ucraineană Harkov a semănat panică, dezamăgire și nedumerire în rândul activiștilor pro-război. Canalele lor de pe aplicația de mesagerie Telegram debordează de furie față de autorități și de întrebări legate de modul în care s-a ajuns la un astfel de eșec. Aceasta este una dintre cele mai serioase provocări politice la adresa Kremlinului de când acesta s-a apucat să decimeze opoziția anti-Putin, scrie Moscow Times.

Autoritățile ruse au avut întotdeauna o relație complicată cu segmentul pro-război al populației. Timp de mulți ani, acesta a fost marginal: doar un mic grup de fani ai proiectului NouaRusie – o confederație ipotetică de state din sud-estul Ucrainei, care se întinde de la Harkov la Odesa – a urmărit luptele din Donbas, iar aceștia au avut o influență redusă asupra agendei politice.
Cu toate acestea, invazia Ucrainei nu a radicalizat doar partida pro-război, ci a și întărit-o cu lideri politici importanți.

Majoritatea conservatoare anti-occidentală – inclusiv partidul puterii, siloviki (membri ai serviciilor de securitate) și opoziția sistemică care nu se opune de fapt lui Putin – a sprijinit pe deplin decizia președintelui de a invada Ucraina și chiar a încercat să ajungă la cârma mișcării pro-război.

Pentru o vreme, prăpastia dintre oportuniștii pro-război din guvern și cei anti-Kiev aproape că se închisese, ceea ce a creat percepția unui sprijin sociopolitic larg pentru război.

În fața eșecurilor, însă, cele două grupuri sunt din nou divizate: establishmentul încearcă să justifice fiecare decizie a Kremlinului, în timp ce activiștii pro-război se plâng, critică și chiar pun la îndoială capacitatea de reușită a forțelor armate ruse.
Au apărut două tărâmuri paralele
În primul, cel oficial, tărâmul „păcii”, cu curatorii săi politici și propaganda televizată, totul merge splendid în Rusia, toate obiectivele vor fi atinse pe front, iar Occidentul este condamnat.

În cel de-al doilea, tărâmul „războiului”, mii de oameni sunt morți și răniți, există victorii și înfrângeri, iar lupta este pe viață și pe moarte.

Există acum o prăpastie între cei care văd „un război sfânt” și cei care recunosc doar o „operațiune militară specială” cu obiective neclare și termene incerte.

De ce pierde Putin din sprijin

La început, diferența dintre aceste două poziții a fost limitată, ceea ce a permis Kremlinului să se bucure de consolidare: sprijinul pentru aproape toate instituțiile puterii a crescut vertiginos; publicul și-a exprimat solidaritatea cu Kremlinul; nimeni nu a îndrăznit să facă valuri; opoziția nesistemică a fost zdrobită, iar opoziția sistemică s-a alăturat taberei militare.
Din cauza tuturor acestor lucruri, alegerile regionale și locale care au avut loc la 11 septembrie au decurs fără probleme.

Cu timpul, însă, tărâmurile s-au îndepărtat tot mai mult. Sondaje recente au arătat că rușii s-au săturat treptat de știrile despre război și chiar au devenit iritați de cei care folosesc războiul pentru avantaje politice.
Kremlinul și-a dat seama că ar putea fi periculos să împingă agenda militară prea departe și simulează o „viață pașnică” în țară.
Între timp, înfrângerile și provocările de pe linia frontului au crescut, existând temeri că trupele rusești nu doar că nu vor mai ajunge niciodată la Kiev, ci ar putea pierde războiul în mod categoric.

Tărâmul „păcii” și cel al „războiului” ar fi putut coexista pentru o lungă perioadă de timp, dacă nu ar fi existat retragerea devastatoare de la Harkov.

În ultimele luni, tărâmul „războiului” a crescut și s-a maturizat, forjându-și o bază socială și câștigând sute de mii de ruși. Recentele înfrângeri militare au plasat acest tărâm în prim-plan, spre marea dezamăgire a Kremlinului.

La baza acestei diviziuni se află atitudinea ciudată a lui Putin față de Ucraina.
În ochii săi, Rusia nu ar fi trebuit niciodată să învingă armata ucraineană pe câmpul de luptă sau să ducă o campanie de lungă durată.

Reticența lui Putin de mobiliza soldați, disponibilitatea sa de a se retrage și discursul său potrivit căruia nu este nevoie să ne grăbim îi trădează convingerea că Ucraina este condamnată istoric fără bătălii la scară largă: cu timpul, crede el, țara va fi epuizată, Occidentul retrăgându-și ajutorul militar și elitele acceptând capitularea.

Putin a apreciat însă greșit capacitatea și disponibilitatea Ucrainei de a contraataca.