Institutul Național de Cercetări Economice: Populismul politic riscă să îngroape reformele economice în anul 2023

27 Apr. 2023, 13:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Apr. 2023, 13:46 // Actual //  bani.md

Economia Republicii Moldova și în anul 2023 se va confrunta cu provocări majore, din cauza conflictului militar dintre Ucraina și Rusia, crizei economice la nivel mondial și prețului ridicat al gazului și energiei electrice. Totodată, alegerile locale din 2023 pot avea o influența negativă asupra parcursului economic și implementării reformelor economice din cauza populismului politic caracteristic acestor perioade, constată Institutul Național de Cercetări Economice în prognoza economică pentru anul 2023.

Economiștii estimează un avans economic de 3,5%, însă aceasta nu este nici chiar o recuperare a recesiunii din 2022 și este in mare parte bazată pe o creștere a sectorului agricol în speranța unui an meteorologic mai favorabil. Or, evoluția sectorului agricol influențează semnificativ industria Republicii Moldova bazată pe industria prelucrătoare.

În prognoza INCE se mai spune că în 2022, creșterea explozivă a comerțului extern cauzată de reexporturile din Ucraina și spre Ucraina a avut un impact puternic asupra economiei, însă sursa acestei creșteri a fost deja epuizată. Pentru anul 2023, se estimează o creștere a volumului de producție industrială cu 4,8%, datorată în mare parte creșterii semnificative a volumului de producție agricolă și a exportului de produse agroalimentare, care se prognozează să crească cu 3,8%.

Conform prognozei, importurile vor crește cu 2,4%, iar deficitul balanței comerciale va ajunge la 4940 mil. USD. Conflictul din Ucraina a afectat investițiile și va afecta investițiile străine directe în Moldova. Guvernul încearcă să-și diversifice economia și să atragă investiții străine în tehnologia informației și turism.

Se estimează o creștere nominală de 13% a salariilor și o creștere reală de 1,5%, iar rata șomajului va fi în jur de 3,5%. Evident că dinamica indicatorilor macroeconomici în anul 2023 va fi influențată de factori interni și externi, inclusiv de deciziile politice și evoluția situației geopolitice. Printre acești factori se numără și prețurile la resursele energetice, care sunt așteptate să scadă semnificativ în acest an, conform prognozelor FMI, inclusiv prețul la gazul rusesc în Europa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Ian. 2026, 10:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2026, 10:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au continuat să crească la începutul anului 2026 și au depășit pragul de 5,11 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La data de 16 ianuarie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,113 miliarde euro, în creștere față de 9 ianuarie 2026, când acestea se situau la 5,104 miliarde euro, și față de 2 ianuarie 2026, când nivelul rezervelor era de 5,097 miliarde euro.

Comparativ, la 31 decembrie 2025, rezervele valutare se cifrau la 5,104 miliarde euro, iar pe parcursul lunii decembrie 2025 acestea au oscilat între 5,087 miliarde euro (26 decembrie) și 5,090 miliarde euro (19 decembrie).

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere revine rezervelor valutare în valută convertibilă, care la 16 ianuarie 2026 au însumat 5,095 miliarde euro. Din această sumă, aproximativ 4,52 miliarde euro au fost plasate în valori mobiliare, iar circa 579 milioane euro reprezentau disponibilități și plasări la termen, majoritatea acestora fiind deținute la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale și Fondul Monetar Internațional.

Poziția de rezervă la FMI s-a menținut la un nivel modest, de circa 5,9 milioane euro, în timp ce deținerile de aur monetar au ajuns la 9,46 milioane euro, în creștere față de finalul anului 2025. De asemenea, valoarea drepturilor speciale de tragere (DST) a urcat la început de 2026, până la 9,2 milioane euro, de la niveluri sub 2 milioane euro înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!