu aproximativ 8 milioane de specii adaptate la împrejurimile lor într-o multitudine de moduri. Cu toate acestea, la 100 de ani după ce Karel Čapek a inventat termenul de robot, abilitățile funcționale ale multor specii depășesc încă capacitățile ingineriei umane actuale, care încă nu a dezvoltat în mod convingător metode de producere a roboților care demonstrează inteligență la nivel uman, se mișcă și operează fără probleme în medii provocatoare și sunt capabili de auto-reproducere robustă.
Ar putea roboții să se reproducă vreodată?
Aceasta, fără îndoială, formează un pilon al „vieții”, împărtășit de toate organismele naturale. O echipă de cercetători din Marea Britanie și Olanda au demonstrat recent o tehnologie complet automatizată pentru a permite roboților fizici să se reproducă în mod repetat, evoluând în timp codul lor genetic artificial pentru a se adapta mai bine mediului lor. Probabil, acest lucru echivalează cu o evoluție artificială. Roboții copii sunt creați prin amestecarea „ADN-ului” digital de la doi roboți părinți pe un computer, scrie The Guardian.
Noul design este trimis mai întâi către o imprimantă 3D care fabrică corpul robotului, apoi un braț robot atașează un „creier” încărcat cu software de control moștenit de la părinți, împreună cu orice componente noi, cum ar fi senzori, roți sau articulații, selectat de acest proces „evolutiv”. O replică digitală a fiecărui robot nou este, de asemenea, creată într-o simulare pe computer. Acest lucru permite un nou tip de evoluție: noile generații pot fi produse dintr-o uniune a celor mai reușite trăsături de la o „mamă” virtuală și un „tată” fizic, combinând beneficiile unei evoluții simulate rapide, dar potențial nerealiste, cu evaluarea mai precisă a roboților într-un mediu fizic real. Prin urmare, noii roboți moștenesc trăsături care reprezintă cel mai bun dintre ambele tipuri de evoluție.
În timp ce această tehnologie poate funcționa fără un om în buclă, ea permite, de asemenea, colaborarea cu un „crescător” uman: la fel cum oamenii au crescut selectiv culturi de la începutul agriculturii, crescătorul robotului ar putea influența selecția roboților cu trăsături speciale. S-ar putea chiar crea ferme de reproducere, producând roboți adaptați la condiții specifice și cerințele utilizatorilor. Acestea ar putea fi crescute pentru calități precum durata de viață a bateriei sau amprenta de carbon, la fel cum creștem plante pentru rezistență la secetă sau gust.
Ideea evoluției digitale – imitarea evoluției biologice în software pentru a genera succesiv soluții din ce în ce mai bune la o problemă în timp – nu este nouă. Acesta poate fi urmărit în anii 1960, când inginerii din Germania au programat un computer pentru a evolua designul optim al unei plăci îmbinate supuse fluxului de aer turbulent. De atunci, „algoritmii evolutivi” care funcționează în interiorul unui computer au fost folosiți pentru a proiecta totul, de la tabele la palele turbinei, spunând pur și simplu procesului evolutiv ce metrică ar trebui să caute să optimizeze (de exemplu, puterea generată de paleta turbinei). În 2006, NASA a trimis un satelit în spațiu cu o antenă de comunicație proiectată de evoluția artificială.