Investițiile, la pământ! Republica Moldova, codașa Europei la atragerea capitalului străin anul trecut

29 Aug. 2022, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Aug. 2022, 05:00 // Actual //  bani.md

România s-a aflat anul trecut pe locul 21 într-un top al țărilor din regiune în funcție de fluxul investițiilor străine directe, realizat de către Emerging Europe.

Țara noastră a avut anul trecut fluxuri de investiții străine directe în valoare de doar 264 milioane de dolari, conform Emerging Europe Investment Promotion Report 2022.

Republica Moldova este precedată doar de Slovacia și Azerbaidjan cu un flux al investițiilor străine directe de 59 milioane dolari și de minus 1,7 miliarde dolari.

Totodată, anul trecut a fost unul mai slab în materie de investiții străine directe pentru Cehia și Ungaria. De exemplu, dacă Cehia atrăgea investiții străine directe anuale de circa 9-11 miliarde dolari în perioada 2017-2020, anul trecut țara a atras doar 5,8 miliarde dolari. De asemenea, Ungaria avea un nivel al investițiilor străine directe care depășea adesea 6 miliarde dolari, dar anul trecut a atras doar 5,4 miliarde dolari.

Cel mai bine la capitolul atragerii investițiilor stă Polonia, cu un volum de 24 miliarde dolari, România – 8,6 miliarde dolari și Ucraina cu 6,5 miliarde dolari.

În ce privește fluxuri de investiții străine directe per capita, Republica Moldova, la fel, stă prost și ocupat aceiași poziție în clasament – 21, cu un volum de 101 mii dolari. Spre comparație, topul este condus de Letonia, Muntenegru și Serbia, cu fluxuri de ISD per capita de 2,8 miliarde dolari, 1,07 miliarde dolari, respectiv 744 milioane dolari.

16 Oct. 2026, 16:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
16 Oct. 2026, 16:33 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Întreaga cotă anuală de 5 500 de tone de zahăr din Uniunea Europeană, importat cu o taxă vamală de 10%, ar putea fi rezervată întreprinderilor din Republica Moldova care îl folosesc în producție. În prezent, procesatorilor le sunt alocate 3 000 de tone. Schimbarea este propusă de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și ar urma să se aplice din 1 ianuarie 2027.

Astfel, cantitatea rezervată industriei prelucrătoare ar crește cu 2 500 de tone, adică aproximativ 83%, fără majorarea cotei totale existente. Zahărul importat în aceste condiții va putea fi folosit doar ca materie primă, fără dreptul de a fi revândut sau înstrăinat sub altă formă.

Diferența dintre taxele vamale este considerabilă: în limita cotei se aplică o taxă de 10%, iar după epuizarea acesteia — de 75%, potrivit notei informative.

Autoritățile își argumentează propunerea prin cererea mare din partea întreprinderilor. Până la 30 aprilie 2026, opt procesatori importaseră deja circa 2 823 de tone de zahăr, folosind aproximativ 94% din cantitatea rezervată pentru întregul an. Beneficiarii activează în domenii precum cofetăria, panificația, patiseria și prelucrarea fructelor.

Din volumul utilizat, aproximativ 778 de tone au fost importate direct, iar 2 045 de tone — prin intermediari.

Ministerul susține că extinderea cantității rezervate va facilita accesul la materie primă inclusiv pentru întreprinderile mici, care nu au resurse financiare sau spații pentru a cumpăra și depozita volume mari de zahăr într-un timp scurt.

O cotă anuală separată, de 1 000 de tone, pentru zahărul originar din statele membre ale Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv din UE, va fi menținută. Aceasta va putea fi utilizată atât pentru producție, cât și pentru vânzarea către consumatori, fiind repartizată după principiul „primul venit – primul servit”.

Potrivit autorilor, modificarea ar trebui să reducă costurile de producție și să sporească competitivitatea produselor fabricate în Moldova.

În decembrie 2025, Guvernul a decis că 3000 de tone de zahăr din contingentul tarifar preferențial de 5 500 de tone va fi alocat exclusiv procesatorilor care utilizează zahărul în producție, intermediarii fiind excluși din acest proces.