Investiții noi, locale, în electromobilitate Made in Moldova

11 Apr. 2025, 09:44
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
11 Apr. 2025, 09:44 // Slider //  bani.md

Moldova face un pas decisiv spre viitorul transportului ecologic. În apropiere de Chișinău se proiectează prima fabrică de troleibuze electrice de ultimă generație din țară. Cu o investiție de aproximativ 5 milioane de euro, compania InformBusiness demarează un proiect ambițios care va acoperi întregul ciclu de producție — de la proiectare și inginerie, până la asamblare finală. Noua fabrică se va întinde pe 20.000 m², va crea circa 100 de locuri de muncă și va produce până la 15 unități de transport electric pe lună, scrie invest.gov.md.

Încă de la înființare, în 1990, InformBusiness a evoluat de la dezvoltarea de software și microelectronică, la soluții complexe de transport electric. Momentul-cheie a fost anul 2000, când compania a început să răspundă nevoilor critice de mobilitate ale Chișinăului. De atunci, povestea InformBusiness s-a scris prin inovație și adaptare.

„Cea mai importantă realizare a companiei Informbusiness de la înființare până în prezent este transformarea sa într-un producător de transport electric. Acest pas strategic marchează o evoluție semnificativă de la activitățile inițiale ale companiei, poziționând-o astăzi ca un jucător relevant în dezvoltarea și asamblarea vehiculelor electrice destinate transportului public urban,” afirmă Vitalie Eșanu, fondatorul InformBusiness.

Un reper istoric important pentru industria autohtonă a fost obținerea primului cod VIN (Vehicle Identification Number) înregistrat oficial în Republica Moldova. Astfel, troleibuzul MD — proiectat și asamblat integral în țară — marchează începutul unei noi ere în producția internă de vehicule electrice, cu potențial de export pe piețele europene și nu numai.

Gama de produse InformBusiness include invertoare de tracțiune, sisteme avansate de management al bateriilor și echipamente electronice de control, dezvoltate pentru troleibuze, autobuze electrice și tramvaie. Toate aceste componente sunt dezvoltate și produse în Chișinău, într-un lanț complet integrat. Tehnologia companiei este deja utilizată în peste 170 de orașe din întreaga lume, de la București și Kiev până în metropole din Asia și America Latină.

Inovația continuă este nucleul strategiei companiei: troleibuze hibride autonome, care pot opera exclusiv pe baterii, se reîncarcă rapid din rețeaua urbană, iar vehiculele compacte sunt concepute special pentru trasee urbane scurte — ideal pentru orașe precum Soroca sau Ungheni. Aceste soluții nu doar că optimizează consumul de energie, dar și democratizează accesul la transport public ecologic.

Impactul economic se reflectă și în raportul calitate-preț competitiv al produselor: troleibuzele fabricate de InformBusiness sunt mai accesibile decât media pieței, fără compromisuri în ceea ce privește performanța sau fiabilitatea. Noua fabrică din Trușeni va permite extinderea capacității de producție, consolidând poziția companiei drept lider regional și actor influent în domeniul mobilității verzi.

În viitorul apropiat, compania își propune să adauge tramvaiele în portofoliu, consolidându-și rolul de pilon central în dezvoltarea industriei de transport ecologic din Moldova. Prin investiții strategice și soluții tehnologice de ultimă oră, InformBusiness contribuie activ la reducerea emisiilor de carbon și la promovarea unui model durabil de dezvoltare în Europa de Est.

Pe lângă impactul economic al companiei, fondatorul acesteia, Vitalie Eșanu, unul dintre pionierii industriei electronice din Moldova, se numără printre fondatorii Asociației Industriei Electronice din Moldova (ACEM). Cu un portofoliu de 32 de companii și instituții de învățământ, ACEM susține inovația și creșterea competitivității sectorului tehnologic autohton. În colaborare cu Agenția de Investiții din Moldova, asociația facilitează participarea membrilor la târguri și expoziții internaționale, amplificând vizibilitatea industriei moldovenești pe scena globală.

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 17:08
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
02 Mart. 2026, 17:08 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

De la 10 000 la 100 000 de euro va crește plafonul pentru unele operațiuni valutare pe care moldovenii le vor putea efectua fără autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei. Măsura este prevăzută într-un proiect de modificare a Legii privind reglementarea valutară, examinat de secretarii de stat în ședința din 2 martie.

Potrivit documentului, imediat după intrarea în vigoare a legii, pragul actual de 10 000 de euro va fi majorat la 100 000 de euro pentru o serie de operațiuni de capital, iar din 1 ianuarie 2028 plafonul va urca la 250 000 de euro.

Noua limită va fi aplicabilă pentru cumpărarea de instrumente financiare străine, acordarea de împrumuturi și garanții, donații și împrumuturi între persoane fizice sau juridice, deschiderea în străinătate a unor conturi legate de împrumuturi sau garanții, precum și alte operațiuni de capital. În paralel, este eliminat complet regimul de notificare pentru împrumuturile și creditele primite de rezidenți de la nerezidenți, obligație care în prezent se aplică pentru sumele ce depășesc 10 000 de euro. Eliminarea notificării va intra însă în vigoare la 1 octombrie 2027, pentru a permite BNM să creeze un nou mecanism de raportare.

Totodată, moldovenii care emigrează vor putea transfera activele deținute și vor avea dreptul să deschidă conturi la bănci din străinătate fără autorizarea BNM, inclusiv în perioada stabilirii cu domiciliul peste hotare.

Sunt operate schimbări și în ceea ce privește plățile în valută pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul restabilește dreptul rezidenților de a achita în valută străină, inclusiv în numerar, în unitățile comerciale amplasate în aeroporturile internaționale după zonele de control vamal și de frontieră, la punctele internaționale de trecere a frontierei sau la bordul aeronavelor antrenate în curse internaționale. De asemenea, se permite nerezidenților să achite în valută străină serviciile hoteliere din țară, măsură justificată prin necesitatea susținerii turismului și alinierii la practicile europene.

Pentru casele de schimb valutar și hotelurile care desfășoară activitate de schimb valutar în numerar, proiectul introduce reguli noi. Acestea vor putea furniza servicii de plată în numele și pe contul unor societăți de plată sau emitente de monedă electronică licențiate, cu obligația de a separa strict fondurile destinate serviciilor de plată de cele utilizate pentru schimbul valutar. În plus, casele de schimb valutar vor fi obligate să prezinte anual BNM situațiile financiare, pentru o monitorizare mai strictă a capitalului social și a lichidităților.

Un alt element nou este extinderea temeiurilor de refuz pentru autorizarea operațiunilor valutare. BNM va putea respinge o cerere dacă operațiunea implică riscul încetării relațiilor de corespondență bancară sau riscul aplicării unor sancțiuni internaționale asupra instituției sau asupra prestatorilor de servicii de plată rezidenți.

Legea va intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, iar BNM va avea la dispoziție șase luni pentru a-și ajusta actele normative secundare la noile prevederi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!